POVESTEA DIN AJUN și-a lansat programul celei de-a opta ediții, ieri seară, la Sfântu Gheorghe, Covasna. Peste 100 de voluntari, parteneri, dirijori de coruri și soliști, directori de școli și de instituții publice, profesori și actori, au luat parte la evenmimentul care a anunțat programul celui mai amplu program de Crăciun din comunitatea din Sfântu Gheorghe.


Cei peste 80 de voluntari ai Poveștii din Ajun organizează în acest an cea mai mare campanie de colectare de jucării. JUCĂRII PENTRU COPII se adresează tuturor cetățenilor care au acasă jucării pe care nu le mai folosesc și care pot fi de folos copiilor care nu au parte de ele. În perioada 6-20 decembrie, 7 centre de colectare (Centrul de Tineret Colegiul Mihai Viteazul, Colegiul Szekely Miko, școlile Nicolae Colan, Varodi Jozsef, Adi Endre, Godri Ferenc și Muzeul Carpaților Răsăriteni) stau deschise între orele 10-17 pentru publicul larg care poate sprijinii această campanie. Jucăriile vor ajunge atât la copii instituționalizați, cât și la copii săraci din mediul rural, împreună cu Moș Crăciun.

De 3 ani, Povestea din Ajun a adus în orașul nostru COLINDELE ÎN AUTOBUZE. Programul lansat în 2010 a avut un succes răsunător, drept urmare, anul acesta, în perioada 16-19 decembrie, liniile 1 și 2 ale Multitrans vor fi populate în intervalul orar 18-20, de peste 120 de colindători de la Liceele Mikes Kelemen, Szekely Miko și Plugor Sandor și Catedrala Ortodoxă.

Seria CONCERTELOR ÎN BISERICI se extinde în acest an. Astfel, colindătorii Povestea din Ajun vor ajunge în Bisericile Unitariană (10 decembrie) și Reformată (15 decembrie) și în Catedrala Ortodoxă (12 decembrie). Corurile liceelor Szekely Miko, Mihai Viteazul, Mikes Kelmen și Plugor Sandor, alături de Corul Catedralei Ortodoxe vor încânta publicul din Sfântu Gheorghe în cadrul acestei serii de concerte care are ca scop apropierea comunităților religioase. Invitatul special al acestei ediții este Corul Madrigal, cel mai prestigios cor din țară, care va concerta alături de Corul Campanella al Liceului de Artă Plugor Sandor, în cadrul proiectului Cantus Mundi, în data de 12 decembrie, ora 19, la Catedrala Ortodoxă.

8 licee și școli generale se vor bucura în acest an de TURNEUL SNAPS. Trupa de gospel din Sfântu Gheorghe, care împlinește 10 ani de activitate, va concerta în cadrul programului Colinde în școli, în perioada 15-19 decembrie, la Universitatea Babes-Bolyai, extensia Sfântu Gheorghe, în liceele Mikes Kelemen, Mihai Viteazul și Szekely Miko și în școlile Varadi Jozsef, Nicolae Colan, Godri Ferenc și Ady Endre.

Alături de Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, Povestea din Ajun organizează ATELIERELE ȘI TRONUL LUI MOȘ CRĂCIUN. În perioada 16-19 decembrie, între orele 10 și 17, muzeul își deschide porțile pentru copii care vor să învețe să confecționeze podoabe pentru Pomul de Crăciun. După ora 17, Moș Crăciun va poposi la Sfântu Gheorghe pentru a se întâlni cu copiii cărora le va face cadou cărți de colorat și dulciuri.

MIRCEA VINTILĂ este invitatul surpriză al acestei ediții de poveste. Acesta va concerta în data de 17 decembrie, în Clubul Backstage, de la ora 19.

„Avem o ediție bogată în evenimente bilingve, adresată comunităților română și maghiară din Sfântu Gheorghe. Credem în șansa de a folosi aceste sărbători ca pe un pretext pentru înțelegerea, comunicarea și împărtășirea bucuriilor între români și maghiari, pe parcursul întregului an. Sărbătorim împreună Crăciunul și ne bucurăm în egală măsură de Nașterea Domnului. Să vă binecuvânteze Dumnezeu și să avem bucuria de a primi colindători cu masa bogată!”, a declarat Emil Pantelimon, inițiatorul și directorul Festivalului Povestea din Ajun.

Istoric Povestea din Ajun – de 8 ani în Sfântu Gheorghe

La sfârșitul anului 2006 se organizează la Sfântu Gheorghe, prima ediție a Festivalului de colinde  „Adolescent”, care a adus pe scenă 470 de colindători de la grădinițele, școlile și liceele din județ. În curtea Colegiului Național „Mihai Viteazul”, timp de trei zile s-au cântat colinde în limba română, maghiară și engleză.

Cea de-a doua ediție a însemnat montarea celui mai mare brad de lumini din județul Covasna: 14 metri înălțime și 16.000 de beculețe.

A treia ediție l-a avut ca protagonist pe Moș Crăciun, care a avut o scenă specială, amplasată lângă scena principală, unde a stat de vorbă cu copiii români și maghiari de la grădinițele din județ. În tot acest timp, pe scena principală au cântat peste 1200 de colindători.

Ediția a patra a adus în comunitate un nou concept de spectacol: Festival în stradă. În zilele de desfășurare a festivalului, scena a fost amplasată între blocuri, în cartiere unde nu au mai fost organizate concerte, cifra spectatorilor ajungând la 7000 de oameni. De asemenea, soprana internațională Felicia Filip a susținut un concert în premieră la Sfântu Gheorghe. Tot la a patra ediție au fost lansate atât prima carte de colorat, cât și prima ediție a campaniei caritabile „Căldură pentru copii”.

Ediția a cincea a însemnat și o nouă imagine: evenimentul primește numele „Povestea din Ajun”. Festivalul a început cu lansarea cărții de colorat, a continuat cu cea de-a doua ediție a campaniei „Căldură pentru copii”, dar ineditul acestei ediții s-au numit: Colinde în autobuz (pe parcursul a trei zile, voluntarii festivalului și corurile liceelor din oraș au colindat în mijloacele de transport în comun) Caravana multiculturală Adolescent (au fost organizate spectacole la liceele, școlile și fabricile din oraș) și Tronul lui Moș Crăciun (amplasat în centrul orașului). De asemenea, la evenimentul s-a încheiat prin organizarea Spectacolului de Crăciun Seri Albastre, în care au performat laolaltă tineri artiști și muzicieni consacrați.

Povestea din Ajun – ediţia a VI-a a avut un impact major în comunitatea oraşului Sf. Gheorghe, atât prin amploarea concertelor, cât şi prin activităţile care au implicat un număr mare de participanţi. Povestea din Ajun a început la Arcuş, unde a fost inaugurat Copacul din Poveste, în prezenţa a 150 de spectatori. Festivalul a continuat cu lansarea cărţii de colorat şi a Atelierului Povestea din Ajun, unde copiii de la grădiniţe au învăţat să creeze decoraţii de Crăciun. Festivalul a continuat cu o lansare de carte („Blockflote – învăţ singur să cânt”), o piesă de teatru, un concert cover de muzică uşoară. Povestea din Ajun a culminat cu spectacolul de teatru de păpuşi al Teatrului Ţăndărică, concertul TRIO STRAD (Alexandru Tomescu, Răzvan Suma, Toma Popovici) şi concertul extraordinar al maestrului Gheorghe Zamfir.

De asemenea, din program au mai făcut parte şi concertul Corului Seminarului Teologic de la Sibiu, concertul de jazz susţinut de Monica Opra şi Fatma Mohamed şi tradiţionalul Turneu de Colinde în Şcoli şi Licee “Seri Albastre”. Tot în cadrul celei de-a şasea ediţii a fost organizată o tombolă în care participanţii erau perechi formate dintr-un român işi un maghiar, care aveau o poză împreună la Copacul din Poveste sau cu simbolul festivalului, puteau merge împreună într-o excursie de un weekend la Viena.

Cea de-a 7-a ediție a poveștii noastre i-a avut ca invitați în cadrul programelor organizate în județul Covasna pe Ștefan Hrușca, Felicia Filip, Alexandra Ușurelu, Mike Godoroja, Teatrul Țăndărică ș.a. Peste 7000 de oameni au luat parte la concertele organizate în locații din cele mai diverse: Sala mare a sporturilor, liceele din oraș, biserici, săli de concerte, cafenele. Gala de final a Poveștii din Ajun 2012 a fost dedicată tenorului Szilagy Zsolt, aflat în momente de dificultate.

Echipa  „POVESTEA DIN AJUN”

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail