Zajzon Adam lucrează de aproape 30 de ani ca butaforist la teatrul din Sfântu Gheorghe. Este „anonimul” din spatele scenei care dă culoare şi strălucire spectacolelor.
Măştile, armele, bijuteriile făcute de el au fost purtate pe scenă de personaje celebre din piese nu mai puţin celebre.
Te şi miri când vezi că impunătorul sceptru al unui rege e făcut dintr-o simplă coadă de mătură, o bucată de plută, dopul de la o umbrelă şi puţină vopsea aurie.
Zilele trecute, la 68 de ani, Zajzon Adam a intrat în „lumina reflectoarelor” cu prima sa expoziţie de artă plastică, deschisă la Casa cu arcade din Sfântu Gheorghe, care va putea fi văzută până pe 14 iulie a.c.
„Nu a fost ideea mea, au venit câţiva prieteni mai tineri şi au zis că asta trebuie să vadă şi alţii. Mie chiar mi-e ruşine când trebuie să stau în faţa publicului, să mă aplaude pe mine”, spunea Zajzon Adam.
Era evident stingherit în faţa zecilor de oameni curioşi să-i vadă lucrările făcute din pietre, dovleci, oase ori rădăcini de copaci cărora le-a dat vibraţie într-un mod numai de el ştiut.
„Planta asta decorativă din care am tăiat tuburi şi m-am jucat cu ele a adus-o cine ştie cine din Japonia. E aşa de agresivă, se întinde peste tot, că nu mai scapă Primăria de ea. Dă cu ierbicide şi răsare din nou, chiar şi unde e piatră iese, dar eu am găsit ce să fac cu ea”, îmi spune Zajzon Adam, arătându-mi câteva tablouri.
Deşi din mâinile sale ies adevărate obiecte de artă, nu se consideră un artist. Cel mai bine se simte în micul lui atelier din curtea teatrului „Tamasi Aron”, în spate, la etaj, acolo unde adună tot felul de lucruri aparent inutile. Orice obiect îl inspiră şi nu aruncă aproape nimic, pentru că nu se ştie niciodată la ce foloseşte.
Că totul e bun la ceva, asta a înţeles şi soţia lui, care s-a învăţat să adune pentru soţul ei chiar şi-o piuliţă dacă o găseşte pe drum.
„Orice obiect aruncat eu ştiu că e bun la ceva, văd materiale pentru recuzită în orice deşeu. Mai ales dacă are o formă mai deosebită imediat îl adun că cine ştie la ce trebuie. M-am învăţat – în teatru trebuie să lucrezi repede şi, adeseori, din nimic”, spunea mai în glumă, mai în serios.
Într-o astfel de meserie ai nevoie de multă migală şi imaginaţie. Pesemne că răbdarea şi talentul le-a moştenit de la bunicul său despre care se spune că era priceput la toate.
„Bunicul meu a fost profesor de desen la Cluj, nu l-am cunoscut, a murit când tata era copil. Bunicul a făcut de toate, mobilier, sculptură… Aşa şi eu, fac ce nu pot face alţi meseriaşi din oraş, nu numai pentru teatru, ci şi pentru alte formaţii sau evenimente (…) Am învăţat singur, sunt autodidact, dar am făcut şi Şcoala Populară de Artă. Inspiraţia îmi vine din natură, am învăţat să văd lucrurile şi cu sufletul nu doar cu ochii”, mărturisea Zajzon Adam.
De trei ani a ieşit la pensie, dar lucrează în continuare pentru că teatrul are nevoie de el. E mulţumit de ceea ce a făcut în viaţă, dar are şi-o supărare – aceea că deşi în jurul lui şi-au făcut ucenicia mulţi tineri, nici unul nu dă semne că ar dori să-i continue meseria. Nici fetele sale – una e arheolog în Ungaria, cealaltă, din Austria, e specialist în pedagogie medicală.
„Nu găsesc pe nimeni. Îi întreb pe elevii de la Liceul de artă: hai, nu vii să înveţi? Cât se plăteşte? asta mă întreabă toţi înainte de toate (…) În străinătate butaforia se plăteşte scump, ştiu, acolo sunt bani, la noi mai puţini. Dar să ştiţi că pe mine nu mă motivează banii, pentru mine contează satisfacţia că am putut să fac ceva deosebit. Uite, capetele astea de mistreţi pe care le-am făcut pentru „Regele Lear” nimeni nu crede că nu sunt trofee adevărate. Tunul lui Gabor Aron pentru spectacol l-am făcut din carton şi polistiren, dar pare din metal, e ca cel de la muzeu ”, povesteşte Zajzon Adam.
Timp de aproape trei decenii a urmărit reprezentanţiile din umbră şi s-a bucurat de aplauzele şi premiile primite de actori şi regizori. În tot acest timp numele lui abia dacă a apărut cu litere mici în vreun colţ de afiş.
Dar pentru el, „anonimul” din spatele scenei, nu a contat. Pentru el magia spectacolului începe cu mult înainte ca actorii să urce pe scenă, în micul atelier din curtea teatrului.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES
