Prezentul material constituie conţinutul unei prelegeri susţinute la Stagiul de Esperanto, Buşteni, 11-12.12.2010, şi prezintă esenţa creaţiei lui Martnus. Citindu-l, unii vor simţi nevoie să-l comenteze, să-l combată, să-l nege, dar acest lucru este firesc, deoarece fiecare are dreptul la propria opinie, alţii însă îl vor accepta şi vor medita mai profund asupra existenţei…
I. Introducere – În căutarea „particulei lui Dumnezeu”
Se spune că universul în care trăim şi ne desfăşurăm activitatea este energie pură, care vibrează pe diferite nivele de frecvenţă, exprimându-se în diferite forme existenţiale.
Unele teorii susţin că Universul ar avea o Conştiinţă Universală sau Minte Universală care este alimentată permanent de energia formelor gând, emoţii, sentimente, crezuri, idealuri, prin care noi interacţionăm cu universul.
Omul, fiinţă scormonitoare dotată cu o inteligenţă în expansiune, caută mereu să găsească un răspuns pentru marea întrebare: De unde venim, cine suntem şi încotro ne îndreptăm? El caută mereu să afle scopul vieţii.
De-a lungul istoriei omenirii, atât oamenii de ştiinţă cât şi oamenii simpli au încercat să afle răspunsuri mulţumitoare la această întrebare esenţială. Aşa au apărut religiile, sectele, cercetarea ştiinţifică aprofundată, orientările sociale şi chiar politice. Şi oamenii, deşi au avansat foarte mult în intenţia de a afla modul de formare, structura universului şi legile care-l guvernează, încă se află departe de adevăr. De aceea şi astăzi ei se află încă într-o continuă odisee a căutării…
Cea mai recentă încercare de amploare în cercetarea ştiinţifică este căutarea „particulei lui Dumnezeu”.
Aşa a apărut în apropiere de Geneva, în urmă cu mai mulţi ani, LHC (Large Hadron Collider), cel mai mare experiment din istoria fizicii particulelor, iniţiat de CERN (Organizaţia Europeană pentru Cercetări Nucleare), cu scopul recreării experimentale a Big Bang-ului produs, se spune, la începuturile Universului, în urmă cu 13,7 miliarde de ani… Cei 1700 de oameni de ştiinţă vor încerca să descopere ultimele „cărămizi” ale materiei, deci să descopere misterioasa „materie întunecată” sau bosonul lui Higgs ori „particula lui Dumnezeu”, care s-ar afla la originea maselor tuturor corpurilor din Univers… Dar oare universul se lasă cunoscut de către om? Dar oare acea presupusă „particulă a lui Dumnezeu” este chiar ultima din microcosmos?..
II. De ce Martinus?
S-ar putea pune întrebarea: „Ce legătură are Martinus cu toate acestea?”
Scriitor şi filozof danez, care a trăit între anii 1890-1981, a creat o operă vastă şi o nouă concepţie despre lume, numită „Cosmologia lui Martinus”, prin care, într-un mod logic şi original, în urma unor analize, cosmice, încearcă să dea o altă explicaţie existenţei noastre şi legilor universale decât teoriile de până acum.
III. Cosmologia lui Martinus – Un concept de viaţă optimist
1. Cunoaşte-te pe tine însuţi
Martinus susţine că atât timp cât propria noastră existenţă este un mister pentru noi, şi enigma despre univers va rămâne un mister. Cosmologia lui Martinus este o descriere totală a existenţei – de fapt, este vorba despre noi înşine, deoarece ea se referă în mod just la condiţiile pentru existenţa noastră. Deviza acestei imagini despre lume este: „Cunoaşte-te pe tine însuţi – şi vei cunoaşte întreaga lume.”
2. Universul este o fiinţă vie
Ideea de bază a lui Martinus în concepţia sa despre univers este că acesta trăieşte şi gândeşte. Universul este un tot organic, care constă în nenumărate fiinţe vii care funcţionează împreună. Toate aceste fiinţe vii împreună fac să existe o entitate vie atotcuprinzătoare, în care noi, conform dictonului creştin: „trăim, ne mişcăm şi existăm”. În cadrul religiilor, noi am făcut deja cunoştinţă cu această entitate atotcuprinzătoare prin numele de Dumnezeu. Întreaga existenţă, tot ce este viu, constituie o unitate indestructibilă. Printr-o activitate comună, reglată legic, puţin câte puţin evoluează capacitatea noastră de a trăi în perfectă armonie cu toate. Noi vom începe să avem o „conştiinţă cosmică” şi ne vom face „una cu viaţa”. Noi vom îndeplini legea vieţii, şi-l vom iubi pe aproapele nostru ca pe noi înşine.
3. Nici religie, nici calitate de membru
Cosmologia lui Martinus nu este o religie, şi nimeni nu se poate face membru al ei. Cosmologia descrie întreaga existenţă, şi oricine şi orice sunt membri ai acestui întreg. Martinus nu a dorit să adune o mulţime de prozeliţi, credincioşi orbi în jurul muncii sale. El nu a dorit ca noi să credem în ceea ce a scris, ci ca prin propriile noastre experienţe să descoperim dacă ceea ce a scris el concordă cu realitatea.
Martinus n-a impus vreo morală, dar a arătat că viaţa însăşi înscrie în inima şi în mintea noastră o morală mai înaltă. În loc de o religie, el a dorit să creeze o „ştiinţă spirituală”. Sarcina acestei ştiinţe a spiritului este ca prin analize să se evidenţieze condiţiile fundamentale pentru existenţa vieţii, căci adevărul este universal.
4. Un concept de viaţă cosmic
Prin opera sa, Martinus introduce un concept de viaţă cosmic. El afirmă că scurta noastră viaţă fizică de acum pe pământ face parte dintr-o evoluţie cosmică continuă. În concepţia acestui autor, viaţa este eternă şi, pentru a înţelege aceasta, ea trebuie privită în perspectiva nesfârşitului.
5. De la animal la om
Din punct de vedere al evoluţiei, noi, oamenii, suntem animale înalt evoluate. Acest fapt biologic este deja de mult cunoscut. Ceea ce este nou în ideea lui Martinus, referitor la evoluţie, este faptul că în calitate de indivizi noi participăm personal la întregul proces evolutiv. Noi suntem „fiinţe tranzitive”: în parte animale, în parte oameni. Dispoziţiile noastre egoiste provin din lupta pentru existenţă a regnului animal. Acolo ele însemnau virtute. Dar astăzi nu e aşa. Astăzi acele calităţi animalice înnăscute, de fapt, ameninţă existenţa întregii omeniri. În continuarea evoluţiei, egoismul s-a transformat în capacităţi automate, care – exceptând faptul că noi suntem pe deplin conştienţi despre aceasta – direcţionează acţiunile noastre spre scopuri care sunt avantajoase în primul rând pentru noi înşine. În sufletul nostru are loc o luptă între trecuta noastră stare de gândire animalică şi conştiinţa noastră cosmică latentă. Destinul nostru cosmic este de a deveni cetăţeni într-un regn uman adevărat, în care fundamentul vieţii este altruismul sau iubirea absolută faţă de aproapele nostru.
6. Noi înşine ne făurim soarta
V-aţi întrebat vreodată de ce destinele oamenilor sunt atât de diferite? De ce există atâta suferinţă, cu toate că noi părem nevinovaţi? Atât timp cât noi suntem nişte „orbi eterni”, nu putem vedea cauzele mai profunde ale destinului nostru. Noi nu suntem conştienţi de faptul că viaţa noastră de acum este numai o părticică dintr-un plan mare, este doar o continuare a unui proces de evoluţie care se desfăşoară etern. De aceea noi nu vedem că viaţa noastră prezentă este numai un rezultat al gândirii şi al modului nostru de a acţiona, la fel precum noi nu vedem că gândurile şi acţiunile noastre de astăzi creează un model al acelei sorţi pe care noi o vom trăi în vieţile viitoare.
Martinus analizează structura eternă a vieţii, şi arată că moartea nu există cu adevărat. Ceea ce vedem noi din viaţă este o mulţime de „instrumente”, organisme, şi nu viaţa însăşi. Aceste instrumente se înlocuiesc în mod constant, se construiesc sau se distrug, dar provenienţa lor – viaţa însăşi – rămâne veşnică.
În afară de „instrumentele fizice”, noi avem şi „instrumente spirituale”. Noi trăim în două lumi, în cea fizică şi în cea spirituală, dar încă suntem conştienţi numai în una din ele, în cea fizică. De aceea soarta noastră este un mister. După Martinus, noi înşine ne creăm soarta, care este hotărâtă de faptele şi gândurile noastre. Soarta noastră, viitorul nostru, se găsesc în propriile noastre mâini, şi în interiorul nostru se află forţe adormite care aşteaptă să fie folosite.
7. Intenţia despre suferinţe
Oare există vreo intenţie în privinţa suferinţelor din lumea noastră? Desigur, după Martinus suferinţele au o misiune importantă. Ele ne transformă şi, puţin câte puţin, ele creează capacitatea pentru o simţire comună şi pentru umanism. Suferinţele sunt o consecinţă inevitabilă a aplicării legii de viaţă a regnului animal: „Fiecare să gândească numai la sine însuşi”. Calea suferinţelor va conduce în cele din urmă la o conştiinţă cosmică, la o conştiinţă despre iubire. A provoca suferinţe semenilor tăi este o exprimare a neştiinţei despre legea destinului: „Cum ai semănat, aşa vei recolta”. Noi nu înţelegem ceea ce facem, dar pentru că noi culegem ceea ce am semănat, vom înţelege să distingem între rău şi bine. Învăţând aceasta, noi ne vom strădui să facem numai bine.
8. Oare în existenţă există justeţe?
Este important să ai încredere în ideea că totuşi există dreptate în existenţa noastră. Sistemele legale şi juridice ale societăţii evoluează în această direcţie. După Martinus însăşi ordinea mondială, legile eterne ale existenţei, garantează că domneşte justeţea în toate situaţiile şi întâmplările vieţii. Pentru că nimeni nu poate trăi altceva decât consecinţa propriei activităţi, nimeni nu poate suferi nevinovat. Nu aşa-numiţii duşmani ai noştri sunt cauza cea mai adâncă a suferinţelor noastre. Ei sunt numai mijloacele pentru efectul de bumerang al propriilor noastre acţiuni anterioare – uneori făcute chiar în vieţile trecute. – „Rădăcinile răului” se află chiar în propriul nostru interior. Martinus susţine că omul este propriul său – dar necunoscut – cel mai important duşman. Pentru că noi nu putem trăi altceva decât acea suferinţă pe care am cauzat-o altora, noi începem să simţim existenţa unei dreptăţi mai înalte în toate.
9. Despre viitorul ţel comun al omenirii
Orice evoluţie are loc pe baza legilor universale sau cosmice. Cunoaşterea acestor legi cosmice fundamentale ne dă posibilitatea să prevedem viitorul ţel comun al omenirii. La fel precum în mod regulat alternează zilele şi nopţile, vara şi iarna, la fel şi lumina sufletului urmează după întunericul sufletului, iubirea după ură. Scopul cosmic al evoluţiei pe pământ este crearea unui regn paşnic pe tot globul. Această evoluţie va avea ca urmare realizarea statelor unificate ale lumii şi crearea unor sisteme legale şi juridice internaţionale. În cosmologia sa, Martinus analizează condiţia pentru evoluţia pas cu pas a regnului mondial.
Totuşi, nu e posibil să creezi acest regn mondial prin dictatură, ci aceasta poate avea loc numai prin evoluţie. Prin imaginea sa referitoare la lumea cosmică, Martinus, pe baza unor analize logice, arată că iubirea pentru aproapele aici pe pământ este o consecinţă a ordinii mondiale reglate legic. Iubirea pentru aproapele este o legătură armonioasă între inteligenţă şi simţire – o stare a sufletului, care este în perfectă armonie cu însuşi fondul de bază al întregii lumi, care în mod just este iubirea.
Iubirea faţă de aproapele tău nu este doar o utopie foarte frumoasă, un miraj, ci o realitate ştiinţifică”. Acest fapt va pune în cele din urmă propria noastră conştiinţă într-o armonie perfectă cu o realitate absolută, şi ne va uni pe noi cu viaţa şi cu Dumnezeu.
Mihai Trifoi
