Ziua de 1 Mai era considerată până la Revoluţie  de către  oficialităţi ca o sărbătoare a muncii. De aceea  ani buni sau organizat defilări în marile oraşe, salariaţii aveau liber şi ieşeau în natură la mici şi bere, în acordurile muzicii populare. Unii, de la ţară, ştiau  însă de o altă sărbătoare, veche şi profundă, cu implicaţii religioase, dar care nu era recunoscută  oficial: Armindenii.

 

Semnificaţia obiceiului

     

    De fapt ce sunt şi de unde le vine numele?  Armindenii sunt crengi verzi cu care se împodobesc porţile, uşile şi ferestrele caselor, în prima zi de Florar, ca  un  omagiu adus naturii, un simbol al reluării ciclului anotimpurilor. De asemenea, se consideră un omagiu adus Proorocului Ieremiam dar şi o anticipare a verii, cu zile călduroase şi recoltele bogate.

   În multe localităţi româneşti din judeţul Covasna bătrânii îşi amintesc de obiceiurile deprinse de la moşii lor referitoare la Amindeni.  Nu peste tot se  aninau ramuri verzi, ca de pildă la Iarăş, unii săteni puneau la poartă  câte un pom înalt, curăţat de crengi până aproape de vârf. El putea fi  împodobit cu flori ori spice de grâu, simbolizând  renaştarea vegetaţiei, după o lungă perioadă de iarnă.

                                                       Zeu al vegetaţiei

Dimineaţa  cei mai destoinici gospodari se spălau pe faţă în mod simbolic cu rouă, ca să rămână  sănătoşi tot anul.  La casele cu fete  de măritat se puneau puieţi de mesteceni în faţa porţii. Armindenul simboliza în vechime Zeul vegetaţiei, care se spune că  protejează recoltele şi animalele. Dar şi pe oameni.

       Acei mesteceni  tineri  trebuiau să rămână de strajă lângă casa gospodarului până la vremea secerişului, când era scos, tăiat şi aruncat în focul cu care se cocea pâinea din grâul cel nou.

    Cu decenii în urmă  am  văzut  la un cunoscut din Băcel cum îşi împodobise cu ramuri verzi nu numai poarta, ci şi intrarea în adăpostul animalelor. Mi-a spus că este o veche datină populară de protejare faţă de urgiile naturii, a bolilor şi tuturor relelor nu doar a stăpânului gospodăriei şi a familiei sale, dar şi a necuvântătoarelor  din bătătură:  vite, porci, orătănii, câini, pisici!

                                                         Originea numelui

    Se spune că pe 1 a lunii lui Florar s-a născut odinioară  un personaj biblic  ce avea darul proorocirii:  Sf. Ieremia. În slavonă,  această zi se numea „Ieremiin Dini”(“Ziua lui Ieremia”), iar prin românizare şi simplificare a devenit în timp actualul Armindeni.

      În tradiţia populară referirea la această  dată  are  strânsă legătură cu renaşterea vegetaţiei, reprezentând  un  simbol al belşugului  şi vieţii aşezate. Armindenii se serbează şi pentru sănătatea  şi fertilitatea pământului, sătenii rugându-se ca natura să nu le fie potrivnică, să nu bată grindina, să nu apară dăunători, pentru ca vinul să fie bun, oamenii sănătosi şi veseli.  În trecut se organizau  petreceri câmpeneşti, unde se mânca miel fript, caş, ceapă verde, ridichi, iar la final o felie de cozonac. Se bea vin roşu, dar mai ales  pelin, acel soi de vin cu gust amărui şi parfum specific.

   Probabil că aşa s-a perpetuat obiceiul şi  după venirea regimului comunist, de aceea  de 1 Mai lumea mergea la iarbă verde să se “distreze cu mici şi bere”, încercându-se  astfel estomparea datinilor de sorginte religioasă.

Felurite superstiţii

    Rolul Armindenului este  oarecum apotropaic, vizând  estomparea unor superstiţii, protejarea  fiinţei umane de rele şi ghinioane, apelând la felurite talismane, practici, ritualuri. Mai ales oamenii simpli  se simt  adesea  lipsiţi  de apărare în faţa provocărilor dure ale existenţei, a sorţii potrivnice. În acelaşi timp,  creştinii fac trimitere şi la prigonirea lui Iisus.

        Este vorba de episodul omorârii pruncilor de către oştenii lui Irod. Seara, după ce terminau atrocităţile,  puneau câte o ramură verde la poarta de unde trebuia început măcelul în ziua următoare. Localnicii isteţi, pentru a-i deruta pe soldaţi,  au început să pună  ramuri verzi la toate casele, aşa că nu s-a mai ştiut unde poate fi găsit micul Iisus…

    În ziua de Armindeni  datina spune că sătenii nu trebuie să muncească la câmp, fiindcă e păcat, până şi… rândunelele  evitând  să-şi repare cuibul!

Ziua pelinului vinul amărui

     Data de 1 Mai mai este serbată  în multe zone şi drept Zi a pelinului. Pe lângă  bucate alese, oamenii se cinstesc cu un anumit   soi de vin numit pelin, recomandat pentru înnoirea sângelui şi stimularea apetitului.  Se ştie  că vinul se poate deteriora dacă nu e păstrat corespunzător (făcând „floare”), de aceea unii podgoreni îl „ajustează”. Adică îl  amestecă cu diverse condimente care să-i mascheze mirosul și gustul neplăcut. Cea mai reușită rețetă  se pare că o reprezintă utilizarea amărelii pelinului, rezultând o băutură chiar plăcută la gust.

    Pelinul românesc nu are nimic a face cu  sortimentele celebre  de băuturi străine, precum vermutul sau absintul. Rețetele  autohtone diferă de la o podgorie la alta, iar rezultatul este un vin ușor și aromat de primăvară.

Proprietăţi magice

    Mai trebuie spus că planta în sine – pelinul – este considerată pe alocuri o buruiană cu proprietăţi  magice, ­fiind purtată de 1 Mai la pălărie  de flăcăi sau în sân de domnişoare. Poate fi ­aşezată la colţul mesei, de asemenea, ascunsă  în…aşternut, pentru alungarea duhurilor rele.

     Ramurile verzi de Armindeni se anină  noaptea mai cu seamă la porţile fetelor de măritat, fără ca feciorii care râvnesc la inima lor  să fie văzuţi. Tradiţia spune că a doua zi flăcăii care au pus crenguţele trebuie identificaţi, poftiţi în casă de părinţii fetei şi omeniţi. Li se dă de băut câte un pahar de pelin sau vin roşu, închinând pentru sănătate şi bunăstarea tuturor.

                                       Vă urăm o minivacanţă reuşită!

  …Pentru că anul acesta s-au nimerit  mai multe zile libere de 1 Mai, vă dorim, stimaţi cititori, să aveţi parte de o minivacanţă izbutită; cu vreme frumoasă, ocoliţi de ploi, pentru ca să vă bucuraţi  de relaxare în mijlocul naturii, alături de familie şi prieteni.

   Distracţie plăcută!

                                                                                              Horia C. Deliu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail