…(Mâine) „vine, vine priiimăvaraaaa/ înfloreşte toată ţara”, cum glăsuieşte cântecul! Această veste îmbucurătoare se referă însă strict la rânduiala calendaristică. Deoarece, oficial cel mai frumos şi aşteptat anotimp soseşte abia peste trei săptămâni, odată cu primul Echinocţiu, marcând trecerea lină de la iarnă spre sezonul florilor. Însă fenomene meteo cu aspect hibernal mai pot apărea, nu vă neliniştiţi, cum ar fi Zăpada mieilor, a berzelor şi a cucilor, dar vor fi doar răbufniri al iernii abia duse.
Dar greul a trecut.
Sărbătoare din vechime
Se pare că denumirea de Mărţişor pentru cea de a treia lună din an ne-a rămas din vechiul Zodiac popular. Ba mai mult, potrivit unor cercetători ce s-au ocupat cu studiul anumitor particularităţi ale modului de viață, culturii și obiceiurilor poporului român oferirea de mărţişoare şi-ar avea sorgintea în habitudinile existente încă de pe vremea dacilor…
În vechime fetele şi femeile tinere considerau drept simboluri ale primăverii felurite podoabe alcătuite din mici monezi de aur şi argint, anumite figurine din lemn, lut, pâslă, pene,scoici, oase de animale pe care le atârnau la gât ori le purtau la încheietura mâinii stângi. Abia mult mai târziu au apărut mărţişoarele apropiate cu cele din zilele noastre, prinse cu un şnuruleţ format din două fire împletite de aţă, mătase sau lână în nuanţe de alb şi roşu.
Semnificaţia acestor două culori este interesată şi ne vom opri puţin asupra ei, apelând la cunoştinţele celui mai redutabil specialist din judeţul Covasna, etnograful Nicolae Moldovan, un expert în materie de tradiţii populare.
Semnificaţie aparte
Domnia sa afirmă că firele de lână de culoare alb şi roşu reprezintă simboluri referitoare la sentimente nobile ce vizează puritatea şi iubirea. Cu trecerea timpului s-au modificat materialele din care se realizau iniţial mărţişoarele, inclusiv şnurul bicolor, ţinându-se cont de evoluţia gusturilor populaţiei, cerinţele pieţei, modă, considerente financiare şi aşa mai departe.
În prezent s-au cam pierdut semnificaţiile străvechi ale mărţişoarelor. Dacă ar fi să facem un sondaj în rândul tinerilor pe acestă temă, am constata că nu prea au habar. Pe undeva e un fenomen firesc, întrucât cine se ocupă azi cu asemenea aspecte educative?
Micile obiecte artizanale legate cu două fire împletite de culoare roșie şi albă care se oferă în dar reprezentantelor sexului frumos ca semn al preţuirii, dar şi ca soli ai primăverii, sunt confecţionate în prezent nu doar din materia primă tradiţională evocată mai înainte, ci şi utilizându-se masiv ceramica, sticla, materialele textile, cartonul presat, dar şi mult…plastic, alamă şi alte produse, multe de proastă calitate. Desigur, pentru persoanele cu gusturi rafinate şi bani, există şi oferte din metale nobile, perle, pietre preţioase, ce mai, adevărate bijuterii, nu nişte mici atenţii.
Simbolistica abordată se referă, de regulă, la teme clasice legate de noroc, precum sunt trifoiul cu patru foi, mici potcoave, fluturaşi, buburuze, coşarii, dar şi inimioare ori imitaţii florale. Trebuie înţeles că aceste daruri specifice au valoare intrinsecă, pur sentimentală, purtându-se în prezent o zi, două, deşi conform tradiţiei străbune ar trebui etalate chiar şi o lună întreagă.
Legendara Baba Dochia şi …cojoacele sale
Aflându-ne înainte de 1 Martie să evocăm în acest context personajul legendar care a generat atâtea obiceiuri specifice perioadei: Baba Dochia şi…cojoacele sale, care semnifică zilele schimbătoare ale începutului de primăvară. Despre acest subiect am aflat câteva aspecte interesante de la profesoara Dochiţa Măciucă, din Voineşti, care uneori se autopersiflează pe seama…prenumelui său legendar.
Există mai multe variante în zona Covasnei referitoare la povestea bătrânei Dochia, o zgripţuroaică de soacră, care îşi asuprea nora, punând-o să facă lucruri imposibile. De pildă, să spele la izvor cu apă ca gheaţa un caier de lâna neagră până se va face …albă. Văzând atâta răutate din partea ei, Dumnezeu a pedepsit-o. Într-un început de primăvară baba a plecat cu turma de oi pe munte şi s-a încotoşmănat cu multe cojoace. Unele povestiri vorbesc de nouă – de unde şi numărul „Zilelor babei Dochia” – altele de 12 cojoace, adică lunile anului. Cum la începutul lunii martie vremea este atât de schimbătoare iar la poalele muntelui fiind cald, bătrâna a năduşind tot urcând, astfel că şi-a lepădat rând pe rând câte un cojoc. Cu cât urca însă, frigul o cuprindea tot mai tare, în vârful de muntelui dând de ger şi zăpadă a îngheţat şi s-a prăpădit.
Cu alte cuvinte, şi-a primit pedeapsa meritată.
Alegeţi–vă „ziua babei” !
În decada care urmează, mai precis pentru fiecare dintre cele nouă zile (câte una pentru fiecare…cojoc al Babei Dochia din legendă) există obiceiul popular ca fiecare să-şi aleagă o dată anume.
Este pitoresc acest obicei care s-a păstrat până în vremea noastră, puţini semeni rezistând tentaţiei de a-si alege o „babă” în intervalul 1 – 9 martie. Ei bine, aşa cum va fi vremea în ziua aleasă (însorită sau mohorâtă), tot aşa îi va merge respectivului tot anul: cu mai multe bune ori rele.
Cu toată dragostea
Mărţişoare, buchete de ghiocei sau alte flori vor fi oferite de 1 Martie cu toată dragostea de către bărbaţi domnişoarelor şi doamnelor, mamelor, soţiilor, prietenelor, surorilor, colegelor. Şi la Mănăstirea Mărcuş (despre care am scris zilele trecute) s-a înfiripat o tradiţie în ultimii ani, de când cele zece fetiţe luate de suflet de către Maica Stareţă Serafima au mai crescut. Acum ele conştientizează că au obligaţia morală, dar şi plăcerea să-i ofere « mămicii » lor adoptive câte un mărţişor confecţionat chiar de ele.
Pentru draga lor « Mami » aceste copile nevinovate se străduiesc să realizeze an de an nişte gingaşe simboluri ale primăverii, mulţumindu-i şi pe această cale celei care le-a luat sub aripa ei protectoare de foarte timpuriu, asigurându-le o viaţă liniştită, un cămin şi multă mângâiere. Chit că unele dintre fete au mame biologice în viaţă, dar care le-au abandonat!?
În prag de primăvară „îngeraşii”, alături de alţi prieteni ai Mănăstirii de la Mărcuş o înconjoară pe Măicuţa Serafima cu iubire şi respect, oferindu-i mărţişoare, sărutări şi mii de mulţumiri.
O datină ce a supravieţuit
Aşa cum arătam şi cu alte ocazii, multe dintre obiceiurile străbune româneşti s-au estompat în timp, pierzându-şi savoarea originală, iar altele au şi dispărut. În acest context trist este, totuşi, bine că anumite datini reuşesc cu chiu cu vai să supravieţuiască, oferindu-le tinerilor posibilitatea să-şi afle rădăcinile, datinile, tradiţiile.
Mărţişorul constituie un minunat exemplu că ce-i frumos, iată, nu piere!
Horia C. Deliu
