Când factorul politic sfidează realitatea vie, se creează distorsiuni mentale, care apoi sunt inoculate locuitorilor unei regiuni sau ţări sub formă de „imagini perfide”. Cel mai bun exemplu în acest sens este legat de recenta ştire referitoare la recunoaşterea limbii române în Republica Moldova ca limbă oficială în stat, deşi mulţi ani până acum liderii politici la putere au explicat locuitorilor acestei ţări că ei vorbesc „limba moldovenească”, nu limba română. Dar mai devreme sau mai târziu apele revin în matca lor, pentru că adevărul nu poate fi ascuns veşnic, realitatea nu poate fi mereu negată.
Îmi amintesc că în 2009 mă aflam în Cracovia, la o Conferinţă ILEI (Liga Internaţională a Profesorilor Esperantişti). În cadrul Programului general al conferinţei, o zi era dedicată Festivalului Lingvistic Internaţional. Au fost prezentate atunci circa 20 de limbi (scurt istoric, caracteristici, exemplificare). Sarcina mea era să prezint limba română. În sala destinată acestui scop se adunase un public numeros. În cursul prezentării, pentru a ilustra sonoritatea şi frumuseţea limbii, am recitat câteva strofe din poezii diferite. La un moment dat din sală s-a auzit un glas de fată: „Ce frumos sună! Aceasta este limba mea maternă, limba moldovenească, nu limba română”. Desigur, nu puteam pierde un asemenea prilej de a demonstra public „cum sună” limba română. De aceea am poftit-o pe studentă lângă mine şi am început un dialog. Printre altele am întrebat-o dacă ştie ce limbă vorbesc eu. Mi-a zis că limba română. Am întrebat-o ce limbă vorbeşte ea. A răspuns că limba moldovenească. Am mai întrebat-o dacă înţelege ce vorbesc eu, şi dacă da, cum explică acest lucru. Până la urmă, văzând că ne înţelegem în aceeaşi limbă, publicul a tras concluzia firească, chiar dacă acea domnişoară încă nu era pe deplin convinsă. Ea susţinea că este limba învăţată de la părinţi şi că este limba „moldovenească”, fiindcă aşa a fost educată atunci când s-a proclamat oficial „moldovenizarea”. Dar iată că timpul nu iartă! Oare ce ar spune astăzi fata aceea? Cred că s-ar simţi frustată, înşelată.
Desigur, situaţia oficializării limbii române în ţara vecină încă nu e clară, dar un prim pas a fost făcut, şi chiar dacă nu acum, problema va fi rezolvată în anii următori.
Un alt eveniment legat de acest subiect s-a petrecut cu ani în urmă, când într-o zi am primit o scrisoare de la o cunoscută poetă esperantistă, Marjorie BOULTON, din Marea Britanie. Domnia sa mă ruga să-i scriu dacă cunosc alfabetul limbii moldoveneşti. I-am răspuns că este acelaşi alfabet cu al limbii române, că de fapt limba „moldovenească” e doar o denumire forţată a limbii române în Republica Moldova, din raţiuni politice.
Iată deci cum se poate deforma realitatea şi manipula conştiinţa oamenilor de către acei care nu au destulă conştiinţă.
De aceea nu putem decât să salutăm „revenirea apelor” la matca lor. Poate cândva, în viitor, oamenii vor uita de acest episod neplăcut din istoria ţării lor. Cândva, când popoarele noastre vor avea conducători adevărţi, iubitori de ţară şi neam.
Mihai Trifoi
