De mii de ani oamenii îşi trăiesc existenţa pe acest pământ, dar mai puţini sunt cei interesaţi cu adevărat de structura şi legile universului şi esenţa vieţii, însă pe măsură ce omenirea evoluează numărul acestora creşte.
Astăzi şi copiii din clasele primare au noţiuni ştiinţifice referitoare la cosmos şi pot explica anumite fenomene naturale, ceea ce cu 3-4 milenii în urmă nu era posibil. Dar nici nu putem accepta ideea că omul este finit şi ştiinţa sau capacitatea de cunoaştere limitată. Dacă ne referim la „ştiinţa materială”, aceasta nu acceptă nimic în afara ei, findcă ea se bazează în cercetare numai pe ceea ce se poate măsura, cântări ori aprecia palpabil. Însă, în concepţia scriitorului şi filozofului danez Martinus, dincolo de (sau paralel cu) ştiinţa materială există „ştiinţa spirituală”, care este nelimitată şi operează cu alte concepte.
Intenţia noastră nu este nicidecum de a intra în polemică cu teoreticienii teologi, ci doar de a prezenta publicului un material informativ referitor la opera filozofului Martinus, care în sine este o lucrare monumentală constând în capodopera lui în 7 volume: „Cartea Vieţii”, completată de o lucrare suplimentară de 4 volume: „Imaginea Lumii Eterne” (la care recent s-au mai adăugat 2 volume) şi de alte vreo 30 de cărţi, care în ansamblu alcătuiesc aşa-zisele „analize cosmice ale lui Martinus”.
Bineînţeles că teologii creştini nu pot fi de acord cu alte puncte de vedere decât ale lor, dar nu putem nega faptul că nici măcar în sânul Bisericii creştine nu există o unitate de vederi, ce să mai vorbim despre diversitatea religioasă existentă în prezent pe planeta noastră, în care diversitate fiecare ramură religioasă susţine cu tărie că numai respectiva este cea adevărată. Şi în numele „dogmelor religioase” şi în apărarea lor, „credincioşii” susţinători sunt gata să-şi dea şi viaţa ca să le apere; în numele lor se nasc războaie, în numele lor oamenii ucid sau se sinucid, aşa cum foarte bine vedem că se întâmplă în zilele noastre cu acei terorişti-kamikaze, care se sinucid în numele religiei lor şi cu intenţia de a ucide cât mai mulţi „duşmani”, de fapt a ucide pe semenii lor. Şi atunci mai putem vorbi de justeţe şi adevăr într-o religie sau alta cu „credincioşi” fanatici, ori Adevărul se află undeva la mijloc dacă există un singur Dumnezeu?!
În opera sa Martinus (1890-1981) încearcă să explice aceste lucruri „în mod ştiinţific” creând acele „analize cosmice” logice şi greu de combătut. Ceea ce frapează însă la acest om nu este numai opera lui ci şi autorul însuşi, fiindcă atunci când încerci să-i abordezi lucrarea eşti convins că autorul ei este vreun mare savant cu studii universitare şi doctorate, dar în realitate, chiar după propria lui mărturie, Martinus avea ca studii doar 4 clase elementare făcute într-un sat din Jutlanda de Nord, în Danemarca, pe la începutul secolului trecut, iar toată viaţa sa Martinus a avut numai câteva slujbe mărunte. Şi atunci cum a putut el crea o asemenea operă monumentală?! Într-una dintre cărţile sale el mărturiseşte că întreaga sa ştiinţă i-a venit „pe cale intuitivă” de la mentalul universal, dar aici deja noi ne oprim, pentru a nu intra pe terenul speculaţiilor…
În calitate de traducător al operei lui Martinus în limba română şi de cercetător al teoriei lui cosmologice, autorul acestor rânduri îşi permite să pună la dispoziţia cititorilor un scurt fragment din opera „Imaginea Lumii Eterna 1-2”, Cap.14 „Ciclul spiral cosmic 1”, paragrafele 14.11 şi 14.12, pentru ca în acest fel cei mai curioşi dintre cititori să-şi poată forma o impresie despre esenţa cărţii şi despre logica lui Martinus sau ce înseamnă „analizele cosmice” sau un alt mod de a concepe Divinitatea… A nu se considera „blasfemie”, pentru că nu suntem pe vremea Inchiziţiei; este doar un punct de vedere, care nu contrazice Biblia, ci încearcă să explice în mod logico-ştiinţific fenomenul religios cuprins în Cartea Sfântă.
„14.11. Universul este o fiinţă vie
Eternul drum al vieţii fiinţelor vii urmează un ciclu spiral, şi prin aceasta fiinţele ciclurilor care se găsesc deasupra formează un spaţiu de locuit şi condiţii de viaţă pentru fiinţele spiralelor de dedesubt. Şi ele însele sunt microfiinţe într-un organism şi mai mare, în care ele au un spaţiu de locuit şi condiţii de viaţă. Acest principiu este deci realizat pentru absolut toate fiinţele existente în microcosmos, în macrocosmos şi în mezocosmos. Şi prin aceasta se arată un fapt pentru cercetătorul evoluat, că toate fiinţele vii sunt organic legate şi că în niciun fel ele n-ar putea exista ca fiinţe vii, dacă n-ar fi aşa. Rezultă deci că universul este un singur mare organism viu. Acest organism nu are niciun fel de început sau sfârşit. El este infinit din punct de vedere al spaţiului, la fel precum el este infinit din punct de vedere al timpului. Cui aparţine deci acest organism infinit? – Este absolut logic că se găseşte un stăpân al său. Un organism nu poate trăi şi exista prin sine însuşi. Organismul oricărei fiinţe vii este în fiecare dintre detaliile sale un instrument pentru creare şi pentru trăirea vieţii. Dar crearea şi trăirea în niciun fel nu pot prin ele însele crea şi trăi. Cele două capacităţi pot exista numai pe baza unui creator sau cu alte cuvinte: pe baza unui „Ceva” viu. Acel „Ceva” viu există ca „EU” în fiinţele vii, indiferent dacă ele sunt macro-, micro- sau mezocosmice. După cum noi ştim deja din explicarea simbolurilor anterioare, acele „euri” alcătuiesc împreună EU-l universului ca întreg. Şi la fel precum capacităţile de creare şi de trăire a vieţii ale tuturor fiinţelor vii împreună alcătuiesc acele capacităţi ale acelui EU gigantic, tot astfel şi ca întreg organismele tuturor fiinţelor vii existente alcătuiesc organismul acelui EU care alcătuieşte universul însuşi. El are un EU, El are o capacitate de creaţie şi are un organism. Deci şi aici El îndeplineşte cele trei condiţii care sunt necesare pentru ca acel „Ceva” să poată apărea ca o fiinţă vie.
14.12. Atotputernicul, atotştiutorul şi atotiubitorul Dumnezeu
Este de la sine înţeles că acea fiinţă este însuşi Dumnezeu. Cui altcuiva ar putea aparţine acest unic organism gigantic care cuprinde absolut tot ce există? – Acolo există o fiinţă care este atotputernică, tocmai fiindcă ea posedă toate capacităţile de creare şi de trăire a vieţii existente în univers. Ea este atotştiutoare, fiindcă ea posedă toată ştiinţa existentă şi toată înţelepciunea universului. Ea este atotiubitoare, fiindcă posedă întreaga capacitate de iubire a universului. Care altă fiinţă ar putea fi acest singur Dumnezeu absolut? – Ea este deci singura fiinţă macrocosmică, care ea însăşi nu poate fi o fiinţă microcosmică într-un organism al unei fiinţe şi mai mari. Dar absolut toate celelalte fiinţe vii în mod necesar sunt microfiinţe în această fiinţă gigantică sau absolut singurul Dumnezeu adevărat, această fiinţă în care noi toţi trăim, ne mişcăm şi existăm”.
Ar mai fi de precizat faptul că Martinus şi-a supranumit întreaga operă ca „Al Treilea Testament” sau „Ştiinţa spirituală”. Lucrarea lui nu se adresează nici teologilor, nici „credincioşilor convinşi”, nici altor oameni pătrunşi profund de fenomenul religios şi care şi-au găsit fericirea, inspiraţia sau salvarea conştiinţei lor în acel tip de religie, ci ea se adresează celor mai puţin convinşi pe cale religioasă, celor care susţin că nu cred în existenţa lui Dumnezeu, celor care nu sunt mulţumiţi de explicaţiile religioase şi de „încarcerarea în dogme”, celor care n-au o orientare anume, şi în general celor care caută Adevărul. Opera lui Martinus nu se adresează nici oamenilor de ştiinţă care se ocupă numai de lucrurile materiale măsurabile, căci ştiinţa materială neagă din start posibila existenţă a „ştiinţei spirituale”, dar până la urmă toţi au nevoie de Dumnezeu, indiferent pe ce cale merg ca să-l găsească…
Mihai Trifoi
