Într-un mod fericit în acest final de săptămână vor avea loc două Sărbători importante: azi este Izvorul Tămăduirii, iar peste două zile–Duminica Tomii.
Sunt noi prilejuri de a rememora semnificaţia Praznicelor creştine, dar şi de a evoca tradiţii populare româneşti ce au înfruntat veacurile. Unele dintre ele încă mai pot a fi întâlnite sau doar amintite prin anumite sate din judeţul Covasna.
Izvorul Tămăduirii
Numele de Izvor al Tămăduirii provine de la o serie de minuni săvârşite la obârşia unui pârâu situat cândva în apropierea Constantinopolului. Legenda spune că înainte de a ajunge împărat, Leon cel Mare a întâlnit în afara cetăţii un bătrân orb care i-a cerut puţină apă de băut, rugându-l ca apoi să-l conducă spre oraş.
Leon n-a găsit nici un izvor prin apropiere şi era gata să renunţe, când a auzit ca prin farmec vocea Maicii Domnului, care-l îndemna să pătrundă mai adânc în pădure, unde va găsi apa căutată. Leon procedează întocmai, dă de un izvor din care îi dă orbului să bea. După aceea îi spălă faţa, ochii, redându-i în mod miraculos vederea!
Neuitând minunea, imediat ce a ajuns împărat, Leon a pus să se construiască în acel loc o biserică, iar mai târziu a fost înălţată una şi mai mare, după ce şi împăratul Justinian (ce suferea de o boală grea) s-a vindecat, bând din apa acelui izvor. Din păcate, în anul 1453 turci au distrus mândreţea de lăcaş de închinăciune. De-a lungul timpului însă legenda a dăinuit, deoarece apa acestui izvor a vindecat multe boli şi suferinţe, rămând ca un simbol viu în credinţa populară.
Evocarea Maicii Domnului
Conform rânduielilor bisericeşti în prima vineri de după Paşti închinătorii cinstesc Izvorul Tămăduirii, evocând-o în acest context cu devoţiune şi pietate pe Maica Domnului, aceea care are harul de a alina suferinţele oamenilor.
Ziua este aşezată nu întâmplător în calendarul ortodox astăzi, fiindcă tot într-o Vineri – dar în cea Mare – Maica Domnului a stat lângă Crucea lui Hristos, din care a izvorât viaţă şi mântuire. Fecioara Maria este pomenită mereu, fiindcă rugăciunile adresate ei au făcut mereu minuni.
Evanghelia care se citeşte astăzi aminteşte de alungarea negustorilor din Templu, subliind faptul că doar Biserica este locul unde găsim vindecare pentru sufletele şi trupurile noastre.
Aghiasma Mică
De Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii se sfintesc din nou apele. Creştinii ortodocşi merg în număr mare şi în această zi la biserică spre a lua parte la Slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică. O datină frumoasă, despre care ne-a povestit septuagenarul Ion Aiteanu, din Hăghig.
„Am auzit de la moşul meu că odinioară, în această zi specială de vineri tinerii făceau un «Legământ juvenil». Era un ritual ce avea loc în jurul unui copac înflorit, după anumite reguli. Băieţi şi fete participau mai multe momente speciale: cântau, dansau, se îmbrăţişau, făceau schimb de colaci, de lumânări, după ce fuseseră în prealabil la Slujba Aghiasmei Mici”.
De fapt, în unele sate preotul merge şi acum însoţit de gospodari îmbrăcaţi în straie populare la o apă curgătoare. Acolo aruncă în pârâu cojile de ouă roşii de la Paşti, după care se oficiază un mic ritual de evocare a celor morţi.
Duminica Tomii
A doua Sărbătoare pe care o evocăm în cadrul rubicii noastre tradiţionale va avea loc peste două zile. Anume, în prima duminică ce succede Sfintelor Paşti şi este dedicată Apostolului Toma. În calendarul popular după Praznicul acesta, luni este Paştele Blajinilor sau Lunea Morţilor, fiind pomenite cu acest prilej sufletele morţilor.
Toma din Galileea a fost unul din cei 12 Apostoli aleşi de Iisus, care iniţial s-a îndoit de Învierea Domnului, dar s-a încredinţat abia după ce i-a pipăit rănile provocate de piroane.
Chiar dacă este cunoscut sub numele de Toma Necredinciosul, a rămas peste timp impresionantă mărturisirea de credinţă a Apostolului. Atunci când L-a văzut pe Hristos cel înviat, i-a recunoscut imediat Dumnezeirea.
Paştele Mic
Ziua de Duminica Tomii mai este cunoscută în popor, de asemenea, şi ca Paştele Mic. Odinioară flăcăii din mediul rural se făceau în această zi “fraţi”, cum se spunea.
Am întâlnit cu mulţi ani în urmă acest obicei ciudat în Ţara Buzaielor. Anumiţi tineri care se considerau buni prieteni, doreau să-şi „oficializeze” această amiciţie, îndeplinind un mic canon: se înţepau amândoi cu un ac într-un deget şi apoi atingeau picăturile de sânge, pecetluind o frăţie trainică.
Apa Sâmbetei
Sărbătoarea se continuă, cum spuneam, luni şi se mai numeşte Paştile Blajinilor. În credinţa populară blajinii ar fi nişte fiinţe mistice, care sălăşluiesc la hotarul iluzoriu dintre lumea de aici şi de dincolo, pe malurile…Apei Sâmbetei. De unde şi expresia populară „S-a dus pe Apa Sâmbetei”, când vine vorba de ceva pierdut pentru totdeauna.
Ca înfătişare, blajinii sunt fiinţe ciudate, de statură mică, ce umblă goi, având tot corpul acoperit de păr. Sunt buni la suflet, blânzi, incapabili de a face rău. Fiind creaturi simple, se spune că nu prea ştiu să calculeze sărbătorile, deci nici Paştile, pe care le cinstesc cu întârziere, doar când văd că sosesc pe Apa Sâmbetei cojile de ouă roşii aruncate special de gospodine într-o procesiune aparte. În această zi se vopsesc ouă galbene.
Pomenirea morţilor
În Duminca Tomii credincioşii participă în cursul dimineţii la slujbă, după care depun ofrande specifice acestei perioade pe mormintele celor dragi (ouă roşii, cozonac, colaci, lumânări aprinse) în sunetul clopotelor, oferindu-le după aceea de pomană sărmanilor.
Dumnezeu să-i aibă în pază pe cei duşi, iar celor în viaţă să le dea sănătate şi bucurii!
Horia C. Deliu
