Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi” din Sfântu Gheorghe a organizat la sfârşitul săptămânii trecute „Balul Bobocilor 2013”.

La ediţia de anul acesta a „Balului Bobocilor” de la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi” din Sfântu Gheorghe, şapte perechi din cele trei clase de a IX-a au urcat pe scenă şi au încercat să convingă juriul că merită să câştige. Evenimentul a fost organizat de către Consiliul elevilor, cu sprijinul cadrelor didactice, a conducerii şcolii și  de către elevii claselor a X-a A și F.

Concurenţii au avut de trecut peste nouă probe, prin care organizatorii şi-au propus să le testeze inteligenţa, creativitatea şi îndemânarea. Juriul, format din câţiva profesori şi elevi, a notat fiecare echipă şi la final a ales câştigătorii.

Astfel, premiul I şi titlul de „Miss Boboc” a fost obţinut de Nicoleta Ganea din clasa IX-a A, respectiv titlul de „Mister Boboc” a fost obţinut de Florin Soare din clasa a IX-a B.

„Miss Popularitate” a fost desemnată Elena Onea din clasa IX-a A, iar  „Mister popularitate”- Liviu Sebastian Tudor din clasa IX-a B.

Miss Eleganță” a fost desemnată Cristina Gridean din clasa IX-a A, iar  „Mister Eleganță”- Robert Vaida din clasa IX-a A.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail