Pe fondul nemulţumirilor legate de nerespectarea promisiunilor  făcute  de către reprezentanţii USL  în campania electorală, PDL va picheta sediul Prefecturii Covasna.

În cadrul conferinţei de presă ce a avut loc  ieri, preşedintele PDL Covasna, Codruţ Opaiţ a declarat că astăzi va avea loc o şedinţă  în cadrul căreia  se va stabili  programul pichetărilor din toată ţara.  „ În perioada următoare  PDL va organiza pichetări ale sediilor prefecturilor la nivel naţional,  prin  care le vom cere guvernanţilor, conform  listei de promisiuni electorale, să ne spună şi să ne arate câte din aceste promisiuni au  fost îndeplinite. În mod sigur că populaţia ştie că mai niciuna dintre ele. De asemenea,  ca partid de dreapta nu suntem de acord cu introducerea de noi taxe şi biruri pe spatele populaţiei care şi aşa este destul de încercată, dar  şi a micilor întreprinzători, care,  apăsaţi de alte taxe şi impozite, în mod sigur nu vor face faţă acestei noi taxe care are un impact covârşitor,  preţurile urmând să crească  în avalanşă,  la toate nivelurile. PDL este un partid  de dreapta care militează pentru reducerea taxelor şi impozitelor şi pentru încurajarea investiţiilor şi crearea de noi locuri de muncă pentru cetăţenii români” a spus Codruţ Opaiţ.

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail