Sensul de bază al cuvântului „bogăţie” este „avuţie”, ceea ce înseamnă a poseda o „cantitate mare de bunuri materiale, de obiecte de valoare etc.”
Un sens derivat al acestui cuvânt se referă la „bogăţiile subsolului” adică resursele naturale. Dar prin extrapolare noi putem să ne referim şi la „bogăţiile spirituale” ale poporului nostru, care nu sunt deloc de neglijat.
Revenind la partea materială, nu ne vom întreba cum au adunat diverşi indivizi bogăţiile, pentru că acesta nu este domeniul nostru, dar ne putem întreba dacă cei care stăpânesc bogăţiile ştiu ce să facă cu ele, ce întrebuinţare benefică să le dea? Orice bogăţie poate fi folosită în scopuri benefice ori malefice, aceasta depinde de evoluţia spirituală şi de caracterul posesorilor de bogăţii, de moralitatea şi intenţiile lor. Noi însă ne gândim la un anumit tip de bogăţie, adică acela care se referă la un întreg popor, la bogăţiile naţionale, pentru că de modul cum sunt întrebuinţate aceste bogăţii depind soarta şi bunăstarea poporului. Însă păstrarea şi buna utilizarea a bogăţiilor depinde în primul rând de priceperea „gospodarului”, a celui menit să le valorifice şi să le pună în slujba oamenilor, pentru a le face viaţa mai bună.
Din acest punct de vedere este România o ţară bogată sau săracă?! Dacă ne gândim că subsolul României ascunde suficient aur, argint şi cupru, că acestora li se adaugă rezerve energetice precum cărbunele, petroul şi gazele, că munţii noştri mai ascund destule alte metale rare, foarte căutate astăzi în industria aeronautică şi în domeniul IT în ascensiune, precum: arseniu, galiu, germaniu, titaniu, vanadium, wolfram, am înţelege de ce multe naţii mai mult sau mai puţin vecine râvnesc cu atâta obstinaţie la bogăţiile noastre. Adăugaţi aurul verde al pădurilor, câmpiile care ar trebui să fie mănoase, natura încă nealterată şi generatoare de energii revigorante, varietatea reliefului şi imensele posibilităţi de valorificare a acestora în domeniul agriculturii şi turismului, şi veţi deduce singuri răspunsul la întrebare.
Este foarte frumos gestul premierului de a duce cadou papei de la Roma şi cancelariilor europene câte „un coş cu produse bio”, dar ar fi şi mai frumos dacă s-ar îndruma poporul să folosească vechile metode tradiţionale „hărnicia şi priceperea”, pentru ca guvernaţii noştri să poată duce produsele noastre „bio”, nu numai concelariilor europene, ci şi popoarelor europene sau mai îndepărtate, dar nu cu coşul, ci cu trenurile, vapoarele şi avioanele, pentru a aduce astfel prosperitatea ţării. Agricultura cu toate sectoarele ei bine dezvoltate şi turismul la standarde înalte ar putea influenţa enorm progresul României. Dar când cei răspunzători n-au acest interes major ca ţel suprem, ci sunt prea ocupaţi cu contractele păguboase şi luptele interne, nu e de mirare că distrugem şi vindem pe mai nimic tot ce avem mai preţios unor străini, al căror interes este doar profitul. Bunii gospodari ştiu să scoată bani frumoşi şi „din piatră seacă”, aşa cum o fac foarte bine japonezii, evreii, grecii şi alte neamuri mai „deştepte”. Dacă România, de exemplu, în urma unui contract prost încheiat primeşte o redevenţă de doar 4% din cât exploatează firmele străine din resursele ţării, iar o altă ţară negociază acelaşi tip de contract pentru o redevenţă de 15 sau 20%, înseamnă că noi ori suntem proşti ori rău intenţionaţi ori pur şi simplu naivi şi nepricepuţi. Acesta înseamnă, fără îndoială, un „contract păgubos”. Şi cel mai trist lucru este că anii trec, noi sărăcim în loc să ne îmbogăţim, şi nimeni nu răspunde de această situaţie. Şi exemplele pot continua…
Însă nu putem încheia înainte de a aminti şi a sublinia faptul că totuşi bogăţia cea mai de preţ a ţării noastre o reperezintă „oamenii acestui popor”. Şi ce păcat că şi de ei ne batem joc! Şi lăsăm să plece cele mai luminate minţi în cele patru zări pentru a-i sluji pe alţii, după ce am cheltuit o groază de bani ca să le şcolim, căci dintre cei încurajaţi să plece, uneori în mod făţiş, puţini se mai întorc şi chiar dacă o fac, ei nu vor mai fi „în apele lor”, pentru că vor fi gustat deja din „mărul otrăvit”…
În aceste condiţii ce fel de viitor ne aşteaptă? Tare ne-ar plăcea să fim mai optimişti, dar vremurile ne sunt împotrivă… În trecut copiii scriau la şcoală pe tăbliţele lor de gresie vechiul enunţ simplist: „Ţara noastră este frumoasă şi bogată”. Astăzi însă ar trebui să scrie în caietele lor: „Ţara noastră este frumoasă şi săracă”, şi totuşi încă mai e curtată de alţii pentru frumuseţea ei. Dar dacă o ţinem tot aşa, s-ar putea ca în viitor, după ce s-or fi defrişat toate pădurile şi s-or fi otrăvit toate apele şi-or fi apărut în locul frumuseţii de altădată munţi de deşeuri şi dezolante peisaje selenare, strănepoţii noştri să scrie pe tăbliţele lor electronice: „Ţara noastră este urâtă şi săracă”, şi atunci nimeni nu s-o mai uita la ea; poate doar atunci urmaşii noştri, în sfârşit, vor putea scoate bani şi „din piatră seacă”, adică din munţii dezgoliţi poate vor face şi vor vinde chinezilor cuburi de piatră pentru pavaj… Şi vor putea pune prin acele locuri panouri, dar nu cu vechiul slogan: „Aici sunt banii dumneavoastră!”, ci cu inscripţia plină de regret tardiv: „Aici a fost cândva o grădină înfloritoare!”….
Mihai Trifoi
