Autorităţile intenţionează să înfiinţeze, din 2014, şcoli susţinute cu bani de la buget pentru învăţarea meşteşugurilor, a anunţat miercuri Maria Grapini, ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, la deschiderea primei ediţii a a Târgului Naţional pentru Artizanat şi Meşteşuguri.

,,Sper ca anul viitor să putem avea mai multe pavilioane pentru acest târg, pentru că nu înseamnă mult să dai bani de la buget când aceştia ţi se întorc, aşa cum este cazul aici. Am mai lansat proiecte dragi mie, precum România promovată prin valori. Avem resurse, dar avem şi oameni valoroşi, extraordinar de talentaţi, de buni profesional. Orice popor, orice ţară poate să îşi schimbe imaginea dacă demonstrează că are oameni valoroşi şi că are produse bune. Putem să scriem teancuri de strategii, putem să scriem oricâte hârtii, dar trebuie să demonstrăm practic. Trebuie să ne scoatem la suprafaţă valorile şi trebuie să le promovăm”, a precizat Maria Grapini.

Târgul Naţional pentru Artizanat şi Meşteşuguri este organizat în perioada 16 – 20 octombrie, în cadrul Programului Naţional pentru Susţinerea Meşteşugurilor şi Artizanatului, de către Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism prin Direcţia pentru Implementarea Programelor pentru IMM-uri. Programul în valoare de un milion de lei a fost accesat de 180 de aplicanţi online.

,,Mai am un proiect drag mie pe care vreau să îl fac împreună cu echipa mea, pentru că nimeni nu poate face nimic singur, şi mă refer la România promovată prin legende. România are foarte multe legende şi istorie, poate mult mai multe decât alte ţări, dar alte ţări au ştiut să şi-o scrie şi să folosească această pârghie pentru atragerea turiştilor. Turistul este un om curios care vrea să vină într-o ţară şi să vadă ceva specific. Am făcut un parteneriat cu Asociaţia Hotelierilor din România şi artizanii pot expune gratuit produsele în holurile hotelurilor din ţară. Am mai lansat şi un alt proiect drag mie – Cumpăraţi un produs românesc de calitate. De aceea am făcut şi acest parteneriat cu hotelurile prin care produsele autentice, de calitate, să ajungă la cât mai multă lume. Vreau ca la toate târgurile internaţionale să ne prezentăm numai cu produse tradiţionale româneşti. Cu toate greutăţile pe care le-am întâmpinat din copilărie, din perioada în care am fost industriaş sau ministru, eu cred în România şi cred că se poate”, a subliniat Maria Grapini.

Pe toată perioada desfăşurării târgului, vizitatorii vor putea achiziţiona produse finite artizanale autohtone din diferite regiuni ale României. Artizanii vor face demonstraţii la faţa locului, prezentând astfel vizitatorilor rezultatul tradiţiei româneşti de odinioară. Covoare ţesute manual, ii, ştergare, ceramică tradiţională, păpuşi folclorice, măşti, articole din sticlă, piele, lemn şi fier sau bijuterii şi mic mobilier artizanal vor fi doar o parte dintre produsele expuse.

,,Călătoresc foarte mult în toată ţara, am fost în 41 de judeţe. Ştiu că România are un patrimoniu bogat arhitectural şi artizanal şi sper ca acest târg să fie un moment bun pentru a-l promova”, a spus Philippe Gustin, ambasadorul Franţei la Bucureşti.

Pe parcursul celor cinci zile, vizitatorii pot lua parte la ateliere de creaţie, unde pot realiza chiar ei diverse obiecte.

Evenimentul îşi propune să susţină micii meşteşugari în promovarea produselor proprii pe piaţa naţională şi internaţională, dorindu-şi să devină în timp un brand al artizanilor români.

Târgul Naţional pentru Artizanat şi Meşteşuguri va putea fi vizitat zilnic, la Romexpo, între orele 10,00 şi 18,00. Preţul unui bilet de intrare este de 15 lei. AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail