Preşedintele PNL Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu consideră că Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) trebuia să o sancţioneze şi pe şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean, Keresztely Irma, în cazul „Sabinei”, eleva căreia i s-a interzis să poarte bentiţă tricoloră la şcoală.
„Nu poţi pedepsi izolat doar dirigintele şi directorul şcolii fără să îţi dai seama că responsabilitatea revine şi Inspectoratului şcolar (…). Nu mă îndoiesc că şi ea (Keresztely Irma -n.r) trebuia pedepsită în acest caz”, a declarat pentru AGERPRES, Mădălin Guruianu, care a cerut în repetate rânduri demisia şefei Inspectoratului pentru modul în care a manageriat învăţământul covăsnean timp de aproape 16 ani.
Preşedintele PNL Covasna, senatorul Marius Obreja, cel care a sesizat CNCD în legătură cu cazul „Sabina”, consideră că verdictul este corect. El menţionează, într-un comunicat de presă remis joi AGERPRES, că fostul director al grupului Şcolar „Korosi Csoma Sandor” din Covasna, Simon Istvan şi fosta diriginta Mihaela Bajkuj ‘vor purta toată viaţa lor stigmatul unui comportament discriminatoriu şi tratament injust aplicate unui elev minor”.
CNCD a decis miercuri, cu unanimitate de voturi, să-i amendeze cu câte 400 de lei pe fosta dirigintă a Sabinei, care i-a confiscat bentiţa tricoloră, precum şi pe directorul şcolii, care a avut un comportament pasiv în acest caz. Consiliul a apreciat că atitudinea lor a fost injustă şi discriminatorie „prin încălcarea dreptului la demnitate, pe criteriul convingeri” şi au aplicat amenda minimă ţinând cont şi de măsurile luate pe linie administrativă.
Anul acesta, pe data 15 martie, când s-a sărbătorit Ziua maghiarilor de pretutindeni, trei elevi români din clasa a IX-a de la Liceul „Korosi Csoma Sandor” din Covasna au venit la şcoală cu însemne tricolore, gest considerat „provocator” de către unii profesori şi colegi maghiari care i-au huiduit. Sabina, care a continuat să poarte pe cap bentiţa tricoloră şi în următoarele zile, a fost ameninţată cu moartea pe o reţea de socializare. Gestul ei, dar şi faptul că a fost culpabilizată şi ameninţată cu moartea, a stârnit reacţii şi pro şi contra la nivel naţional. Alături de Sabina au fost câteva sute de oameni, îndeosebi elevi şi studenţi, care au organizat la acea vreme mitinguri şi marşuri de solidaritate în mai multe oraşe din ţară.

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail