Astăzi se cuvine să redăm sensurile a două cuvinte vechi dar de actualitate, căci ele reflectă o stare de fapt a societăţii noastre în plin zbucium.
Prietenie înseamnă un sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de ataşament reciproc care leagă două persoane.
Migraţie are sensul de deplasare voluntară a unor indivizi, a unor populaţii de pe un teritoriu pe altul, determinată de factori economici, politici, culturali, naturali etc..
Aparent între cele două cuvinte nu există o legătură directă, dar după cum vom vedea există totuşi una. Pe noi nu ne-ar preocupa deloc acest lucru, dacă la mijloc n-ar fi implicată şi viaţa noastră. În lume există milioane şi milioane de prietenii adevărate, totuşi, pe noi ne interesează un anumit sens al cuvintelor amintite, şi anume: prietenia politică şi migraţia politică.
În urmă cu nu mult timp s-au găsit doi lideri de partide să se asocieze într-o „prietenie politică”, cu scopul de „a-i da jos pe ceilalţi”, ceilalţi reprezentând „duşmanii de moarte”, pe care zilnic îi făceau cu ou şi oţet, până când chiar i-au dat jos şi le-au luat locul. Toate bune, însă fiind vorba de „lupta pentru putere”, curând a ieşit la suprafaţă făţărnicia unei prietenii înşelătoare. Şi din disperare de a nu pierde ciolanul cel mai mare, unul din doi „s-a făcut foc şi pară”, a ieşit din teritoriul prieteniei şi a hotărât „să migreze” tocmai la vechii duşmani. Şi astfel foştii prieteni au devenit actualii duşmani, iar foştii duşmani au devenit prieteni. Şi aşa iţele se fac şi se desfac, până când se ţese pânza pierzaniei pentru cel pe care înainte îl îmbrăţişai şi-l considerai fratele tău. Până la urmă această „transmutaţie politică” dovedeşte ori laşitate ori lipsă de caracter. Dar jocul necinstit de alba-neagra, ca şi ulciorul care nu merge de multe ori la apă, odată şi odată se va termina brusc pentru cei care cu orice preţ vor să-şi taie singuri craca de sub picioare.
Văzând ce se întâmplă mereu în politica dâmboviţeană, ai impresia că asişti la o parodie de prost gust, în care personajele se vor mai mult decât sunt, şi vorba unuia dintre „eroii” lui Caragiale: „după lupte seculare care au durat aproape treizeci de ani”, acum se văd în tabăra învingătoare, acum o părăsesc şi migrează spre partida adversă, căci aşa le stă bine imprevizibililor de tot felul.
Credem noi că într-un timp viitor astfel de personaje teatrale vor fi măturate de istorie ca nepotrivite să conducă un popor. Lipsa de caracter şi de loialitate nu face decât să încurce şi mai rău lucrurile şi aşa destul de încurcate. Şi măcar dacă s-ar lupta pentru Ţară, dar ei se luptă pentru binele şi orgoliul lor nemăsurat. Dar nu mai e mult până la toamnă; să vedem ce va zice Poporul!
Mihai Trifoi
