Peste 100 de membri ai Federaţiei Sindicatelor din Educaţie (FSE) Spiru Haret’ vor picheta astăzi,  între orele 11,00-12,30, sediul Ministerului Finanţelor Publice (MFP) din Piaţa Constituţiei, pentru a protesta împotriva Ordinului nr. 2006/2013 privind modul de salarizare al cadrelor didactice, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, Marius Ovidiu Nistor, preşedintele Federaţiei Spiru Haret”.

„Peste 100 de membri ai federaţiei noastre vor ieşi mâine (astăzi-n.red) ) în stradă, pentru a protesta împotriva Ordinului nr. 2006/2013, prin care s-a schimbat modul de plată al salariilor cadrelor didactice”, a afirmat Marius Nistor.
Potrivit conducerii FSE „Spiru Haret”, din cauza noului ordin contabilii din unităţile de învăţământ trebuie să întocmească circa o sută de ordine de plată pentru a asigura salarizarea cadrelor didactice, în loc de patru-cinci ordine, cât se completau în perioada anterioară.
„Pe lângă volumul foarte mare de muncă cu care se confruntă contabilii din şcoli şi licee, cadrele didactice ajung să şi piardă din banii cuveniţi, deoarece retribuţiile cuvenite pentru orele prestate la fiecare nivel de învăţământ (şcoală primară, gimnaziu, liceu) trebuie evidenţiate separat, ceea ce determină comisioane bancare percepute pentru fiecare din aceste segmente de plată care compun salariul final”, susţine conducerea federaţiei.
La protestul de astăzi  vor  participa profesori din Bucureşti şi din judeţele Buzău, Teleorman şi Brăila.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail