Autoritatea părintească este reglementată în Titlul IV – Autoritatea părintească din Cartea a II-a – Despre familie din noul Cod civil.
Autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc persoana și bunurile copilului și aparține în mod egal ambilor părinți care o exercită numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia (art. 483 NCC).
Autoritatea părintească se exercită până când copilul dobândește capacitatea deplină de exercițiu (art. 484 NCC).
Dacă există neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă, după ce îi ascultă pe părinți și luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, hotărăște potrivit interesului superior al copilului cu ascultarea obligatorie a acestuia (art. 486 NCC).
Părinții au dreptul să aleagă prenumele și, dacă este cazul, numele copilului. Ei îl îndrumă în alegerea religiei potrivit convingerilor lor.
De asemenea, au dreptul să supravegheze copilul, să ia măsuri disciplinare cu respectarea demnității copilului, să împiedice corespondența și relațiile sociale ale minorului până la 14 ani.
Părinții au dreptul să ceară înapoierea copilului de la orice persoană care îl ține fără drept, să stabilească și să schimbe locuința copilului.
Părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzatoare a drepturilor pe care legea le recunoaște acestuia.
Tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.
Dacă minorul are un venit propriu care nu este îndestulator, părinții au obligația de a-i asigura condițiile necesare pentru creșterea, educarea și pregatirea sa profesională.
Părinții sunt obligași să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.
În caz de neînțelegere, întinderea obligației de întreținere, felul și modalitățile executării, precum și contribuția fiecăruia dintre părinți se stabilesc de instanța de tutelă, pe baza raportului de anchetă psihosocială.
Părinții au dreptul și îndatorirea de a administra bunurile copilului lor minor, precum și de a-l reprezenta în actele juridice civile ori de a-i încuviința aceste acte, după caz.
După împlinirea vârstei de 14 ani minorul își exercită drepturile și își execută obligațiile singur, în condițiile legii, însă numai cu încuviințarea părinților și, după caz, a instanței de tutelă.
www.coltuc.ro
