Cel mai nou proiect implementat de Județul Covasna, ce are ca scop promovarea ocupării persoanelor din mediul rural în sectorul turistic, s-a lansat printr-o conferință organizată recent, la Șugaș Băi.

Potrivit reprezentanților Biroului de presă al Consiliului Județean Covasna, tematica centrală a evenimentului a fost starea actuală a sectorului turistic, fiind prezentate și informații privind grupurile țintă vizate de proiect, detalii referitoare la  campania de informare și conștientizare privind oportunitățile de ocupare în domeniul turismului, derulată în perioada iunie-noiembrie 2014, precum și informații privind serviciile de informare și consiliere profesională, formare și mediere a muncii, accesibile grupului țintă pe parcursul implementării proiectului.

Proiectul care este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, se derulează  pe o perioadă de 18 luni,  începând cu data de 1 aprilie a.c., și are ca obiectiv asigurarea sustenabilității pe termen lung în zonele rurale din regiunile de dezvoltare Centru și Nord-Vest, respectiv din județele Covasna și Bihor, prin dezvoltarea resurselor umane din mediul rural în vederea facilitării accesului la ocupare în domeniul turistic, precum și prin dezvoltarea culturii antreprenoriale în vederea sprijinirii ocupării pe cont propriu în sectorul turistic din mediul rural.

Subliniind importanța proiectului pentru județul Covasna, consilierul județean Grüman Róbert a precizat: „Proiectul oferă noi oportunități de dezvoltare pentru județul nostru. Pe parcursul implementării vor fi elaborate strategii integrate relevante sectorului turistic și ocupării forței de muncă și vor fi furnizate programe integrate dedicate grupului țintă, incluzând servicii de informare și consiliere profesională, formare profesională și de medierea muncii. Participanții în aceste programe vor avea oportunitatea de a obține o calificare relevantă domeniului turismului și ospitalității, urmând să se angajeze în aceste domenii, contribuind astfel la creșterea calității serviciilor turistice din județ, și implicit la dezvoltarea turismului. Așadar încurajez toate persoanele vizate de proiect să profite de această oportunitate, în special în condițiile în care județul Covasna are un potențial turistic excepțional, oferind multiple direcții de dezvoltare a acestui sector.”

Grupul țintă al proiectului include 725 de persoane din zonele rurale din județele Covasna și Bihor, aparținând categoriilor de persoane în căutarea unui loc de muncă, persoane ocupate în agricultura de subzistență, șomeri de lungă durată și șomeri tineri.

Proiectul este implementat de Județul Covasna în parteneriat cu Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Covasna, Fundaţia LAM, OTP Consulting România, Asociaţia pentru Promovarea Afacerilor în România și Comuna Diosig.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail