„A mistifica” înseamnă „a induce în eroare, a înşela (abuzând de credulitatea cuiva); a denatura adevărul, a falsifica realitatea”. Este ceea ce fac uneori mai marii noştri pentru a ascunde adevărul. Auzim adesea plângerea unora despre „lipsa de transparenţă” a cutărui sau cutărui program politic sau a unor măsuri ce se iau, zice-se „pentru binele poporului”, precum au fost reducerea salariilor şi diminuarea pensiilor sau nenumăratele taxe şi impozite, dar care în realitate sunt „împotriva poporului”.
Din când în când, mai ies la suprafaţă, în mod ne/voit, informaţii despre salariile şi primele imense (în comparaţie cu cele ale omului de rând) ale unor şefi de prin diversele instituţii ale statului, şi oamenii nu înţeleg de ce toate acestea trebuiau „ascunse” de ochii lumii. Mai aflăm din presă sau de la televiziune despre contracte şi tranzacţii păguboase, despre comisioane incredibile, despre afaceri oneraose, despre escrocherii finaciare şi despre boşi ai fotbalului incredibil de bogaţi, şi ne minunăm ca la curtea Regelui Arthur de ce sunt capabili concetăţenii noştri în lupta lor pentru îmbogăţire.
În mod firesc şi un „program politic” ar trebui să fie cunoscut în amănunt nu numai de cei care îl lansează, ci de întregul popor, căci nu poţi mobiliza oamenii şi canaliza energiile maselor către realizarea unui ţel înalt, dacă nu-i faci pe toţi să înţeleagă cu claritate ce urmează de făcut. Atunci când se „mistifică realitatea” înseamnă că ceva este de ascuns, că ceva „scârţâie”, adică „nu merge bine”, şi dacă ceva nu merge bine de la început, „va exploda” pe parcurs precum roata înţepată a unui automobil, încetinind astfel înaintarea. Tocmai de aceea cei răspunzători de lansarea navetelor spaţiale verifică cu amănuntul fiecare piesă, fiecare circuit, înainte de pornire, şi la cea mai mică presupunere că acel lucru ar putea fi defect, ei opresc lansarea. Dacă vrei să eviţi riscurile, poţi porni la drum numai când eşti sigur de reuşită. Şi în cazul nostru, pentru a fi siguri de reuşită, politicienii care se angajează să conducă destinele poporului trebuie neapărat să ţină seama de dorinţele şi năzuinţele oamenilor, altfel n-au sorţi de izbândă, căci puterea se poate câştiga cu efort, dar se poate pierde repede. Pe baricade rezistă întotdeauna numai cei curajoşi, cei care ştiu cu precizie ce vor şi pentru ce luptă; cei nehotărâţi se dau la o parte şi-i lasă pe alţii… Dar orice s-ar face, orice s-ar întreprinde, ADEVĂRUL trebuie spus de la început, altfel el va ieşi la iveală exact când nu te aştepţi, căci nimeni nu-l poate ascunde mult timp. Înainte de operaţie, bolnavul trebuie să ştie exact de ce suferă şi ce şanse are, şi chiar dacă are şanse minime, el trebuie încurajat, dar în niciun caz minţit. Şi când e vorba despre viaţa oamenilor, trebuie să le explici cu răbdare şi înţelegere până când pricep şi ei. Fără oameni n-ar exista nici şefi, nici politicieni, iar şefii şi politicienii trebuie să înţeleagă că atunci când alcătuiesc un „Program Naţional” îi fac pe oameni „co/părtaşi” la acesta, deci pentru a accepta programul şi a-l susţine, şi aceştia trebuie să-l cunoască bine. Muncitorii de la Mioveni au ieşit cu miile să protesteze cerând autostradă până la Piteşti. Abia după protest li s-a explicat în detaliu ce şi cum, pentru a linişti spiritele, deşi nici acum nu pricep toţi de ce trebuie să treacă 2 ani „de la vorbă până la faptă”. Dacă românii ar fi un popor de „matusalemi” şi ar avea timp să aştepte, ar înţelege, dar aşa viaţa lor e atât de scurtă şi plină de necazuri, încât îşi pierd răbdarea, iar nevoia şi nesiguranţa zilei de mâine îi scot în stradă. Dar probabil că vor mai dura vreo doi ani certurile politice, apoi pleacă unii cu vorba „După noi, potopul…”, băgându-şi capul în nisip precum struţul, pentru a nu mai şti nimic din cele petrecute, iar după ei vin alţii şi o iau de la capăt şi, nemulţumiţi de ce găsesc, dau vina pe cei plecaţi, iar certurile continuă ca pe vremea lui Caragiale. Aşa nu se poate, oameni buni! Credem cu tărie că a sosit momentul „să începem ascensiunea”. Încheiaţi gâlceava şi s-o pornim la drum împreună, Poporul, Puterea şi Opoziţia, având toţi acelaşi ţel: asigurarea stabilităţii şi a unui trai mai bun oamenilor şi ridicarea prestigiului ţării în noua familie a popoarelor europene. Sau nu avem toţi acelaşi scop?!..
Mihai Trifoi
