Sărbătorile reprezintă, ca în fiecare an, un prilej de bucurie, reuşind să îi transforme chiar şi pe cei mai rigizi dintre noi, căci în final, tot ce contează este să simţim magia Crăciunului dând roade. Este nemaipomenit să dăruim – fie şi o îmbrăţisare, o vorbă caldă, o strângere de mână – căci atâta timp cât vin din suflet, “răsplata” este pe măsură.
Cu aceste gânduri a pornit şi interpreta de muzică populară, Adriana Ilie , către Căminul de persoane vârstnice din Hăghig, dorindu-şi din tot sufletul să le facă o surpriză ce avea să îi emoţioneze pe domnii şi doamnele din cămin.
Concluzie ? “Misiune îndeplinită !”, spune Adriana Ilie, care auzind de instituţia pentru vârstnici, s-a decis să îi încânte cu un repertoriu din muzica lor de suflet: “Mi-am propus ca în fiecare an, de sărbători, să încerc să fac ceva deosebit pentru oamenii din jurul meu, căci altruismul nu costă nimic ! Fiecare merită ca sufletul sau să cunoască bucuria sărbătorilor , dar cel mai important, să ştie că cei din jur le sunt alături – căci să nu uităm, toţi suntem fraţi în faţa Domnului. Aşadar, am profitat de harul pe care îl deţin, şi auzind de Căminul de bătrâni din Hăghig, m-am decis să le aduc o mângâiere celor de acolo, fie ea şi prin cântec.”
Interpreta şi-a susţinut numărul alături de alţi doi artisti, soţii Gligor Zoltan şi Eniko, care au cântat colinde pentru vârstnicii maghiari. “Am vrut să fie ceva deosebit, de care să se bucure toţi bătrâneii.Îmi place să cred că am reuşit să îmbunăm toate sufletele” , mărturiseşte Adriana, atât de încântată de amprenta lăsată în urmă.
Surprizele s-au ţinut lanţ, însă – cadoul a fost completat de spiritul generos al domnului Viorel Vişan din Târgu Secuiesc, care, auzind de planul artiştilor, s-a alăturat fără a se lăsa rugat. Simplitatea sa, se pare, ascunde o comoară sufletească de nepreţuit.
“ Nici nu mă aşteptam ca oamenii să fie atât de receptivi la intenţia mea de a da puţină culoare inimilor triste, de Crăciun. Mă bucur că m-am putut baza pe oameni al căror suflet s-a dovedit a fi mai mare decât orice bogăţie materială.Cred că lacrimile pline de emoţie, alunecând pe chipul smeriţilor spectatori, au fost cea mai încurajatoare retroacţiune. Cred că pot spune că misiunea a fost îndeplinită..!”
D.Pavel
