Când lupul devine paznic la stână, după un timp se poate vedea că turma, în loc să sporească, se micşorează, căci bietele „mioare” se tot duc „pe rând, pe rând” dispărând una câte una în zarea lumii…

Şi nu e de mirare că atunci când minciuna continuă „să stea cu regele la masă”, când zâzania şi dihonia domnesc pe la toate colţurile, ba mai ies şi în faţă, ca să vadă lumea ce valoare au, paznicii îşi văd fericiţi de „munca” lor, ştiindu-se la adăpost de cele rele… Ce de bogăţie!
Ei da, bogăţia există peste tot, numai că ea îşi schimbă mereu faţa; unii transformă bogăţia în sărăcie, iar alţii transformă sărăcia în bogăţie. Problema este dacă ştii cum să foloseşti bogăţia, dacă o ai. Poţi tot aşa de bine să construieşti o şcoală, un spital, un cămin pentru bătrâni ori să ajuţi nişte familii nevoiaşe, precum şi să-ţi petreci timpul şi să-ţi cheltui banii pe plajele din Miami ori în cazinourile din Las Vegas sau în alte locuri ale plăcerii. Aşadar, totul depinde de cui îi este dată bogăţia şi ce face cu ea. Cărţile de literatură oferă multe exemple de nobili, mai mult sau mai puţin englezi sau francezi, care după moartea părinţilor, au moştenit o avere uriaşă dar, stăpâniţi fiind de vicii, în scurt timp au risipit-o, ajungând astfel nişte bieţi „nobili scăpătaţi”, rămaşi la mila lumii.
Dar bogăţia rămâne în continuare ademenitoare şi mulţi au înţeles că ea le aduce putere, iar puterea le aduce bogăţie, şi aşa „roata norocului” se tooot învârte… Însă din spate vin tare „lupii tineri” şi dornici de fapte noi, de experienţe nemaitrăite, dar auzite de la „ăi bătrâni”, şi se-avântă cu capu-înainte în vâltoarea lumii, s-ajungă şi ei la putere, să guste din fericirea bogăţiei. Şi atunci, în mod firesc, aşa cum le stă bine unor „exemplare feroce”, trebuie neapărat să-şi arate colţii unii la alţii, să-şi întimideze adversarii, să-i domine dacă se poate, şi „să apuce puterea” sau să rupă măcar o parte din ea, şi apoi să facă orice să n-o scape. Iar dacă totuşi nu reuşesc, atunci să ajungă măcar … paznici la stână.
Mihai Trifoi

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail