În temeiul principiului disponibilității, și în baza art. 9 alin. (3) coroborat cu art. 400 Cod de procedura civilă, reclamantul are dreptul să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte.
Când renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, reclamantul poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată. Atunci când reclamantul renunță la judecată la primul termen la care acestea sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face
decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți.
Renunțarea la judecată se poate face fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul se judecă de Completul de 9 judecatori.
Renunțarea la judecată a unuia dintre reclamanți nu este opozabilă celorlalți reclamanți.
Renunțarea produce efecte numai față de părțile în privința cărora a fost făcută și nu afectează cererile incidentale care au caracter de sine stătător. Orice cerere de chemare în judecată trebuie facută în scris, cu respectarea prevederilor art. 143 si 189 din Codul de procedură civilă.
Efectele cererii de chemare în judecată sunt următoarele:
1) Întreruperea prescripției extinctive – art. 2537 alin. (2) si art. 2539 din Codul civil prevăd că termenul de prescripție se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare. Pentru a întrerupe prescripția extinctivă este necesar ca această cerere să fie efectivă. Pentru a fi efectivă, o cerere trebuie să fie susceptibilă de a se finaliza prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești. Dacă cererea de chemare în judecată nu va fi timbrată și va fi anulată sau dacă reclamantul renunță la judecată sau la dreptul dedus judecății, introducerea cererii nu mai intrerupe cursul prescripției extinctive.
2) Punerea în întârziere a debitorului – de la momentul introducerii cererii, debitorul devine de rea-credință dacă până la primul termen nu recunoaște pretențiile reclamantului. Astfel, el va putea fi obligat la cheltuieli de judecată, daune moratorii, iar riscul pieirii bunului îi aparține, atunci când este cazul.
3) Odată cu introducerea cererii, unele acțiuni, în principiu netransmisibile, pot fi totuși transmise spre a fi continuate în judecată de către succesorii reclamantului (de exemplu, acțiunea de divorț prevăzută de art. 379 alin. (1) Cod civil poate fi continuată de moștenitori, conform art. 380 Cod civil).
4) Prin cererea de chemare în judecată se determină cadrul procesual al litigiului, atât sub aspectul obiectului litigiului, cât și sub aspectul participanților la judecată.
5) În situațiile în care legea reglementează o competență teritorială alternativă, adică posibilitatea reclamantului de a alege între mai multe instanțe, prin introducerea cererii de chemare în judecată la o anumită instanță se consideră că alegerea sa e făcută în mod irevocabil. Prin
introducerea acestei cereri, dreptul dedus judecății devine un drept litigios și, dacă legea nu interzice expres, este posibil retractul litigios.
www.coltuc.ro
