În 1914 a fost organizat primul concurs amical al pompierilor din comitatul Trei Scaune.  În cinstea acestui eveniment deosebit, Consiliul Judeţean Covasna şi Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Mihai Viteazul” al judeţului Covasna (ISU) au organizat în localitatea Leţ un concurs festiv pentru pompieri, la care s-au înscris un număr record de 13 echipe de pompieri.

La evenimentul ce a avut loc ieri, 29 iunie, Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, în cuvântul de salut adresat participanţilor, a subliniat: „Despre pompierii voluntary există documente încă din 1873. Continuarea acestei tradiţii este importantă, deoarece acele echipe care participă astăzi la concursul festiv, pot oferi un ajutor substanţial pentru cei aflaţi în dificultate. Pompierilor voluntari li se datorează faptul că focul este deja limitat până la momentul în care ajung pompierii profesionişti. Incendiile produc pagube materiale, dar nu este indiferent cât de semnificative sunt acestea. În acest context, consider că este un lucru important că activitatea din ultimii ani încurajează pompierii voluntari şi că în mai multe localităţi au fost organizate formaţii de pompieri voluntari. Noi, cei de la Consiliul Judeţean Covasna, dorim să consolidăm în continuare această tradiţie care contribuie la sporirea siguranţei localităţilor şi a oamenilor.”

Concursurile de pompieri sunt evenimente interesante: în timp ce echipele aflate pe pista de concurs asamblează piese şi sting focul, cei care îşi aşteaptă rândul în umbră îşi fac încălzirea sau
vizitează corturile cu mâncare pentru că fără o masă la iarbă verde, competiţia nu ar fi cea adevărată. Printre spectatori s-au numărat nu doar cei mici şi mari din sat, ci şi câţiva pompieri din localităţi mai îndepărtate. Unii n-au venit pentru a concura, ci să câştige experienţă în pregătire.

Reprezentanții  ISU au apreciat foarte mult concursul, spunând că acesta nu numai că motivează pompierii voluntari, dar îi  ajută să-şi păstreze forma fizică. În opinia lor, probele au fost unele destul de dificile, dar care pot fi executate, iar aceasta este un mare ajutor în situaţii reale.

Competiţia dintre echipele participante (Aita Mare, Fotoş, Zagon, Băţanii Mari, Dalnic, Leţ, Valea Crişului, Angheluş, Chichiş, Vârghiş, Ozun) a fost foarte strânsă: la prima probă diferenţa dintre echipele din Dalnic şi Valea Crişului a fost doar de câteva sutimi de secundă. Pe primul loc s-a clasat echipa din Chichiş, pe locul doi a terminat echipa din Leţ, iar pe locul trei s-a situat echipa din Valea Crişului. Cupa fair play a fost câştigată de echipa din Angheluş, iar Cupa Centenară  a revenit echipei din Leţ.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail