În rubrica de săptămâna aceasta am decis să abordez subiectul magazinelor de mâna a doua din oraş. Nu cred că există stradă care în ziua de azi să nu aibă măcar un astfel de magazin cu produse la mâna a doua şi nu zic că nu au scopul lor, dar mă sufoc când merg pe stradă şi văd inscripţionat mare: TURKALO. Unii sunt de părere că situaţia financiară ne împinge atât pe noi, cumpărătorii să freceventăm aceste magazine, cât şi pe întreprinzători să îşi deschidă o astfel de afacere, însă, să-mi fie cu iertare, dar unele turkalo-uri prea au depăşit limita bunului simţ în privinţa preţului. Nu e nimic ruşinos în a intra într-un astfel de magazin; se ştie că majoritatea lucrurilor din afară sunt mult mai „de calitate” decât cele cu provenienţa China, dar să ceri pentru o haină de primăvară-toamnă 120 de lei, în condiţiile în care a mai fost purtată, mi se pare puţin deplasat. Probabil că şi unii patroni de magazine de mâna a doua merg pe vorba aceea: „Nu e prost cine cere, ci acela care dă.”
Iată ce au spus locuitorii oraşului despre acest subiect „controversat”:
Demşa Angelica, 46 de ani, casnică
„Sunt multe. Cumpăr, dar mai puţin. Nu sunt preţurile mari, dar am eu o reţinere la lucruri folosite. Dacă văd un lucru aproape nu îl probez, nou, îl spăl îl calc şi apoi îl îmbrac. Fiecare cred că are grijă de sănătatea lui. În ultimul timp am observat că sunt foarte multe, dar eu cred că se vinde că altfel nu s-ar deschide. Preţurile sunt acceptabile în comparaţie cu magazinele mari, numai că mi se face râu când întru în aceste magazine.”
Locuitoare a oraşului Sfântu Gheorghe
„Sinceră să fiu, faţă de nivelul de cumpărare, nu mi se pare că sunt prea multe, dar ţine de capacitatea economică a judeţului şi a oraşului. Consider că suntem foarte săraci şi din păcate am ajuns la necesitatea de a ne aproviziona şi prin acest mijloc. Bineînţeles că am intrat, cred că toată lumea a intrat măcar o dată. (…) Cele din centru, bineînţeles că oferă câteva produse vestimentare mai acceptabile, evident şi preţul se răsfrânge şi asupra preţului produselor, alte magazine periferice, oferă un preţ derizoriu faţă de vestimentaţia respectivă.”
Barabasi Ibolya, 46 de ani, muncitor la Autoliv
„Nu sunt prea multe şi sunt preţuri foarte bune, să ştiţi. Chiar azi am fost şi am cumpărat nişte cămăşi pentru băiat cu 4 lei. În magazin e 40-50 de lei, cea mai ieftină. Cu salariile astea nu putem să intrăm în magazinele mari, eu vă zic sincer. Numai la second hand pentru că sunt preţuri bune, marfa este la fel, bună, merită să cumperi mai bine de acolo decât din magazinele mari. Nu mă deranjează că sunt folosite, pentru că le spăl, le calc şi…asta e. Cu salariile astea nu poţi merge în altă parte.”
Ilie Veronica, pensionară
„Nu-mi plac! Nu intru pentru că în momentul când am intrat simt un miros deosebit şi simt că mă sufoc. Sunt foarte multe, la tot pasul. Fiecare caută să câştige un ban, pentru că sunt săraci, eu aşa cred că cei mai săraci se ocupă de aşa ceva, sau poate or fi şi unii mai bogaţi. Foarte multă lume îşi cumpără de acolo şi nu învinovăţesc pe cei care cumpără de acolo, pentru că au pile, şi atunci lucrurile bune care sunt se aleg.”
Duma Marius, 32 de ani, instalator
„Sincer, nu ştiu decât două, pentru că nu le frecventez, iar cele două sunt în drumul meu. Dacă mă gândesc bine, adevărul e că sunt cam multe. De la semafor pe partea dreaptă până la Şugaş sunt 5. Părerea mea este că asta e o afacere. De cumpărat se cumpără, dar nu ştiu, probabil şi situţia pe care o avem noi, mai ales aici în judeţ. Nu e vorba de ruşine, dar nu mai ştiu dacă am intrat. Ştiu că o dată l-am rugat pe fratele meu să îmi caute o salopetă într-un turkalo. O dată am intrat şi eu, anul trecut, înainte să înceapă şcoala, ca să caut o cămaşă pentru că am intrat într-un magazin şi nu mi s-a părut mult să dau 80 de lei pe o cămaşă pentru un copil de clasa I. Am intrat să caut, dar tot nu am găsit. Preţurile aş spune că sunt acceptabile, pentru că nu e ca şi când ai cumpăra o haină nouă. În oraş ar trebui foarte multe locuri de muncă pentru că nu sunt.”
O cumpărătoare nemulţumită
„ Cumpăr destul de rar lucruri de la second hand. Însă, în acele câteva rânduri în care am găsit ceva ce m-a interesat, şi-am cumpărat, fie haine sau încălţăminte, am constatat că vânzătoarele mi-au luat banii, dar nu s-au sinchisit să-mi dea bon de casă, ba mai mult, au fost mirate când „ mi-am permis” să le solicit un astfel de „ accesoriu”. În acest caz, mă întreb, oare nu comerţul „ la negru”- în mare parte- în magazinele second- hand, face ca această activitate să fie atractivă şi chiar profitabilă pentru mulţi întreprinzători? Poate s-ar impune ca organele de control abilitate să treacă, din când în când, şi pe la aceste magazine, şi să constate cam câte bonuri sunt eliberate într-o zi de lucru. E o ideee, ce ziceţi?”
Ce părere aveţi despre subiectul din această săptămână? De ce anume ar avea nevoie oraşul nostru pentru a ieşi din „epidemia” aceasta de second-hand-uri?
Rubrică realizată de
Maricela Dan
