Întâi a fost afișul cu anunțul piesei Cabaretul cuvintelor de Matei Vișniec. Un regizor tânăr, Alexandru Nagi și o distribuție în parte cunoscută de „cei unsprezece elevi dintr-a X-a” care „s-au îmbolnăvit” de teatru după ce au montat un colaj din schițele caragialiene după o jumătate de an de repetiții. Acum au ocupat în sală două-trei rânduri compacte. Lor le-am cerut a doua zi impresiile și am rămas uimită că au înțeles prospețimea mesajului contemporan.
Apoi, a urmat surpriza, piesa propriu-zisă, cu un titlu incitant, melodico-metaforic, o piesă-poem având ca punct de plecare poate, o replică a lui Caragiale devenită celebră, pentru că vede viața la un microscop magic: „simț enorm și văz monstruos”.
Matei Vișniec, poet, dramaturg și jurnalist, aparține generației 80-iste postmoderne. Născut în 29 ianuarie 1956 la Rădăuți, Bucovina, are studii de Filozofie și Istorie la București, este membru al Uniunii Scriitorilor din România și membru fondator al „Cenaclului de Luni” din septembrie 1987 pleacă la Paris ca turist, apoi cere azil politic. În 1993 obține cetățenie franceză, dar o păstrează și pe cea română. În prezent este jurnalist la Radio France Internationale secția Română, la Paris. Are piese de teatru jucate în 20 de țări, din 1993 este cel mai jucat dramaturg la secțiunea OFF a Festivalului de Teatru de la Avignon.
Jocul actoricesc condus de regizorul Alexandru Nagy ne-a introdus într-o lume a cuvintelor printr-o distribuție de excepție a unor tineri talentați, deja premiați național, ca Aida Avieriței care trece cu dezinvoltură de la un rol la altul, Octavian Costin cel care ne-a uimit prin transformările sale artistice, schimbând doar o haină din garderobă, Ionuț Niculae cu o modulație a vocii ce ne transpune cuvintele cotidiene în narațiuni semnificative și minunatul Ștefan Pavel, cu mai multe tipuri de discurs, vorbind când tandru când rece.
Pentru spectatorii din Covasna, piesa de teatru a șocat prin noutatea abordării, Matei Vișniec ne conduce astfel într-o lume a Cuvintelor, ce devin tridimensionale, se mișcă și gândesc ca și oamenii, se costumează și râd unii de alții, se iubesc și se supără, se revoltă și se înfruntă cuvintele unele cu altele. Și Nichita Stănescu ne propunea o patrie a cuvintelor, dar mai suavă, mai poetică. Matei Vișniec ne aruncă în acest „cabaret al cuvintelor” fără a avea un ghid de a călători, într-o țară imaginară formată doar din cuvinte, noi care suntem obișnuiți cu lucruri concrete, cu orașul cu o mie de izvoare de ape minerale, cu turiști care își caută sănătatea în stațiunea noastră balneară… Dar sănătatea cuvintelor? Și observăm că încet-încet, după vizionarea piesei mesajul acesteia se deconstruiește treptat în noi, aflăm că decalogul comunicării umane al secolului XXI este și o coborâre în noi înșine unde avem fiecare „un dicționar interior”. Jocul continuă cu fiecare dintre noi, cuvintele seamănă cu noi înșine pentru că devin vii, percutante, aproape ne reîntoarcem la cuvintele dogmatice din Geneză. Ați văzut cum arată fizic cuvintele? V-ați întâlnit cu niște cuvinte vii care acoperă orgoliul nostru, stereotipiile vieții cotidiene, ambițiile noastre individuale sau sociale, dorințele, puterea sau setea de iubire? Am văzut „urâțenia cuvântului șoptit al străzii”, „cuvintele sforâitoare ale sărbătorilor oficiale”, sau drăgălășenia unei cacofonii. Am văzut cu alți ochi cuvântul întotdeauna ca pe un monstru, sau cuvântul tandrețe prins în pat cu dorință, ne-a fost milă de cuvântul rău sau ne-am înduioșat la cuvântul caca.
De multe ori coborârea în noi înșine este o coborâre în infern. Deloc comodă. Cuvintele însă ne și dau sens vieții, ne invită să ne continuăm propriul scenariu în abisurile individualităților noastre, rămase anonime asemenea trecătorilor care se întretaie la o trecere de pietoni. Cei mai entuziaști au fost liceenii, au înțeles esența simbolurilor din piesă. Cei mai reticenți au fost spectatorii cu stereotipii culturale clare.
Sub egida spectacolelor propuse de Asociația Cultural-Creștină Justinian Teculescu, spectacolul din ziua de 24 aprilie anul curent ne obligă să reînvățăm traversarea frontierelor din exterior sau din lăuntrul nostru. Scenariul și apoi spectacolul pare decupat din viață și redat în final iarăși tumultului cotidian.
Prof. Doina UNGUREAN, Covasna, Jud. Covasna
