SISTEMUL SANITAR ACTUAL NU CORESPUDE NEVOILOR BOLNAVILOR
Fiecare dintre noi am auzit vorbindu-se de tuberculoză la televizor, pe stradă sau poate chiar de la o cunoştinţă, dar ştim cu adevărat ce este această boală şi cum se tratează? Zilele acestea am stat de vorbă cu dr. Sipos Andras, medicul specialist din cadrul secţiei de pneumoftiziologie şi bronhologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyán Kristóf”, Sfântu Gheorghe. Cu o experienţă profesională de peste 25 de ani, acesta ne-a explicat ce este, cum se manifestă şi cum se tratează această maladie „cu care convieţuieşte” de atâţia ani, în spitalul din Sfântu Gheorghe.
R:Domnule doctor, cum se prezintă situaţia acestei afecţiuni, în judeţul Covasna?
S.A.: În judeţul Covasna au fost diagnosticaţi, numai anul acesta,până la începutul lunii octombrie, 56 de cazuri noi de persoane infestate cu bacteria numită Mycobacterium tuberculosis, care este direct răspunzătoare cu îmbolnăvirea pacientului. Faţă de anul trecut, numărul este mai mic, dar se va ajunge, cu siguranţă, la numărul de 80 de noi cazuri, până la sfârşitul anului.
R:Cum se depistează un bolnav de TBC?
S.A.: Regula este că la nivelul dispensarului, indiferent dacă simptomaticul are bilet de trimitere sau nu, dacă tuşeste mai mult de 3 săptămâni, trebuie trimis la examen pneumologic, care constă într-un examen radiologic, la aparat radioscopic pulmonar, şi acolo se vede ce are pacientul. Dacă este suspect de tuberculoză, se face examen de spută şi, dacă din acest examen la microscopie sau în culturi iese bacilul Koch, bacilul tuberculozei, atunci e clar că e vorba de TBC. Se ia în evidenţă, se dă tratament 6 luni de zile, din care 2 luni obligatoriu în spital, atâta timp c\t este infecţios, restul prin dispensar.
R: Ce se întâmplă dacă bolnavul întrerupe tratamentul?
S.A.: Da, asta e problema! De obicei, după 3 luni de tratament pacienţii se simt foarte bine, aproape că nu simt nimic. N-au sentimentul că sunt bolnavi, şi atunci au tendinţa să întrerupă tratamentul. Bineînţeles că nu e de-ajuns, nu e suficient, şi peste o jumătate de an fac recidivă. Dar la recidivă posibilitatea vindecării scade la doar 55-60% . Atunci se reîncepe un nou episod de tratament, însă bacilii sunt imuni la o serie de medicamente. Din rândul acestor oameni vor aparea acei bolnavi multidrog-rezistenţi. Anul acesta a crescut numărul bolnavilor multidrog-rezistenţi, asta înseamnând că acei pacienţi sunt rezistenţi la medicamente.Anul trecut am avut în jur de 6, iar anul acesta avem deja 9, iar tratarea acestora durează, în timp, cel puţin doi ani de zile şi costă foarte mult.
R: Unele persoane încurcă tuberculoza şi cancerul pulmonar; care este diferenţa între cele două?
S.A.: E mare diferenţa; TBC-ul este cauzat de o bacterie numită Mycobacterium tuberculosis. Cu medicamente poate fi şi tratat şi vindecat, un tratament durează şase luni de zile, iar cancerul pulmonar, este cancer, şi deocamdată nu se ştie care ar fi cauza. Noxele, fumul de ţigară, fumul, praful, au o influenţă negativă în funţionarea plămânilor, şi de multe ori duc la cancer pulmonar. Esenţa este, ca şi la orice cancer, că la un moment dat ţesutul pulmonar o ia razna şi începe să se dezvolte, şi apare tumoarea canceroasă, care numai oncologic poate fi tratată, însă nu vindecată complet, dar se poate prelungi viaţa bolnavului prin radioterapie ori citostatice. Ideea este că trebuie să fie depistată cât mai repede.
R: Cîte decese au fost anul acest din cauza tuberculozei?
S.A.:Anul acesta au fost doar două, mai puţine faţă de anul trecut, şi erau cazuri combinate, în sensul că bolnavii sufereau şi de alte afecţiuni. Unul avea afecţiuni cardiologice, şi celălalt avea şi accident vascular cerebral.
R: Cu ce probleme vă confruntaţi înSecţia TBC pe care o conduceţi?
S.A.: Chiar dacă nu am dus lipsă de aparatură sau medicamente, secţia TBC a spitalului nu a avansat din punct de vedere al utilităţilor sau al angajaţilor. Clădirea fiind veche, ar avea nevoie de recondiţionări. Dar cel mai mult am avea nevoie de personal, însă, după cum a declarat şi liderul Sanitas, Vasile Neagovici, nu cu mult timp în urmă, fondurile sunt şi vor fi blocate atât pentru investiţii cât şi pentru suplimentarea cadrelor medicale din instituţiile spitaliceşti.
R: De câţi ani profesaţi în acest spital şi ce înseamnă secţia de TBC pentru dumneavoastră?
S.A.: Din anul 1981. Am lucrat şi la salvare, şi la urgenţă, am fost şi medicul sistemului sanitar din oraş, şi,până la urmă e şi ceva ereditar. Mama era medic de laborator pentru TBC, tata era tot pneumolog-fiziolog, ca şi mine, şi asta mi-a fost şi dorinţa şi tendinţa, să mă fac pneumolog. Tot timpul, pneumologia şi fiziologia au fost împinse la marginea medicinei, nu ştiu din ce cauză, dar probabil că materialul bolnav, în linii mari vine din mocirla societăţii. Sunt nişte oameni, foarte mulţi dintre ei care sunt excluşi din viaţa normală a societăţii, iar pentru unii dintre oamenii sus-puşi viaţa acestor bolnavi nu prezintă interes, în condiţiile în care sunt şi ei oameni şi trebuie trataţi, trebuie îngrijiţi, pentru c[ şi ei au sentimete.
R: În tot acest timp nu v-a fost frică de o posibilă infestare?
S.A.: Nu, niciodată nu mi-a fost frică, deşi te joci într-un fel cu sănătatea ta. Sigur, primim spor de periclitate 100%, dar după o vreme devii radical.Dacă consideri că trăieşti o viaţă normală, echilibrată în toate sensurile, şi la serviciu şi acasă, posibilitatea îmbolnăvirii scade.Pentru mine, cele mai importante lucruri în viaţa terestră sunt sănătatea şi dragostea interumană.
R: V-aţi gânditvreodată la posibilitatea plecării, pentru a profesa, în străinătate?
S.A.: Am avut propuneri. Eram încă tânăr şi mi s-a propus să plec, am avut post în vreo două ţări. Aşa cum v-am spus, pentru mine nu contează decât două lucruri importante: sănătatea şi dragostea interumană. M-am făcut medic pentru că asta am vrut, dacă şi eu plec ca şi alţii, cine rămâne cu bolnavii noştri secătuiţi? Banii nu înseamnă nimic, e relativ cu banii. Sincer, nu ştiu cât iau salariu pentru că îl ridică soţia, dar am pantofi, am maşină, am casă, am tot. Nu m-a tentat niciodată, dar întotdeauna am avut atâţia bani cât mi-a fost suficient. De ce să plec? Nu m-aş fi simţi niciodată bine dincolo. Aici am familia şi cunoştinţele, plus că acolo o să fiu mereu un nou-venit. Aici sunt acasă!
R: Care este poziţia Dvs.cu privire la mişcărilor sindicale din sistemul sanitar?
S.A.: E corect! Au trecut foarte mulţi ani şi statusul medicilor nu prea s-a schimbat.Nu e vorba numai de partea financiară, ci de statusul propriu-zis. Birocraţia este enormă, imediat nu mai ai timp să te ocupi de bolnavi, plus că legislaţia te pune într-o situţie foarte dificilă. În plus, UE dictează un lucru, iar situaţia la noi în ţară este cu totul şi cu totul altceva. Fiecare ţară are specificitatea ei, în acest sens, la noi un om de 60 sau 70 de ani, ca status fizic şi psihic, nu se poate compara cu unul din alte ţări ca Germania sau Franţa pentru că avem ani mai grei în spate decât au ei, plus că materialul bolnav e cu totul şi cu totul altceva. Sistemul sanitar actual, după părerea mea personală, nu corespunde nevoilor bolnavilor, în momentul de faţă.Sunt foarte multe de modificat.
R: Ce sfaturi aveţi pentru cititori?
S.A.: Este foarte greu de formulat sfaturi pentru că sunt foarte multe. Să aibă grijă de sănătatea lor, să se iubească şi să nu piardă nădejdea schimbării zilei de mâine şi a soartei, că nu totul e bătut în cuie. Totuşi, s-ar putea schimba ceva pentru că oamenii au cam pierdut speranţa în ziua de mâine, dar eu cred încă şi sunt optimist că totul se va schimba în bine.
Înainte de ’89 am simţit că o să scăpăm de Ceauşescu, dar după aceea iarăşi a fost o bună bucată de vreme când toţi eram în plină speranţă şi, după aceea, încet, încet, trebuia să te trezeşti că aproape totul a fost o iluzie şi foarte multe lucruri s-au schimbat, dar nu toate în bine. Esenţa este banul, iar credinţa banilor te omoară în toate sensurile. Că nu sunt bani pentru medicamente, pentru instrumente, sau pentru orice altceva.Dar unde sunt banii?Oamenii lucrează de dimineaţă până seara târziu. Seara mergi ostenit acasă cu nişte marunţiş în buzunar, şi ar trebui să te ocupi de copii, de familie; munceşti tot mai mult de la an la an şi eşti fericit dacă ai un loc de muncă şi dacă îţi aruncă cineva câţiva lei, ceea ce este inacceptabil. Dacă lucrezi şi iei viaţa în serios trebuie să ai şi nişte satisfacţii, în toate sensurile, indiferent dacă eşti medic, profesor sau zidar. Dacă faci o meserie, aia să o faci cu dragoste, că dacă nu, fiecare zi aduce numai chinuri.
Maricela Dan
