Aşa cum este cunoscut, la Marea Adunare de pe Câmpul lui Horea de la Alba-Iulia au participat şi delegaţi ai localităţilor din fostul Ţinut Trei Scaune ( Araci, Covasna, etc). Nu la aceştia ne vom referi aici ci la cel ce a jucat efectiv un mare rol în pregătirea şi respectiv desfăşurarea Adunării. Este vorba de cel ce era pe atunci protopop de Alba Iulia, Ioan Teculescu.
S-a născut la 1 Noiembrie 1865 în Voineştii Covasnei, din părinţii Matei şi Paraschiva. Au fost 10 copii la părinţi (printre care şi bunica mea dinspre tată, căsătorită Jurebiţă, cu care am locuit în aceeaşi casă, până la decesul ei-1952).
Tânărul Ion, cel mai mare dintre copii, a fost remarcat imediat, prin calităţile sale intelectuale de unchii săi, Arhimandritul Gherasim, fost stareţ al Mânăstirii Predeal şi Protosinghelul Athanasie, de la Sf.Episcopie a Buzăului. Şcoala primară a început-o în comuna natală dar a continuat-o la Braşov, unde se retrăsese unchiul său Gherasim. A urmat liceul confesional românesc ,,Andrei Şaguna,” tot din Braşov, pe care îl absolvă în anul 1885.
Crescut de unchii săi într-o atmosferă de caldă religiozitate, se dedică imediat carierei preoţeşti.Urmează şi termină cu rezultate strălucite cursurile Inst.Teologic din Sibiu, precum şi ale Şcolii normale ,,Andrei Şaguna,” tot din Sibiu. Deşi obţinuse, datorită calităţilor şi meritelor sale o bursă de studii în străinătate, este nevoit să renunţe la ea căci nu-i asigura condiţiile de viaţă, având în vedere şi decesul unchiului său Gherasim. Intră ca învăţător la Şcoala confesionară din Râşnov. După 3 ani, la vârsta de 27 ani, este ales preot-paroh în acceaşi comună. Slujeşte aici 10 ani. Mitropolia Transilvaniei hotărăşte să-i încredinţeze protopopia de Alba-Iulia, simbolică cetate a luptelor naţionale româneşti şi a visului milenar de unire a neamului nostru dar şi fortăreaţa periculoasă a catolicismului maghiar, care ducea o luptă oarbă de exterminare a aşezămintelor de lumină ale poporului român:Şcoala şi Biserica. Este aşezat dar, în coastele Episcopatului Catolic maghiar preotul Ioan Teculescu care, prin activitatea de până
atunci dăduse dovadă de luptător luminat, plin de suflet şi de avânt al cauzei româneşti.
S-a despărţit cu multă durere în suflet de parohia din Râşnov, mult regretat de enoriaşii săi, dar a reuşit, în scurt timp, să devină la Alba-Iulia cel mai distins şi mai activ dintre protopopii Mitropoliei Ardealului, precum şi unul dintre cei mai însufleţiţi luptători şi apărători ai cauzei românismului. Aşa, de ex.,la 10 oct.1910 protestează vehement în congregaţia comitatului Alba-Iulia împotriva acţiunilor jandarmilor unguri care invadaseră comunele judeţului smulgând şi confiscând
,,în ziua mare şi în drumul larg” în special la ieşirea din biserici sau la jocuri,de la toţi pe care îi întâlneau brâiele de la flăcăi, betele şi panglicile de la fete, (probabil de acolo au moştenit exemplul unele cadre didactice din unele licee din Jud.Covasna-vezi cazul Sabina n.n) pe motivul că acestea erau ţesute în culorile roşu-galben-vânăt şi acestea reprezintă culorile drapelului unui Stat vecin (regatul României), fără să se ţină seama că acesta era portul naţional strămoşesc românesc,
iar drapelul României avea culorile respective numai din 1863. În plus, drapelul României avea (şi are n.n) culorile dispuse vertical, pe când brâiele, betele, panglicile le aveau dispuse orizontal ceea ce, arată protestul, din punct de vedere heraldic este cu totul altceva.
Avea sub conducerea sa 46 parohii, cu tot atâtea biserici şi şcoli primare confesionale. În timpul celor 22 de ani cât a păstorit ca protopop, statul maghiar nu a reuşit să-i smulgă nici o Şcoală, în ciuda ofensivei oarbe şi sălbatice de maghiarizare, desfãşurată în baza faimoasei legi a ministrului cultelor de la Budapesta, Aponyi. Cu toată sărăcia în care se zbătea poporul românesc, prin stăruinţă şi răbdare protopopul Ioan Teculescu a reuşit să facă să se repare sau să se zidească din nou 18 şcoli şi 28 de biserici. Vizitele ocazionate de sfinţirea acestor lăcaşuri de credinţă şi cultură, participarea an de an la examenele de sfârşit de an în şcoli, erau tot atâtea ocazii de luminare, de înfierbântare şi de oţelire a sufletului păstoriţilor săi, cler şi popor, pentru lupta dârză de rezistenţă a poporului român împotriva politicii de maghiarizare cu orice preţ şi prin orice mijloace, pe care statul maghiar o practica sistematic şi cu o perseverenţă demonică.
Călătorind, de regulă călare, străbătând timp de 22 ani aceleaşi locuri şi poteci ale istoricilor Munţi Apuseni, pătrunsese adânc în sufletele moţilor, crescuse atât de mult în stima şi dragostea acestui popor deosebit, unic în fiinţa sa, încât ar fi putut oricând să schimbe crucea în sabie şi să-i cheme la luptă.
Aceasta a şi fãcut ca, în vara anului 1916, când aproape întreaga pătură intelectuală română din Transilvania să fie ridicată de autorităţile maghiare şi internată în lagărul de la Sopron şi alte lagăre, de protopopul de la Alba Iulia să le fie teamă să se atingă. I s-a interzis însă să părăsească oraşul, fiind obligat să se
prezinte zilnic, dimineaţa şi seara, la prefectura poliţiei oraşului.Totodată, I se desemnase stâlpul de felinar de care ar fi urmat să fie spânzurat în cazul că populaţia de la munte s-ar fi răsculat împotriva stăpânirii. Asupra măsurilor respective autorităţile avuseseră grijă să facă cunoscut tuturor locuitorilor de la sate. Aşa l-au găsit marile evenimente din toamna anului 1918.Conducerea Transilvaniei a trecut în mâinile românilor. Printre conducători, protopopul de Alba Iulia, pr.Ioan Teculescu. A avut cinstea de a fi ales preşedinte al Consiliului Naţional Alba. Acest consiliu a fost cel ce a avut misiunea de a organiza măreaţa
Adunare Naţională a Românilor din Transilvania, Banat,Crişana şi Maramureş, de la 1 Decembrie 1918. Împreună cu toţi arhiereii şi preoţii neamului său a binecuvântat, în calitatea sa de Preşedinte al Consiliului Naţional, măreţul act al Unirii. Pentru meritele sale este ales ca senator al cercului Alba, în primul parlament al României Mari. La sfârşitul anului 1922, I.P.S.Nicolae, Mitropolit al Ardealului, îl propune cu toată stăruinţa şi înalta sa autoritate, pentru postul de Episcop al nouînfiinţatei episcopii a Armatei, propunere acceptatã de Sf.Sinod şi confirmată de Regele Ferdinand la începutul anului 1923. A fost hirotonisit ca monah la Arad, primind numele de Justinian, apoi hirotonisit întru arhiereu la Sf.Mitropolie din Bucureşti.
La 17 dec.1924 i se încredinţează dificila misiune de Episcop al Eparhiei Cetăţii-Albe-Ismail, investitura la 20 Dec.1924 la Palatul Regal din Bucureşti. În 1929, prin decret regal este decorat cu Ordinul „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer, „pentru meritul de a fi conlucrat la marea realizare a Unirii Ardealului
cu Patria Mumă….”
A activat ca Episcop la Ismail până la moartea sa, urmare a unei boli incurabile, fiind înmormântat, conform voinţei sale, în cimitirul din Voineştii Covasnei, la 16 iulie 1932.
**
La Marea Adunare de la 1 Decembrie 1918 de la Alba-Iulia au participat şi doi din fii Episcopului, respectiv Horia şi Bujor, cei doi participând la Consiliul Naţional Român Alba, iar ultimul ulterior şi ca membru al Gărzilor Patriotice, precum şi fratele său Alexe, membru al delegaţiei românilor din Covasna la Marea Adunare.Tot ca membru al delegaţiei respective a participat şi nepotul Episcopului, avocatul Nicolae Jurebiţă.
Maria Jurebiţă-Panaiotu
