– De când sunteţi director la Crucea Roşie Covasna, stimate Papp Adolf?
– Am fost numit în această funcție de către Comitetul Crucii Roșii a judeţului Covasna începând cu luna noiembrie a anului 2007.
– Îmi amintesc cu plăcere de perioada de după Revoluţie, când am colaborat excelent cu predecesoara dv., d-nă Balázs Mária. Ce mai face? Transmiteţi-i salutari!
– Mulţumesc. Face bine, activează ca voluntară după ieşirea la pensie, ne consultăm în unele probleme, fiindcă are o mare experienţă în domeniu. Aş vrea, cu îngăduinţa dv., să amintim aici şi alte nume din vechea echipă, sufletişti ce s-au implicat într-o muncă extrem de utilă şi laborioasă. De pildă, d-na Incze Margit Hildegard (fosta președintă a organizației), d-na Alice Honius (actuala președintă), precum și voluntarii cunoscuţi în tot judeţul: dl. Alexandru Zaharia (ce a activat timp de 40 de ani), d-na Csiki Paraschiva și mulți alții. Aceşti oameni de o mare nobleţe sufletească, dedicaţi ajutorării semenilor, au pus umărul la constituirea şi ulterior la dezvoltarea organizației. La început se adunau în camera nr. 11 din clădirea Municipalității Sf. Gheorghe, o încăpere mobilată sărăcăcios cu o masă şi două scaune.
– Pasiunea şi buna lor intenţie au compensat însă toate neajunsurile materiale…
– Într-adevăr. Primii pași au fost dificili, deoarece pe vremea aceea lipsea o evidenţă privitoare la persoanele nevoiaşe, nu se ştia cine trebuie ajutat într-o primă urgenţă. Datele în acest sens erau inexistente, pentru că în concepția fostelor autorităţi comuniste în România nu au existat oameni săraci! Aşadar, cui să acorzi sprijin? Cine avea nevoie de ajutor? Se înţelege, erau întrebări retorice, deoarece adevărul era dureros şi arăta cu totul altfel.
Ca atare, unităţile medicale și orfelinatele au fost primele instituţii ce au beneficiat de ajutorul Crucii Roșii. Cel puţin Spitalul județean din Sf. Gheorghe a primit mai multe camioane de echipamente, paturi, lenjerie, pături, unele putând fi găsite și astăzi în câteva secții.
– Cu trecerea anilor am observat că lucrurile s-au mai schimbat și au intrat în normalitate. Greşesc?
– Nu. Chit că și astăzi multă lume crede că existența Crucii Roșii depinde de instituțiile statului, de vreun organism central, că primim fonduri de la Ministerul Sănătății etc. Ceea ce nu este real! Crucea Roșie este o organizație mondială independentă care acționează pe baza a şapte principii, desfăşurându-şi activitatea în 187 de țări. În România există filiale județene cu autonomie operațională și financiară. Adică suntem o organizație care se autofinanțează. Ne gospodărim cât putem de bine și îi ajutăm pe cei nevoiaşi din ce reușim să strângem. Până în prezent suma cu care am ajutat comunitatea din judeţul Covasna a depășit trei milioane de dolari. Dar despre îndelungata activitate de Crucea Roșie din această zonă pot să vă spun câteva lucruri mai puţin cunoscute de marele public.
– Interesant. Să le auzim…
– Este vorba de o istorie ce se întinde pe 130 de ani! Primul document în care se face referire la acest tip de activitate umanitară este datat din anul 1884, când a luat ființă Spitalul “ Szentkereszty Stefania” din Târgu Secuiesc. Un eveniment la care şi-au adus contribuţia şi membrii grupului de Cruce Roșie din oraşul amintit. O întâmplare fericită a făcut ca în aceste zile să intru în posesia unui document interesant de acum 70 de ani: un Certificat de absolvire a cursului de îngrijire a pacienţilor la domiciliu, obținut de o femeie din partea locului.
…Din păcate în perioada comunistă instituţia tradiţională de Cruce Roșie și-a pierdut statutul independent, fiind asimilată cu serviciul medical spitalicesc. Totuşi, să nu uităm că și în epoca respectivă au existat activități specifice, ca de exemplu cursurile de formare a surorilor de Cruce Roșie, instruiri şi muncă educativă privind alimentația sănătoasă, prevenirea îmbolnăvirilor cu boli transmisibile ca TBC, rubeolă, rujeolă și altele. De asemenea, aveau loc concursuri de acordare a primului-ajutor, după cum bine vă amintiţi.
– Da, am scris de multe ori în ziar reportaje despre asemenea activităţi.
– Numai că trebuie reţinut un fapt deloc minor. Anume că emblema onorantă, cu un specific aparte pe plan naţional şi internaţional a Crucii Roșii era şi, poate mai este încă, folosită abuziv şi incorect de către unele spitale, medici, servicii medicale private. Sunt instituţii sau persoane care nu știu ori se fac că n-au habar că acest simbol este protejat prin lege. Iar aceia care îl folosesc pe nedrept comit o infracțiune, putând avea de-a face cu Codul Penal.
– Cum a ajuns, un om tânăr ca dv., să activeze în acest domeniu atât de dificil, dar extrem de util societăţii?
– M-am născut la Tg. Secuiesc. Am terminat Liceul Agricol în 1989 şi am lucrat ca veterinar la Circa sanitar-veterinară din Turia până în anul 1992. Apoi am urmat studii superioare la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, obţinând licența în domeniul Asistenței Sociale.
Dar momentele care mi-au marcat destinul s-au petrecut în timpul Revoluţiei. În 1989 fără să vreau, am fost ordonat ca soldat la clădirea Televiziunii din Bucureşti. Ceea ce s-a întâmplat acolo știe forte multă lume, așa că nu am să intru în detalii.
…Eram în bătaia gloanţelor și existenţa fiecăreia dintre noi putea să se curme într-o clipă. Atunci m-am întrebat cât valorează viața mea? Iar dacă supraviețuiesc, ce voi face în continuare? Răspunsul s-a născut în timpul unei nopți dramatice, din care nu credeam că voi ieşi teafăr. Şi s-a concretizat în următoarea decizie: „Dacă scap, îmi voi consacra viața pentru a face bine oamenilor”. Sună patetic, dar atunci am realizat că trebuie să trăiesc, să mă implic în întrajutorarea semenilor, ca la final, pe patul morții, să am puterea de a zâmbi liniştit, știind că am făcut tot ce a depins de mine.
– Prestaţi o muncă plină de responsabilitate, greu cuantificabilă. Aveţi satisfacţii profesionale?
– Răspunsul e mai nuanţat. În decursul anilor am avut ocazia să muncesc cu colaboratori minunați, fără de care nu se puteau realiza multe dintre lucrurile inițiate de mine. Unii concetăţeni nu înțelegeau, de exemplu, de ce vreau să creez servicii sociale pentru diferite grupuri vulnerabile, iscându-se controverse legate de serviciile destinate comunității de etnie rromă.
Da, am satisfacția că organizația covăsneană s-a menţinut prin autofinanțare vreme de 24 de ani, fiind sprijinită activ de voluntari. În anul 2012 veniturile din partea autorităților publice locale au atins pentru prima dată 1% din bugetul anual – și asta datorită implicării Consiliului Local Sf. Gheorghe, care a susținut Serviciul de îngrijire la domiciliu – suport ce a continuat cu o sumă și mai mare anul trecut.
Încercăm să ne dezvoltăm. Avem foarte multe idei (resursele financiare fiind mai puține), dar ne bucurăm de o credibilitate bună. Încercăm să atragem fonduri europene, însă conjunctura creată ne-a făcut să renunțăm la semnarea unui proiect în valoare de 500.000 de euro.
– Cum aşa?
– Din simplul motiv că nu puteam asigura un „cash-flow” de 200.000 de euro, din cauza întârzierilor rambursărilor, care în unele cazuri s-au prelungit la o perioadă mai mare de un an. În 2008 am derulat un proiect finanțat prin fonduri europene, însă TVA-ul nu l-am primit înapoi nici până astăzi. Dar sperăm că în următorii… 24 de ani lucrurile se vor schimba în bine.
– Am sesizat ironia. Au existat şi alte momente mai dificile?
– Destule. Vedeţi, mi-e greu să înțeleg de ce există încă o percepţie greşită în privinţa organizațiilor caritabile, care ajută cât pot membrii sărmani ai comunității locale? Asemenea organizaţii sunt socotite drept un fel de…societăţi comerciale, de întreprinderi ce se ţin de „afaceri”!? La ora actuală singura diferență între o firmă și o organizație cu profil umanitar din punct de vedere al obligațiilor fiscale e impozitul pe venit de 16%. În rest, toate celelalte dări sunt obligatorii. De exemplu, dacă primim o donație pentru a achiziționa alimente, avem obligaţia să achităm TVA de 24%, cu echivalentul acestei sumei putând ajuta, fireşte, mai mult cu 24 la sută. Este foarte greu să-i explicăm unui binevoitor privat, unui sponsor, de ce plătim TVA din donația lui sau obligații fiscale salariale…
– Nu aţi regretat alegerea făcută, având de-a face numai cu situaţii de criză, persoane nevoiaşe, suferinde, multă durere în jur, lacrimi, rugăminţi? Nu-i deloc vesel…
– Este, într-adevăr, o muncă grea, dificilă. Îţi trebuie răbdare, tact. Unii voluntari au renunțat în timp, sătui să se expună reproşurilor şi furiei persoanelor nevoiașe. Vin şi indivizi cu tupeu, ce proferează amenințări, având pretenții nepotrivite: de ce ne daţi numai atâtea ajutoare? De ce nu ne oferiţi lucruri noi?
Din păcate, frustrările acestei categorii paupere a populaţiei, mizeria, absenţa unei educații parentale, lipsa unor deprinderi și valori îi fac pe mulţi dintre ei să fie agresivi, să-şi descarce nervii pe persoanele care sunt dispuse să-i ajute. Pentru mine, a-i înţelege şi sprijini este o vocație, altfel nu cred că aș fi rezistat.
– Sunteţi o fire optimistă. Ce vă împinge atunci când vă este greu?
– Eu încer să înțeleg lumea, tot ce se întâmplă în jur ca pe o complexitate de factori, de probleme. Pe unele le rezolvăm mai uşor, pe altele mai greu sau deloc. Adesea suntem dispuși să ne plângem. Sigur, nu-i uşor. Mai în glumă mai în serios obișnuiesc să spun că ”Viața este ea însăşi o problemă!”
Ceea ce contează este atmosfera optimistă în care lucrăm. Suntem ca o mare familie, ce acţionează cu mult suflet şi responsabilitate. Aceasta este forța care mă împinge atât pe mine cât și pe colegii, voluntari. Nu de mult am citit un studiu, ce concluziona că persoanele care fac voluntariat au o viață mai fericită față de ceilalţi, ce stau pe margine şi privesc. Eu deja știu de ce…
– Dacă nu ajungeaţi un nume respectat în acest domeniu, ce altceva v-ar fi tentat să faceţi în viaţă?
– Niciodată nu am urmărit să devin „Cineva”, un nume stimat. Scopul a fost să schimb ceva în jurul meu, să aduc un plus de bine comunității. Fac exact ceea ce mă tentează în viață. Sunt activ în mai multe domenii de expertiză socială și nu numai.
– Care este în fond menirea Societăţii de Cruce Roşie? Mai are nevoie lumea de ea la modul general sau o apelăm numai în cazuri extreme: cutremure, incendii alte dezastre ?
– Acum 150 de ani omul de afaceri Henry Dunand în lupta de la Solferino a făcut tot posibilul să adune toate resursele umane existente spre a ajuta 40.000 de soldați răniți. Aşa s-a născut mişcarea de Cruce Roşie.
Astăzi trăim un fel de „Război financiar”, a căror victime colaterale sunt ajutate de Crucea Roșie. În acest sens am dezvoltat în judeţul nostru activităţi și servicii care sunt prioritare. Bunăoară, Programul de Iarnă (inițiat în anul 1991) a continuat fără întrerupere, venind în ajutorul populației sărace cu pachete de alimente în perioada decembrie – martie. Crucea Roşie a distribuit în judeţ peste 850 de tone de alimente, pentru care am plătit TVA. Am ajutat în jur de 800 de persoane vârstnice în cadrul Serviciului de îngrijire la domiciliu, pe lângă celelalte servicii sociale și de ajutorare, de asemenea prestaţii beneficiind circa 35.000 de persoane din județul Covasna.
– Fiincă aţi avansat nişte cifre, vă întreb cam cîţi oameni solicită anual sprijinul organizaţiei pe care o conduceţi? Care este tendinţa?
– Numărul celor care solicită ajutorul nostru se situează anual între 3.000–5.000 de persoane. Am avut ani în care aceste valori au fost cu mult depășite. Tendința este, din păcate, de creștere în fiecare an. Problema este că noi facem față tot mai greu din punct de vedere economic și financiar nevoilor apelanţilor.
– Câţi membri activi şi benevoli aveţi? Mai vin voluntari? Cum îi atrageţi?
– În anul 2012 am avut 1.273 de membri susținători și 164 de voluntari, din care 78 voluntari tineri (14 – 26 ani) și 86 voluntari cu vârsta peste 26 de ani, prestând în total 5.650 ore în cadrul a 113 activități. În anul abia încheiat numărul voluntarilor tineri s-a ridicat la 211, prestându-se 8.100 de ore de voluntariat în 155 de activități. Cererea pentru voluntariat a crescut în ultima vreme, ceea ce ne-a îndemnat să investim în această activitate.
– Fiind obişnuiţi în societatea de azi cu tot felul de înşelăciuni şi de impostori, vă întreb dacă nu vin şi la Crucea Roşie indivizi dubioşi, prezentând acte false spre a solicita ajutoare?
– Avem o bază de date foarte precisă. Se face o verificare în fiecare caz, iar când avem suspiciuni ne deplasăm la domiciliu pentru un control mai amănunțit. Cei refuzaţi au amenințat nu o dată că ne reclamă la Poliție, Prefectură, Primărie, chiar și la… președintele țării! Ei nu înțeleg că, de fapt, nu se încadrează în grupul nostru țintă. Foarte mulți ne confundă cu instituții publice de asistență socială.
– Este clar că pe măsură ce criza economico-financiară s-a accentuat în România, numărul sponsorilor şi al sumelor donate a scăzut. Cum vă descurcaţi?
– Foarte greu. Din moment ce există în judeţul Covasna peste 1.200 de ONG-uri, multe firme donează prefernţial celor cu care sunt în strânsă legătură. Noi ne bazăm pe credibilitate și transparență.
De anul trecut premiem mediul de afaceri care ne sprijină. Încercăm să venim în sprijinul lor prin cursul de prim-ajutor pentru care suntem certificați pe plan european și care este obligatoriu conform normelor de sănătatea și securitate a muncii.
– Îmi amintesc că imediat după 1989 Societatea de Cruce Roşie din Elveţia s-a implicat foarte mult în ajutorarea covăsnenilor. Am scris numeroase articole pe această temă, ba am şi cunoscut mai mulţi oficiali din Ţara Cantoanelor veniţi în delegaţie la Sf. Gheorghe. Ce s-a întâmplat de a încetat acest sprijin?
– Crucea Roșie Elvețiană a fost, cum bine spuneţi, alături de noi timp de 20 de ani, ceea ce pentru o comunitate ”normală” ar trebui să fie de ajuns ca să-și rezolve singură problemele sociale; mai ales cele legate de sărăcie. Deci este un lucru normal ca nevoile comunităţii să fie rezolvate din resurse locale și nu din cele exterioare. Este ca și cum un adult de 20 – 30 de ani ar trăi din veniturile părinților.
– Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, inclusiv Filiala Covasna, este instituţia care prin tradiţie a organizat mereu cursuri de prim-ajutor. Sunt eficiente aceste forme de instruire în cazul unui accident auto sau alt eveniment neprevăzut?
– Da, organizăm în continuare asemenea cursuri (contra cost) pentru oricine solicită, fiind certificate pe plan european. Ele reprezintă una dintre resursele noastre de sprijin pentru a putea exista. Durata pregătirii este de 12 ore, din care şase ore teorie și şase practică. Cursanții deprind tehnicile acordării suportului vital de bază după cel mai nou protocol european, învață folosirea defibrilatorului semi-automat și alte tehnici de intervenţie urgentă în caz de înec, stop respirator, sângerări, arsuri și altele. Doresc să menționez că în România numai 0,3 % dintre adulți știu să acorde corect primul-ajutor.
Noi recomandăm tuturor concetăţenilor însușirea acestor cunoștințe, mai ales cele practice.
– De două decenii Filiala Covasna de Cruce Roşie organizează tabere pentru copiii proveniţi din familii sărace, nevoiaşe, cu risc social. În 2013 câţi copii au luat parte?
– Anul trecut s-a derulat ediția 21 a taberei, la care au participat 65 de copii din 22 de localități din județul Covasna. Până acum am reușit să creăm posibilitatea pentru un total de 1.841 de copii săraci să participe la o tabără de vară.
– Dar îngrijirea la domiciliu a bolnavilor cum se derulează? Stăteaţi bine la acest capitol anii trecuţi…
– Stăm bine şi acum. Serviciul este funcțional din a anul 1993 fără întrerupere. Până astăzi am îngrijit în total 864 de persoane vârstnice. În medie un beneficiar primește îngrijiri de trei ori pe zi. Iar la o solicitare expresă și în weekend. Prestaţia acoperă toate nevoile beneficiarilor, atât cele de îngrijire cât și cele de menaj, inclusiv plata facturilor, cumpărături și altele în funcție de nevoi.
– Ce alte acţiuni umanitare mai organizaţi? De exemplu, strângerea de fonduri pentru intervenţii chirurgicale, medicale, înmormântare…
– Avem foarte multe solicitări, mai ales pentru intervenții chirurgicale și tratamente medicale. Însă constat de multe ori că solicitanții și aparținătorii acestuia nu știu care le sunt drepturile. Noi verificăm mai întâi dacă solicitarea poate fi acoperită de către sistemul public de asigurări de sănătate. Numai în cazul în care acest lucru este imposibil, ne implicăm în ajutorarea persoanei.
– Ziarul nostru a scris cu ceva vreme în urmă despre frumoasa ispravă a cinci voluntari de Cruce Roşie din judeţul Covasna – Deak Agota, Zsiga Karola, Alice Colţ, Kisgyörgy Ferenc şi Buna Hunor – care au luat parte la o interesantă acţiunea desfăşurată la Bucureşti, intitulată provocator, „Noapte albă pentru zile negre”. Despre ce anume a fost vorba?
– Avem foarte multe acțiuni în care implicăm voluntarii tineri. Acțiunea mai sus amintită a reprezentat una dintre numeroase activităţi ce au avut ca scop prezentarea unei tabere de refugiați într-un caz de dezastru.
– Cum vă petreceţi, în general, timpul liber, d-le Papp?
– În puţinul răgaz pe care-l am mă dedic familiei, fiind lucrul cel mai important pentru mine.
– După ce principiu v-aţi condus în viaţă?
– Dacă nu izbuteşti să faci un bine, mai bine nu fă nimic.
– Ce apreciaţi la cei din jur?
– Apreciez orice gest de umanitar, orice implicare care are ca scop să-i facă pe semeni să trăiască mai bine, să fie mai umani, mai educați și mai fericiți.
– Şi ce nu vă place la ei ?
– Mai degrabă am un sentiment de regret față de suferința interioară, golul sufletesc în care se găsesc unii oameni, care cred că pot suplini pustiul lăuntric prin opulenţă și poziții sociale înalte cumpărate.
– Care consideraţi că ar fi principala dv. calitate?
– Nu m-am gândit până acum la acest lucru. Ştiu că doresc din tot sufletul să rămân ”Om”.
– Unde şi cum puteţi fi contactat pentru chestiuni umanitare?
– Sediul Crucii Roșii al judeţului Covasna se află în Sf. Gheorghe, str. Kos Karoly nr.7, tel.0267/ 313.802, E-mail: [email protected].
– La final, vă rog să adresezi un gând cititorilor ziarului „Mesagerul de Covasna”.
– În primul rând, vreau să le mulțumesc tuturor acelor ce ne-au susținut în cei 24 de ani de renaștere și dezvoltare, doresc să le mulțumesc voluntarilor, angajaților, sponsorilor, liderilor instituțiilor publice și a tuturor persoanelor care ne-au fost alături. Sper ca 2014 să le aducă multă sănătate și fericire, având convingerea că binele săvârșit de ei se va întoarce înzecit!
Horia C. Deliu
