Peste 100 de reprezentanţi ai firmelor din judeţul Covasna, alături de  cei  ai autorităţilor locale au luat parte, vineri, la a XX-a ediţie a „Topului Firmelor”  organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Covasna.

În discursul rostit în deschiderea  acestui important eveniment  al mediului de afaceri din judeţul nostru , viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, Sztakics Eva  a  spus, printre altele: „Pentru firmele din Sfântu Gheorghe,  acest an a însemnat majorarea cu 50%  a impozitelor pe terenuri şi clădiri, însă, împreună cu Camera de Comerţ  şi Industrie  am introdus programul  de minimis, şi dumneavoastră  aţi înţeles că această creştere de impozite nu este împotriva  dumneavoastră,  ci pentru ca oraşul nostru să poată să prospere. După cum vedeţi, în prezent parte dintre străzi nu arată foarte bine pentru că se lucrează, dar faptul că se lucrează înseamnă că sunt bani pentru finalizarea acestor lucrări şi sperăm că, în viitorul apropiat, cu toţii  vom beneficia de un ambinet mult mai plăcut în municipiul Sfântu Gheorghe”.

Prezent la festivitatea de decernare a  premiilor pentru cei mai buni intreprinzători covăsneni, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Nagy Jozsef, a adresat îndemnul către toţi cei care îşi desfăşoară activitatea în acest judeţ să propună proiecte pentru perioada 2014-2020. „Aceasta este o perioadă foarte importantă în care putem să creăm locuri de muncă, să atragem investiţii serioase în judeţ, şi să dezvoltăm judeţul, nu doar infrastructura acestuia, ci şi acele genuri de afaceri care oferă locuri de muncă şi o viaţă  mai bună pentru locuitorii săi” a declarat Nagy Jozsef.

Din datele prezentate de preşedintele CCI Covasna, Edler Andras, reiese că  în anul 2012, în județul Covasna, firmele au realizat o cifră de afaceri de 5 174 917 799 lei  (1 161 337 029 euro ), cu o creștere de 0,87% (10 milioane euro ) față de anul 2011. În perioada de referinţă,  în economia județului a predominat activitatea de comerț, care include şi turismul, ce a atins o   cifră de afaceri de 2 210 983 309 lei (496 181 173 euro) care a  reprezentat 42,72% din totalul cifrei de afaceri pe județ, cu o creștere de 0,366% . Firmele covăsnene care au activat în domeniul industriei, în anul 2012,  au avut o cifră de afaceri de 1 868 783 281 lei (419 385 835 euro), cu o pondere de  36,11% din economia judeţului şi cu o creştere de 5,16% .

Potrivit datelor din Topul Firmelor, primele zece cele mai mari companii au ca domeniu de activitate comerțul, prelucrarea laptelui, materiale de construcții, confecții, producţia de carton, prelucrarea cărnii, transporturi şi telecomunicaţii.

Maria Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail