Boala infectocontagioasă a copilariei, care poate să evolueze în epidemii, mai ales în colectivităţile de copii, este întâlnită frecvent la grupa de vârstă cuprinsă între 5-10 ani. În ultimele zile aceasta a dat bătăi de cap conducerii dar şi părinţilor care îşi duc copiii la două grădiniţe din Sfântu Gheorghe.

Pornită la începutul săptămânii trecute  de la un copil depistat pozitiv cu streptococul beta hemolitic grup A, care cauzează înfecţia, la una dintre instituţii scarlatina a afectat un număr de şapte persoane cu acelaşi rezultat pozitiv al testului de laborator,

„Săptămâna trecută, luni, părinţii unui copil ne-au anunţat că acesta este internat în spital, cu diagnosticul de scarlatină. Imediat am chemat Sanepidul (Direcţia de Sănătate Publică- n.red.), iar reprezentanţii acestuia au  luat probe din care  a reieşit că trei persoane adulte, iniţial, au testul pozitiv, iar în timpul săptămânii alţi trei sau patru copii au fost depistaţi pozitiv cu scarlatină. (…) Sunt respectate toate condiţiile  de igienă. Pentru orice eventualitate noi am cerut deja o dezinfecţie totală pentru întreaga clădire şi pentru  toate grupele,  şi sperăm să nu mai apară alte cazuri”, a declarat directoarea uneia dintre grădiniţe.

 La cealaltă instituţie  a existat un caz supect, însă,  în urma analizelor de laborator s-a dovedit a fi doar o alarmă falsă. „A fost un singur caz suspect, dar nu s-a confirmat. Încă de vineri ştim exact că rezultatul de laborator e negativ, nu s-a confirmat existenţa virusului” a precizat directoarea  unităţii de învăţământ preşcolar din Sfântu Gheorghe.

Nu este vorba de epidemie

Reprezentantul departamentului de epidemiologie din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Covasna,   dr. Santa Ferenc, a declarat că nu este vorba despre o epidemie, deoarece sunt doar câteva cazuri, care deja sunt izolate.

 „Într-adevăr, sunt câteva cazuri pozitive, dar situaţia este  ţinută în frâu, s-au verificat contacţii, iar între contacţi s-a găsit un caz. Ei sunt sub  tratament la medicul de familie, s-a făcut dezinfectarea suprafeţei şi se pregăteşte o dezinfectare complexă cu pompa,  de la plafon până jos. Cei care au fost găsiţi bolnavi sunt izolaţi, dar nu sunt mulţi. (…) Acum s-au făcut o grămadă de analize pentru o grupă mai mică, şi, care iese pozitiv pentru scarlatină, intră sub tratament”, a precizat dr. Santa.

Scarlatina  se transmite foarte uşor, prin strănut, secreţii nazale, tuse şi prin obiectele contaminate, fiind răspândită mai ales în sezonul rece, existând mai multe surse de infecţie: bolnavii care prezintă angină, scarlatină, impetigo, sau purtătorii sănătoşi de streptococ.

M.D.C

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail