Aşa cum se întâmplă în timpul revoluţiilor şi al schimbărilor de regim politic în majoritatea ţărilor, sistemele sociale se dereglează profund. Dintr-o dorinţă firească de schimbare spre ceva mai bun, se ajunge să se schimbe totul: şi ce e rău şi ce e bun, şi uneori pe lângă lucruri perimate sau inutile se aruncă la „coşul de gunoi al istoriei” şi valori adevărate, după care mai târziu apar regretele şi tendinţa de „reparaţie”.
Din păcate nici ţara noastră n-a fost scutită de acest proces transformator, de fapt, un „tăvălug istoric” care trece peste toate deopotrivă.
Referindu-ne doar la un singur exemplu dintre cele multe, sistemul de învăţământ, putem înţelege cel mai bine fenomenul discutat. După schimbarea de regim din 1989 a urmat o oarecare perioadă de stagnare, dar apoi a pornit avalanşa metamorfozelor şi tot sistemul a fost bulversat. Cu intenţia de a „moderniza”, de a „reforma” întregul învăţământ din România, s-au produs atâtea schimbări încât astăzi am ajuns ca şi la „sistemul de pensii”, adică schimbările la schimbări au creat nu numai lipsă de stabilitate, dar şi o situaţie foarte complicată, din care aproape nu mai ştii cum să ieşi. Nu contestăm deloc „bunele intenţii” ale reformatorilor, ci constatăm starea de fapt. De exemplu, în urmă cu câţiva ani s-a venit cu ideea că şcolile profesionale nu-şi mai au rostul şi trebuie desfiinţate, dar realitatea de mai târziu a dovedit contrariul, şi ca urmare ele au trebuit reînfiinţate, căci în zilele noastre meseriaşii buni sunt căutaţi peste tot; lumea nu este încă atât de intelectualizată ca să nu aibă nevoie de ei.
Nici învăţământul superior n-a scăpat avalanşei. După revoluţie s-au înfiinţat peste tot Universităţile. A fost un lucru bun, numai că nu toate aceste „faruri de lumină” au avut calitatea cerută; unele „fabricau pe bani” licenţiaţi şi doctori, care au apărut ca ciupercile, precum „milionarii de carton”. Apoi s-a trecut la „control şi acreditare” şi lucrurile s-au mai îmbunătăţit, însă mass-media tot mai descoperă ici şi colo câte-un plagiator de renume.
Nu contestăm deloc schimbările; ele sunt necesare, dacă sunt temeinic făcute şi sunt durabile cel puţin pentru o perioadă oarecare şi nu de azi pe mâine, încât cei care le suportă să trăiască o „stare de confuzie continuă”. Şi până la urmă contează rezultatul final, adică la ce au dus schimbările?! Este de ajuns să studiem rezultatele actuale de la simulări şi examene, ca să ne dăm seama de realitate. Este astăzi calitatea învăţământului cu mult mai bună decât în trecut?! Dacă da, atunci de ce majoritatea tinerilor doresc să studieze în străinătate, la universităţile din alte ţări?! Cel mai trist e că mulţi dintre cei plecaţi nu se mai întorc în ţară. Poate când vom trăi într-o societate mai normală…
Dacă ar fi să luăm un alt exemplu din învăţământ, ne-am întreba la ce a dus separarea şcolilor pe criterii etnice?! La antipatie, duşmănie, ură, educaţie beligerantă, când ar trebui să fie invers. Cui foloseşte?! Ce fel de viitor dorim să construim şi cum să-l construim: împreună sau separat? Dacă o facem separat, fiecare dintre noi va fi mai slab şi alţii vor profita de toţi, conform vechiului dicton: „Dezbină-i şi-i vei stăpâni”, precum foarte bine se vede şi la nivel politic sau pe plan mondial.
Nu vom mai face referire la cultură şi la alte sectoare, căci situaţia este asemănătoare. Dar acum ne bucură faptul că societatea dă semne de normalizare, de însănătoşire. Cercetând puţin presa doar în judeţul nostru, constatăm o efervescenţă a activităţilor sociale, culturale, educative şi sportive, ceea ce denotă că lucrurile încep să se mişte într-o direcţie bună. E bine să înţeleagă toţi cetăţenii că numai împreună avem o şansă! Orice lucru care creează dezbinare va duce neapărat la slăbirea coeziunii. Separarea şi dispersiunea elementelor creează haos. Aşadar, este de preferat să optăm pentru coeziune şi normalizare, dacă vrem să avem o viaţă mai bună, căci viitorul depinde de noi toţi, de felul cum îl construim în prezentul nostru.
Mihai Trifoi
