De vorbă cu Emil Pantelimon, asistentul Directorului General și Dorin Popovici, coordonatorul departamentului de transport
Festivalul Internațional „George Enescu”, ediția 2013, și-a închis de ceva timp porțile. Oaspeții au plecat, artiștii români își continuă activitatea obișnuită în sălile de concerte. Toți se gândesc însă la viitoarea ediție, făurindu-și tot felul de planuri.
Noi avem încă în suflet ecourile Festivalului. Dorind să aflăm mai multe despre felul cum s-a văzut Festivalul Internațional „George Enescu” din interior, am apelat la cei doi tineri din Sf. Gheorghe care au trăit, ca să spunem așa, pe viu tot ce a însemnat Festivalul, ediția 2013. Emil Pantelimon, asistentul Directorului General al Festivalului Internațional „George Enescu” și Dorin Popovici, coordonatorul departamentului de transport al Festivalului, au răspuns promt și cu mare plăcere la întrebările noastre.
Luminița Cornea: Mai întâi vă felicit pentru performanța voastră de a face parte din Comitetul de organizare al unui Festival Internațional. Ne bucurăm noi cei din Sf. Gheorghe, foștii voștri profesori, toți cei care vă cunosc, desigur familia. Ce a însemnat pentru voi acest extraordinar eveniment cultural internațional?
Emil Pantelimon: Să lucrezi la Festivalul Enescu este în primul rând o mândrie. Aș putea să spun că este chiar una din formele prin care prectici respectul față de țara ta. În al doilea rând, vă mărturisesc că este motivant să lucrezi într-o echipă de 80 de tineri și să fii alături de directorul general mai tot timpul. Înveți, practicând. Pentru mine, fiecare ediție de festival este asemănătoare unui curs de master încheiat.
Dorin Popovici: Este, de fapt, șansa de a munci alături de 80 de oameni care lucrează în diferite domenii de activitate, dar, timp de o lună, transformă Bucureștiul în centrul universal al muzicii clasice. A fost provocator!
L.C.: Cum poate o echipă atât de tânără să organizeze un asemenea eveniment major?
E.P.: Răspunsul este simplu. Cu un director asemenea lui Mihai Constantinescu, se poate face orice pe lumea asta. De departe, el este principalul „vinovat” pentru care ultimele zece ediții ale Festivalului Enescu au evoluat în felul acesta. Știe să pună preț pe resursa umană (mai ales pe cea tânără) și, prin puterea exemplului, ne-a pus pe toți, de fiecare dată, pe drumul cel bun. Ori, cu un adevărat lider, echipa „Enescu” nu numai că a organizat acest festival, dar s-a și format profesional. Atunci când primești creditul unui astfel de om, tu ești primul care ceri mai mult de la tine însuți. Aceasta cred eu că este rețeta.
D.P.: Foarte simplu. Omul care ne-a pregătit, îndrumat și condus este numit generic de revista Forbes „Omul orchestră”. Nu cred că există altă explicație.
L.C.: Cum te simți, ca iubitor de cultură, ca meloman, în „centrul” Festivalului?
E.P.: Faptul că interacționezi direct și personal cu personalități de prim rang ale lumii muzicii clasice te face să te simți cu un pas înaintea publicului larg și chiar a majorității muzicienilor din România. Nu oricine stă de vorbă și le strânge mâna unor personalități precum Daniel Barenboim, Christian Zacharias, Antonio Pappano, Vadim Repin, Radu Lupu, Rudolf Buhbinder, Maxim Vengerov, Evgeny Kissin, Sir Neville Marriner, Murray Perahia, Yuja Wang. Este un privilegiu să te perinzi printre ei, dincolo de onoarea pe care ți-o provoacă atunci când îl interpretează impecabil pe Enescu.
D.P.: Eu m-am simțit ca un pacient aflat la reanimare, care în locul medicamentelor, am primit o perfuzie foarte bine dozată de muzică clasică. Vă spun sincer că, înainte de septembrie 2013, nu am reușit să stau la concerte simfonice fără să mă foiesc, să casc. Ori acum, chiar și după o zi de muncă, până și la concertele de la miezul nopții de la Ateneul Român am luat parte, din proprie inițiativă. Mi-am dat seama că nu trebuie să fii specialist pentru a putea asculta o muzică fără text sau interpretare scenică. Dacă orchestra /solistul/ dirijorul sunt profesioniști, orice astfel de experiență nu poate să fie decât plăcută.
L.C.: Cum se comportă marii interpreți internaționali invitați în România cu voi cei care sunteți doar organizatori? Cum vă privesc? Dar cu românii în general?
E.P.: În general, marii interpreți și orchestrele de mare calibru sunt dominate de bun simț și de modestie. Deseori, nici nu îi simți că sunt lângă tine… și este vorba și de 150 de oameni. Sunt foarte izolate cazurile în care invitații din Festival să aibă un comportament de pe o poziție de superioritate. Tocmai acest lucru te face să te simți extraordinar, să poți să stai lângă supra-oameni care fac minuni pe scenă și care, în privat, se comportă foarte normal.
D.P.: Chiar dacă sunt considerați „extratereștrii”, numele mari ale Festivalului sunt oameni. Evident, s-au bucurat de ospitalitatea românească încă de la aeroport. Au fost deschiși cu însoțitorii și nu au făcut probleme. Pot să vă spun că o parte a Orchestrei Regale din Londra a dansat cu noi la petrecerea de final a Festivalului…
L.C.: Având în vedere numărul extraordinar de mare al participanților-interpreți, cum s-a desfășurat transportul lor? Cazarea? Asigurarea condițiilor de a repeta în sălile unde urmau să evolueze?
E.P.: Ei, la această întrebare îl las pe Dorin să răspundă. Ceea ce pot eu să spun, este că am avut sprijinul total din partea Companiei Națioanle a Aeroporturilor București și a Ministerului Administrației și Internelor. Ne-au sprijinit fără ezitare și am reușit să încheiem peste 130 de concerte fără incidente, fără întârzieri.
D.P.: Transportul celor aproape 4000 de muzicieni s-a realizat cu 80 de autocare, 255 de mașini și limuzine, în total, doar în București, parcurgându-se aproape 40 000 de km. Am reușit să contractăm aproximativ 9000 de nopți de cazare la hotelurile din centrul Bucureștiului, iar pentru repetiții, am făcut și câte 3-4 stage setup-uri pe zi (amplasarea și mutarea întregii scene). În ceea ce privește instrumentele, tehnic vorbind, am manipulat nu mai putin de 900 de metri cubi de instrumente.
L.C.: Extraordinar! Într-adevăr impresionant. Spectatorii obișnuiți, cred, nici nu-și pot închipui tot ce se petrece în … culise. În legătură cu publicul, cum a fost receptat Festivalul? Dar de media?
E.P.: Cred că este suficient să vă spun că am avut câteva concerte la care biletele s-au vândut în 20 de secunde și că până în luna iulie, 85% din bilete erau vândute. Nu am avut, la 90% din spectacole, niciun loc liber în sală. Zeci, poate chiar sute de spectatori au ascultat marile orchestre în picioare sau stând pe jos. Chiar dacă există opinii conform cărora Festivalul este prea lung, argumentul sălilor pline ochi și al concertelor sold-out, primează. În ultimele zile ale Festivalului, zeci de oameni veneau la noi să ne spună că ar mai avea nevoie de încă o săptămână de „Enescu”. În ceea ce privește media, cei peste 280 de jurnaliști acreditați au publicat, fără excepție, numai articole pozitive. Presa italiană, franceză, britanică, rusă, americană, orientală au lăudat la unison festivalul nostru. Enescu este un brand de țară incontestabil care aduce beneficii de imagine pe care, din păcate, politicienii români nu le pun la loc de cinste și nu le fructifică într-atât cât este nevoie. Însă timpul nu este pierdut!
L.C.: Veți continua munca în edițiile viitoare ale Festivalului Enescu?
E.P.: Munca alături de Mihai Constantinescu, Directorul General al evenimentului, este pe cât de onorantă, pe atât de formatoare și benefică. Eu îmi doresc să continuăm acest tandem și le doresc tuturor acelora care vor să performeze în managementul cultural să tindă spre o astfel de experiență. Pentru mine, munca acestui om și a echipei din jurul lui este de neprețuit și nu am să pot să refuz niciodată, cu orice preț, să fac parte din ECHIPA Festivalului Enescu!
D.P.: Mă voi întoarce la Bucuresti, pentru organizarea următoarei ediții, cu cea mai mare plăcere!
L.C.: Vă mulțumesc din suflet! Mă mândresc cu voi. Dumnezeu să vă ocrotească dăruindu-vă sănătate, înțelepciune, putere de muncă, ca să puteți realiza tot ceea ce vă propuneți. Doamne, ajută!
Luminița CORNEA
