V-am prezentat până acum doar câteva dintre atracţiile care îi fac pe milioane de vizitatori de pretutindeni să vină an de an pe meleagurile singaporeze. Este o întâlnire cu trecutul Planetei Albastre, dar şi cu viitorul ei. Arhitectura futuristă, tehnologiile de ultimă oră aplicate în construcţiile industriale şi civile, urbanismul bine structurat, numeroasele obiective ce ţin de loisir, încântă turiştii şi în mulţumeşte pe deplin.
Nici autorul nu a avut nimic de cârcotit. Ceea ce nu prea îl caracterizează…
Pierdut în… Grădina tropicală
Iubind florile, mai ales orhideele, sunt înconjurat acasă de multe asemenea minunăţii ale naturii, de aceea era firesc să le caut pe unde mă preumblu. M-am bucurat să aflu că pot vizita una dintre cele mai cunoscute grădini botanice ale Orientului Îndepărtat, în care flora tropicală îşi etalează. Auzisem că există la Singapore o asemenea atracţie, cu un sector reprezentativ al „orchidaceaelor”, familia lor conținând un număr incredibil de specii – peste 30.000. Dacă mai adăugăm şi cei 200.000 de hibrizi, avem un tablou aproximativ al răspândirii planetare a acestei familii de plante superioare din cadrul monocotiledonatelor.
Iar pe „Insula leilor” am avut bucuria să găsesec o impresionantă colecţie de orhidee, deoarece localncii le iubesc nespus. Ca atare, în Sentosa (care este legată ombilical printr-un pod original cu capitala) edilii au amenajat o superbă Grădină tropicală ce se întinde pe circa 70 de hectare, zona reprezentând un fel de Eden terestru.
Într-un episod din serialul precedent dedicat „Ţării Surâsului” vă relatasem despre impresiile cromatice şi olfactive nemaipomenite cu care rămăsesem după popasul în vestitul „Parc Nong Nooch Village” din Thailanda. Ei bine, acum doream să fac o comparaţie cu ceea ce urma să admir aici în materie de vegetaţie luxuriantă, amenajări peisagistice miniaturale, sortimente de plante exotice şi flori de toate felurile.
Mi s-a spus că respectivul perimetru verde face toţi banii, de aceea se şi…plăteşte la intrare.
„Orhideomania”
Am făcut acest preambul pentru a pregăti terenul în vederea furnizării unei informaţii şi mai interesante: Floarea naţională a statului Singapore este…orhideea! Ca atare, cultivarea ei a devenit o pasiune a majorităţii covârşitoare a locuitorilor. În propria locuinţă, la şcoală, serviciu, în marile magazine, nu dar în ar liber oamenii au amenajat „colţuri” dedicate orhideelor. Ba au apărut chiar și… cluburi tematice, ai căror membri fac schimburi de experienţă privind creșterea unor soiuri noi, îngrijirea lor, organizează expoziții, fac schimb de seminţe şi plante. Dar ce nu fac?
… Un domn cam de vârsta mea (adică… respectabilă) pe care l-am întâlnit admirând un răzor cu plante mai aparte, mi-a povestit că acelea erau cele mai căutate.
– De ce?
– Întrucât sunt exemplarele exotice aduse din China. Fiecare concetăţean vrea să fie mai original, să se laude la prieteni cu „comorile” sale.
– Aţi văzut filmul „Hoțul de orhidee”?
– Cum să nu? În rolul principal, alături de Nicolas Cage apare una dintre actriţele mele favorite, Meryl Streep.
– Ei bine, pelicula respectivă a contribuit enorm la popularizarea internaţională a delicatelor flori la care ne uităm acum. Aşa a apărut „orhideomania”.
Floarea naţională singaporeză
Ca urmare a nemărginitei adoraţii pentru simbolul floral singaporez, s-a şi amenajat în Insula Sentosa „Orchid Garden”, ce adăposteşte circa 60.000 de orhidee, dintre care 2.000 sunt plante-hibrid, protejate de intemperii şi poluare printr-o uriaşă cupolă de sticlă.
Trebuie să ştiţi, că orhideele reprezintă un simbol al purității și feminității, inspirând felurite mituri încă din cele mai vechi timpuri. Într-un text antic indian, dar şi în „Cartea Poeziilor” din literatura chineză, se menționa în jurul anului 800 I.C. despre existenţa şi delicateţea acestor flori. Iar filosoful și botanistul grec Theophrastus (372 – 286 I.C.), care a colaborat cu Aristotel, folosește pentru prima oară numele „Orchis” într-un context științific, influenţând posteritatea.
Orhideele se pare că au fost cultivate încă din cele mai vechi timpuri în China, moda ajungând și în Europa Vestică începând cu secolul al XVIII-lea. Iar treptat s-a extins şi spre Est, în prezent găsind pretutindeni asemenea minunăţii.
Ce poate fi mai relaxant decât să te plimbi după o zi de alegătură printr-o asemenea grădină pitorească, amenajată cu elemente de decor tipic asiatice? Nu doar copacii tropicali, arbuştii, florile multicolore, palmierii, gazonul impecabil înfrumuseţează decorul; ci şi micile podeţe artizanale, pavilioanele cu colţurile ridicate spre cer, ochiurile de apă, o căscădiţă, aleile întortocheate toate creează o imagine splendidă.
Mai că ai vrea să te transformi într-o…statuie!
Horia, “tras pe…roată”
Când am ieşit din Paradisul vegetal nu mi-am putut lua ochii de la imensa roată „Singapore Flyer”, ce se învârtea provocatoare în depărtate. În anul 2008, când a fost inaugurată, era cea mai mare din lume! Măsoară 165 de metri şi a costat nu mai puţin de 170 de milioane de dolari, fiind depăşită recent ca dimensiune doar de o surată chineză, ce ajunge la 200 de metri înălţime.
Călătoria în interiorul uneia dintre cele 28 de capsule încăpătoare durează o jumătate de oră, oferind imaginea panoramică asupra megalopolisului, şi chiar anumite crâmpeie din ţările vecine, Malaezia şi Indonezia. Parcă mă aflam într-un avion ce abia a decolat, dar care zbura cu…încetinitorul. Senzaţia de plutire era completată cu schimbarea caleidoscopică a peisajului înconjurător.
Cu cât mă apropiam de punctul cel mai înalt al rotaţiei, puteam să observ locurile pe unde trecusem sau mai aveam de mers. A fost o experienţă în care adrenalina şi-a manifestat prezenţa, ceva similar având să trăiesc două săptămîni mai târziu când am „escaladat” Turnurile gemene „Petronas” din Capitala Malaeziei, Kuala Lumpur.
…Am aflat la coborâre de la un ghid local, că ambiţia gazdelor este atragerea unui număr cât mai mare de vizitatori, astfel ca amintitul obiectiv turistic să-şi întreacă rivalul britanic – celebrul „London Eye”.
Ca să-i ajut şi eu un pic gazdele în acest demers îndrăzneţ, dar şi spre a-mi desfăta cât mai mult pupilele, mai că eram gata-gata să mai fac o tură.Numai că programul mă presa.
Totuşi, se poate spune metaforic (iertată-mi fiind cutezanţa) că “Horia a fost tras pe roată”. Dar nu în mod tragic, precum iluştrii eroi ai neamului nostru, ci într-un mod extrem de agreabil.
Privind şi ascultând… Fântâna muzicală
La căderea serii sunt rupt de oboseală. Aproape că nu mă mai atrage nimic, mintea refuzând să mai proceseze noutăţi. Fie ele oricât de neobişnuite. Ca terapie de şoc utilizez procedeul întrebuinţat de toţi turiştii: merg să mă liniştesc urmărind spectacolul oferit de Fântâna muzicală amplasată într-un uriaş parc de distracţii.
Lume – ca la „El Clasico” (pentru necunoscătoare e vorba de meciul de fotbal dintre Real Madrid şi FC Barcelona). Tribuna în amfiteatru este enormă, dar se întinde doar pe o latură. Fiind printre primii, îmi aleg un loc excelent, central, nu prea jos, nu prea sus.
S-a răcorit niţel, cât să ne bucurăm pe deplin de un magnific melanj de sunet, lumini, flăcări şi lasere proiectate pe apă. Vin tot mai mulţi spectatori. Locrurile din jur deja s-au ocupat.
Cu vodka nu-i de glumit
Din nefericire, lângă mine este un grup gălăgios de tineri ruşi. Fireşte, îi găseşti peste tot. Iar mă întreb: de unde naiba au bani? Mănâncă floricele şi beau Cola cu…. Aţi ghicit: vodkă. Fetele fumează şi se dau în stambă mai abtir ca băieţii. Mă uit spre ei semnificativ şi reprobator de câteva ori. Aş.
Tipul de lângă mine vrea să mă îmbuneze şi-mi întinde o sticlă din care abia băuse. Ştiam din lunga mea experienţă de călătorii prin fosta URSS, că refuzul este exclus! Atât îşi trebuie. Jignirea produce imedit un efect de tsunami. Trag un gât zdravăn. Faţa blonziului se destinde.
-„Molodeţ. Tî at kuda?”
– Romania.
– „Oho, Rumunija? Mamaia- oceni haraşo”.
Dialogul ar fi putut continua, numai că spre bucuria mea s-au auzit primele acorduri muzicale şi lumina s-a stins. Am zbughit-o ca „Expresul de Buftea”, de groaza „reprezentaţiei” din tribună, pe care o intuiam oferită gratuit de tinerii beţi. Abia m-am aciuat pe nişte trepte, undeva lateral, părăsind…fotoliul de orchestră. Însă am putut savura nestresat un spectacol cum rar am mai avut ocazia să vizionez.
…Ni s-a prezentat o poveste cu o prinţesă, de care oricine s-ar îndrăgosti, la fel ca şi flăcăul singaporez ce o visa permanent. Laserele supeb colorate proiectate pe cerul siniliu, hologramele, jocurile de ape ale fântânii, cu jeturi ce atingeau 20 de metri înălţime, muzica diafană au creat un show total.
Am plecat odihnit şi bine dispus, de parcă „aş fi dormit pe…Relaxa”. Mâine avea să fie Apogeul! (Va urma)
Horia C. Deliu
