Încasările din timbrul de mediu au fost, în 2013, de aproape 733 milioane de lei, din care aproximativ 570,27 de milioane de lei au reprezentat restituirile de sume pentru vechea taxă auto către cei care au obținut hotărâri judecătorești definitive în acest sens, arată datele Administrației Fondului pentru Mediu /AFM/, transmise, ieri, AGERPRES.

Astfel, în anul 2013, AFM a avut încasări totale în valoare de 732.325.750,22 lei, reprezentând încasările din taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, respectiv timbrul de mediu.

Din acest total, s-a restituit de către de Autoritatea Națională pentru Administrare Fiscală /ANAF/ și AFM suma de 570.276.616,04 lei, ca urmare a hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile.

Președintele AFM, Adrian Gearâp, a afirmat, luni, cu ocazia lansării Programului ‘Rabla’ 2014, că estimările privind încasările din timbrul de mediu pentru anul acesta ajung în jurul sumei de 750-800 de milioane de lei.

În data de 15 martie 2013 a intrat în vigoare timbrul de mediu pentru autovehicule, din acel moment taxa auto urmând să fie calculată exclusiv pe baza emisiilor de CO2, înscrise în cartea de identitate a mașinii.

Timbrul de mediu se aplică pentru autovehiculele din categoria M1, M2, M3 cu precizarea că pentru categoria de autoturisme cu normă de poluare Euro5, Euro4 și Euro3 formula de calcul ia în proporție de sută la sută emisia de CO2, iar pentru autoturismele cuprinse în normele de poluare non-euro, Euro 1 și Euro 2 se aplică actuala formulă prevăzută prin Legea 9/2012, ce ia în calcul capacitatea cilindrică.

Pe de altă parte, taxa crește pentru mașinile Euro3 și Euro4 în cazul versiunilor diesel, întrucât, potrivit Rovanei Plumb, ‘emisiile din pulberi sunt mai mari în cazul mașinilor care merg cu motorină’.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail