Sezonul estival debutează şi anul acesta cu Ziua de 1 Mai. Aceasta constituie un motiv de bucurie pentru cetăţeni, cu atât mai mult cu cât vremea frumoasă va permite ieşirile în natură, dar şi motiv de preocupare pentru pompierii militari, care urmăresc asigurarea condiţiilor de siguranţă din punct de vedere al prevenirii şi stingerii incendiilor la unităţile turistice de cazare, o atenţie deosebită acordându-se acelor spaţii frecventate de turişti din zonele împădurite şi din vecinătatea acestora.

 

   Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “ Mihai Vitazul” al judeţului Covasna prin Inspecţia de Prevenire a desfăşurat activităţi preventive în zona de agrement Şugaş Băi, Vâlcele, Covasna şi Reci pentru a evita adevărate dezastre pentru mediul înconjurător, dar şi pierderi de vieţi omeneşti şi bunuri materiale.

 

Inspectorii de prevenire au întreprins un număr de 9 controale tematice şi activităţi de informare preventivă la unităţile de turism din judeţ, în urma cărora au constatat 40 de nereguli şi au aplicat 33 de sancţiuni.

 

  Având în vedere aceste aspecte, recomandăm turiştilor, în primul rând amatorilor de drumeţii montane, să aibă în vedere şi să respecte câteva reguli principale de prevenire a incendiilor specifice unităţilor de cazare în scop turistic (cabane, campinguri, pensiuni) aflate în zone cu vegetaţie forestieră sau în apropierea pădurilor:

 

        la intrarea în pădure şi pe traseele turistice se vor respecta recomandările panourilor şi pancartelor cu texte avertizoare privind prevenirea şi stingerea incendiilor de pădure.

 

        se interzice aprinderea focurilor în pădure sau la o distanţă mai mică de 100 m de liziera pădurii.

 

        turiştii să nu utilizeze focul în pădure sau focul deschis în aer liber. Focul poate fi aprins doar în spaţii special amenajate şi indicate prin panouri avertizoare. La plecare turiştii trebuie să stingă focul.

 

        este interzis fumatul în afara locurilor special amenajate sau aruncarea la întâmplare a ţigărilor şi chibriturilor aprinse, precum şi instalarea corturilor, a autoturismelor şi a suprafeţelor de picnic.

 

        focurile de tabără sau cele din campinguri pot fi aprinse doar în locuri special amenajate, la o distanţă de siguranţă faţă de marginea pădurii.

 

        în spaţiile de cazare nu se vor utiliza aparate electrice defecte sau neomologate, precum şi lăsarea lor în priză nesupravegheate.

 

        la cazare, turiştii sunt obligaţi să se informeze privind regulile de prevenire a incendiilor şi a modului de comportare şi de evacuare în caz de incendiu.

 

        coşurile de fum ale construcţiilor din pădure vor fi dotate cu grătare (site) parascântei. În condiţiile lipsei de curent electric, se vor folosi mijloace de iluminat omologate şi se interzic improvizaţiile.

 

Persoanele fizice şi juridice sunt obligate să respecte în orice împrejurare normele de prevenire şi stingere a incendiilor şi să nu primejduiască, prin deciziile şi faptele lor, viaţa şi mediul. Asigurarea apărării comunităţilor împotriva incendiilor depinde, în mare măsură, de respectul reciproc şi buna credinţă.

 

 

 

 

COMPARTIMENTUL  INFORMARE ŞI  RELAŢII  PUBLICE

 

                                              

 

            Cpt. Dumuţ Raluca

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail