Palatul Copiilor din Sfântu  Gheorghe și  Clubul Copiilor  din Întorsura Buzăului au organizat cea de a VI-a ediție a concursului național de schi GERAR 2014, în perioada 30 ianuarie-1 februarie a.c.,  pe pârtiile de schi de la Șugas Băi, pe un timp minunat și în condiții excelente.

În ciuda faprtului că în urmă cu doar o săptămână nimeni nu credea că acest concurs va mai avea loc, datorită condițiilor meteorologice nefaste schiului, totuși, cu ajutorul lui Dumnezeu și al Primăriei Sfântu  Gheorghe am reușit să oferim condiții excelente pentru  desfăşurarea acestei competiţii naţionale  la care au participat 61 de concurenți din 14 județe ale României.

În acest concurs au fost incluse  numai clasele 0-IV pentru că, după părerea noastră, acești tineri concurenți întotdeauna au fost pe planul secundar când a venit vorba de concurs pe echipe. Ei nu ne-au dezamăgit, ba din contră au fost superbi, pur și simplu au zburat pe pârtie în cele trei probe -slalom special, uriaș și cel paralel, jocuri pe echipe. Vineri seara,  cu ajutorul d-lui Tulit Zsombor și al coechipierilor  săi  de la Asociația  Alpin Sport, am coborât pe pârtie cu torțe aprinse.  După părerea noastră, am reușit un corcurs foarte bun, și sperăm ca dintre concurenții care au participat la cea de a VI-a ediţie a concursului național de schi GERAR 2014 vor ieși adevărați campion naționali, și, de ce nu, chiar olimpici.

Acest concurs nu putea fi realizat fără ajutorul părinților, a Inspectoratului Școlar Județean Covasna, MEN, Primăriei Municipiului Sf. Gheorghe, Consiliului Județean, Direcției Județene de Sport, Asociației Alpin Sport, Tribel SRL și partenerilor media din județul Covasna, cărora le mulțumim în numele acestor copii drăgălași care au dat tot ce au avut  mai bun din ei .

Kerekes Jeno, Palatul Copiilor Sf. Gheorghe

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail