Astăzi, în calendarul ortodox se face pomenirea Sfântului Mucenic Talaleu

Sfântul Talaleu a trăit în vremea împăratului Numerian (283-284). Tatăl lui se numea Veruchie, iar mama sa, Romilia. Ajunge medic, tămăduind bolnavii fără a cere nimic în schimb. În momentul în care Il mărturisește pe Hristos, judecătorul poruncește celor doi torționari, Alexandru și Asteriu, să-i perforeze genunchii și să-l atârne de un copac.

Dumnezeu, prin purtarea Sa de grijă, i-a orbit pe torționari, iar aceștia în loc să-l mutileze pe Talaleu, au găurit o scândură. Torționarii au fost biciuiți, pentru că s-a crezut că au făcut acest lucru intenționat. În urma acestei minuni, cei doi au devenit creștini și au primit moartea prin tăierea capului.

Sfântul Talaleu a fost supus mai multor chinuri, iar în cele din urmă a primit cununa muceniciei prin tăierea capului. Moaștele Sfântului Talaleu sunt prezente în biserica Sfântul Agatonicu din Constantinopol. Menționăm că Sfântul Talaleu este invocat atât în rugăciunile de la . . Sfântul Maslu, cât și în cele de la sfințirea apei.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail