Astăzi, 21 Ianuarie 2014, în calendarul ortodox se face pomenirea
Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul.; Sf. Mc. Neofit, Evghenie, Candid, Valerian şi Achila.
Sf. Cuvios Maxim Mărturisitorul
Sfântul Maxim Mărturisitorul (580-662), teolog şi scriitor mistic ortodox, s-a născut în jurul anului 580 la Constantinopol, într-o familie aristocrată, care s-a îngrijit să-i dea o educaţie aleasă. Datorită culturii sale deosebite, este remarcat şi ajunge secretar prim al împăratului Heraclie. După o activitate relativ scurtă, în anul 614 părăseşte preocupările şi onorurile lumeşti şi îmbrăţişează viaţa monahală la mănăstirea Chrysopolis – Scutari, de pe cealaltă parte a Bosforului, ajungând să deţină funcţia de stareţ a acestui aşezământ monahal. În anul 626, în timpul invaziei persane, se refugiază în Africa, în timpul şederii la Cartagina, în 645, a avut loc o controversă hristologică între el şi Pyrrhus, ex-patriarhul Constantinopolului, în prezenţa guvernatorului imperial Grigorie şi a mai multor episcopi. Maxim a obţinut o victorie clară împotriva lui Pyrrhus şi a susţinătorilor acestuia care promovau erezia monotelită, ideologie susţinută la curtea bizantină şi de teologii acesteia.
Disputa din Africa, din 645, se înscrie în contextul acţiunilor îndreptate împotriva Ecthesis-ului imperial, în acelaşi timp, sunt ţinute mai multe sinoade locale în Africa, care au condamnat monotelismul. În 648, împăratul Constans II (641-668) dă un nou decret, Typos, prin care oprea, sub grea pedeapsă, de a se mai discuta dacă în Hristos sunt două sau o singură lucrare. Din Africa, Maxim merge la Roma, unde îl convinge pe papa Martin I să convoace sinodul de la Lateran, în anul 649, care adaugă încă o condamnare la dosarul monotelit. Maxim şi Martin devin primele victime ale acestui decret imperial. În 653 Maxim este arestat, împreună cu ucenicul său Anastasie monahul, şi aduşi la Constantinopol în vara anului 653. În anul 655 urmează un proces, în urma căruia Maxim a fost exilat la Bizya în Tracia, iar Anastasie este trimis la Perberis. După numai un an, Maxim a fost audiat din nou şi, întrucât a refuzat orice retractare, a fost transferat la Perberis. În anul 662, Maxim şi Anastasie monahul, la care s-a adaugat şi Anastasie apocrisiarul roman, de la care ne-a rămas o scrisoare şi o culegere de silogisme anti-monotefite (Migne, PG., 90, 173-190), sunt aduşi pentru o nouă audiere la Constantinopol. Întrucât nu au voit să păstreze tăcere asupra problemei dacă în Hristos există una sau două lucrări sau voinţe, au fost biciuiţi şi li s-a tăiat limba şi mâna dreaptă în faţa mulţimii, pentru a nu mai putea comunica prin grai sau prin scris. Cei trei martiri sunt trimişi într-un al treilea exil în ţinutul lazilor, pe coasta de răsărit a Mării Negre, unde Maxim, rămas monah până la sfârşitul vieţii, se stinge din viaţă în urma chinurilor, la 13 august 662, în vârstă de 82 de ani. Pentru perseverarea lui în mărturisirea şi apărarea adevărului credinţei ortodoxe, Sf. Maxim va fi numit „Mărturisitorul”.
Sf. Maxim a fost un teolog desăvârşit. Magiştrii lui preferaţi au fost Sf. Grigorie de Nazianz şi Dionisie Areopagitul, pe care îl identifică cu ucenicul Sf. Pavel, şi asupra cărora a scris comentarii minunate. Opera pe care el a creat-o se apropie cel mai mult de ceea ce poate fi numit „sistem” teologic, datorită coeziunii, structurii şi modului în care a fost concepută. El a abordat aproape toate aspectele teologiei: exegeza biblică, dogmatica, ascetica, mistica, liturgica, poezie.
Rubrică realizată de Prof. Vasile Antonie Tămaş – Delavâlcele
