Mica, dar pitoreasca Insuliţă Sentosa se află cam la o zvârlitură de băţ de Singapore, oferind câteva atracţii tari de tot. Mi s-a spus de către un binevoitor cu turban (despre care v–am relatat data trecută) că nu trebuie ratată. Perfect. Ca atare, a fost inclusă în program. Şi bine am procedat…
Felurite opţiuni de transport
Dintre nenumăratele posibilităţi de deplasare spre locul considerat un Eden al relaxării (Sentosa înseamnând în limba băştinaşilor „linişte”), am optat pentru ceva mai aparte. Deci, fără tradiţionalele mijloace de locomoţie ca bus, taxi sau străvechea „invenţie a lui Adam”- mersul pe jos! Puteam alege între monorai, ricşă şi „cable-car”(funicular). M-a tentat primul dintre ele, fiind nostim.
Monoraiul este un trenuleţ suspendat, ce se deplasează pe o cale de rulare extralată, fixată la înălţime pe nişte stâlpi metalici sau din beton. În Asia asemenea vehicule sunt destul de frecvente. Ele reprezintă soluţia ingenioasă adoptată de edili în cazul oraşelor supraaglomerate, cu surprafaţă limitată, unde nu se mai pot face extensii stradale.
Alternativa ar fi metroul, dar construcţia lui costă enorm, plus că nici terenul moale din zonă, zguduit adesea de seisme, nu oferă o siguranţă prea mare. De aceea, monoraiul este ideal mai cu seamă în scop turistic, pentru a acoperi distanţe relativ mici.
Ar fi o idee bună şi pentru România, numai că la noi trenuri suspendate întâlnim doar… iarna!
La drum cu monoraiul
… Am întrebat un trecător unde se află staţia cea mai apropiată? „Uite, în partea dreapta se află platforma de aşteptare ”, m-a îndrumat omul. Am dat acolo peste un grup mărişor de pasageri. Unii mai civilizaţi ca alţii. Români–yoc! Mi-aş fi dat seama imediat de prezenţa lor, după hărmălaia şi îmbulzeala tradiţională prin care ies în evidenţă.
Aici nimeni nu vociferează şi nu se băgă în faţă. Când a sosit cocheta garnitură, călătorii s-au urcat civilizat, nimeni nu s-a împins ori s-a repezit la locurile libere. De altfel, mai devreme mă holbasem cu ochii cât „cpl”, cum stau la rând clienţii până şi în staţiile de …taxi (!), aşezaţi un pic distanţaţi unii de alţii (ca la bancomate) spre a nu se stânjeni. M-am frecat la ochi: nu visam!!!
Rama este compusă din câteva module de culoare albă, cu nişte dungi colorate în partea de jos.Vagoanele – mai că–mi vine să le zic…„vagonete” – par a fi pentru pitici, dar sunt cochete şi curate. Fără inscripţii cu carioca de genul „Nelu şi Marcica love” şi scaune tăiate estetic cu briceagul.
…S-a auzit un fâşâit, uşile s-au închis şi am pornit. Privesc încântat „de la cucuriugu” pitoreasca panoramă din vale ce vesteşte apropierea de Sentosa. La un moment dat pe deasupra noastră trece nacela telecabinei ce face şi ea legătura dintre cele două petece de pământ. O fetiţă cu ochi migdalaţi şi cosiţe negre îmi făce prieteneşti cu mâna. Îi răspund.
Vehiculul în care mă aflu se deplasează doar pe o singură şină. Nu sunt „denivelări” să te zgâlţâie, are aer condiţonat care te toropeşte după căldura şi umiditatea de afară, mai că îţi vine să aţipeşti. La a treia oprire toată lumea se dă jos. Ţin apoape. Ajunsesem la destinaţie.
Bun Venit în Sentosa!
Imediat ce am coborât, privirea mi-a fost atrasă de „Marele Merlion” – uriaşa statuie a făpturii mistice jumătate leu, jumătate peşte. Desigur că aţi reţinut, dragilor, ce hram poartă ciudata creatură? Este simbolul magalopolistului/stat Singapore.
Pe surata ei de mai mici dimensiuni, realizată din marmură albă sub formă de arteziană, o admirasem în turul de dimineaţă. Ba mă şi fotografiasem cât mai avantajos, plasându-mă artistic în faţa ei.
După cum v-am arătat într-o poză apărută şi pe facebook…
Sus, tot mai sus!
Având încă de mic o pasiune tembelă să urc în toate construcţiile înalte, de genul turnurilor, obeliscurilor, platformelor, podurilor, foişoarelor, monumentelor etc, atunci când îmi iese în cale unul celebru, nu-l ocolec. Ci-l escaladez. Şi de această dată primul drum l-am făcut spre impozantul obiectiv turistic înalt de…37 de metri (!), ce atrăgea toate privirile şi aparatele foto.
Deşi mă aşteptau multe alte puncte de atracţie, prin faţa cărora nu puteam trece precum gâsca pe H20, mi-am făcut un judicios plan de bătaie, începând cu vizitarea uriaşei statui.
De regulă, în interiorul unor asemenea ţinte verticale foarte mari există câte un ascensorul, constructorii menajând cordul şi picioarele turiştilor. Pe scări însă pare mult mai interesant, de aceea nu mă codesc.
„Aşadar, hopa în sus, Mister HCD! Doar aşa faci şi tu sport extrem”, mă îmbărbătez… Şi dăi şi suie zeci ori sute de trepte. Rezultatul merită de cele mai multe ori efortul depus. La fel mi s-a întâmplat în cazul celebrei „Statui a Libertăţii” de lângă New York, când am urcat până în uriaşul cap încoronat.
Pufăind ca o locomotivă cu apar „Pacific”, m-am tras într-o parte. Un ghid amabil şi limbut (pleonasm?) mi-a zâmbit şi m-a întrebat de unde sunt? Apoi satisfăcut mi-a înşiruit topul celor mai impresionante statui din lume. Pe primul loc se află „Templul Primăverii” din Lushan, provincia Henan- China, măsurând 128 metri. Urmează „Laykyun Setkyar” din Monywa – Myanmar de 116 metri, şi “Ushiku Daibutsu” din Ushiku, prefectura Ibaraki – Japonia, cu înălţimea de 110 metri. Abia pe poziţia …24 se găseşte frumoasa americană „Statue of Liberty” măsurând „doar” 46 m, iar „M.M.” din Sentosa ocupă taman locul 34 cu cei 37 de metri ai săi.
Alte atracţii şi distracţii
Insuliţa Sentosa , pe cât e de mică oferă mari atracții. Unele-s unice în Asia, ba chiar pe Mapamond. Mă refer în primul rând la uriaşul acvariu ce poartă numele explicit de „Underwater World Oceanarium”. Se zice că ar fi cel mai mare din lume. Privindu-l, un turist francez a zis entuziamat ceva de genul „rompre la bouche”, ceea ce în limba locală s-ar traduce „rehat mulut” (atenţie, nu… rahat). Iar pe româneşte, un obiectiv ce „îţi rupe gura”.
În apropierea lui se află „Laguna Delfinilor”, care oferă periodic spectacole cu inteligentele creaturi acvatice, show-uri foarte gustate de un numeros public de toate vârstele. Vedetele sunt niste exemplare rare, de culoare…roz, ce vin din când în când la marginea bazinului spre a fi mângâiate şi, evental, pupăcite pe botic!
Urmează de vizitat „Turnul Tiger”, cu o înalţime de 131 de metri, ce-ţi oferă posibilitatea de a privi simultan spre Indonezia şi Malaezia, după ce te-ai avântat în vârf cu o spaţioasă cabină exterioară.
Nu puteam să ocolesc nici „Teatrul 4D”, unde timp de aproximativ un sfert de oră eşti invitat să savurezi un spectacol gen SF, cu efecte surprinzătoare de sunet şi imagine. Mai adăugăm şi controlul electronic al scaunelor, care se mişcă în funcţie de secvenţele “hard” proiectate, creându-ţi o senzaţie interactivă de neuitat.
Trebuie neapărat să amintesc şi de atractiva „Siloso Beach”, o superbă plajă cu palmieri şi nisip fin adus din…import, ori de „Volcano Land” construcţia artificală ce oferă o imaginară expediţie spre central Pământului. Puştii sunt cuceriţi de incursiunea în interiorul unui aşa-zis „vulcan”, ce „erupe” la fiecare jumătate de oră, lansând în văzduh nişte trâmbe de fum de zece metri înaltime.
Cel mai mare acvariu din lume
…Dar să revin la acvariu, atracţia nr. 1. Iată-mă alături de vizitatori de cele mai diverse etnii în interiorul giganticului „Underwater World Oceanarium”. Cum timpul de vizitare durează minim două ore, am crezut iniţial că o să mă plictisesc de atâta… pescărie. Însă habar n-avem ce mă aştepta: un spectacol copleşitor, demn de filmele lui Jacques-Yves Cousteau, celebrul explorator acvatic francez, ce s-a prăpădit în 1997.
Întins pe o suprafaţă de apoape 30 de hectare, imensul complex adăposteşte în uriaşe bazine transparente în jur de 2500 de creaturi marine, din 250 de specii. Cei mai impresionanţi sunt, fără doar şi poate, rechinii, ce înoată nepăsători la numai câţiva centimetri de noi, separându-ne un perete verzui de sticlă, nu ştiu cât de rezistent.
Mă gândesc cu groază ce s-ar întâmpla dacă vreun cutremur sau alt cataclism natural s-ar isca chiar atunci, producând fisurarea bazinelor şi atâtea tone de apă şi vieţuitoare marine s-ar năpusti peste noi… Doamne, feri!
Un lift ne coboară într-un uriaş tunel acvatic, la peste 80 de metri adâncime în ocean. E incredibil şi puţin înfricoşător să observi cum se mişcă în jur şi pe deasupra noastră felurite creaturi, unele de dimensiuni considerabile. O bandă rulantă, aidoma celor din marile aeroporturi, ne plimbă labirintic prin giganticul spaţiu subacvatic. Culorile peştilor sunt incredibile, filtrate de lumina difuză. Exclamaţiile privitorilor nu mai contenesc.
Există şi o năzdrăvănie pentru cei mici, aşa-numita „Touch Pool”, o piscină unde ei pot admira de aproape, ba chiar atinge peşti de dimensiuni mai mici, pisici de mare, căluţi şi rechinaşi, “mânca-i-ar bunicu”.
Retras la odihnă pe o băncuţă după extraordinara aventură submarină, filosofam lângă un pahar de Cola rece: „Oare ce-o mai inventa asiaticii spre a ne uimi?” Ieşisem perplex.
…Între timp, întors acasă, mi-am revenit complet. Toate minunăţiile povestite parcă fuseseră trăite în vis. Pozele însă mă contrazic. (Va urma)
Horia C. Deliu
