Fundaţia Comunitară Covasna a lansat ieri o nouă ediţie a programului de finanţare „Mai mult decât un loc pe hartă”.

În cadrul programului, şcolile din judeţ care vor organiza excursii tematice în vederea întăririi colectivului de clasă şi, totodată, pentru o mai bună cunoaştere a județului, ar putea primi finanţare.

 

„Scopul programului este de a oferi copiilor mai mult decât ceea ce în prezent este asigurat în cadrul învăţământului formal; de a cunoaşte mai bine locul natal, valorile culturale, naturale, tradiţiile. Aceste valori contribuie la dezvoltarea personalităţii copiilor, a tinerilor, pentru ca ei să devină oameni integri (…)”, ne-a spus ieri, preşedinta Fundaţiei Comunitare Covasna, doamna  Bereczki Kinga.

Până în 19 octombrie a.c, şcolile pot aplica pentru proiect. Acestea vor trebui să organizeze o excursie de o zi, în judeţul Covasna, perioada de execuţie a excursiilor fiind 25 Octombrie – 24 Noiembrie a.c.. Pentru acordarea finanţării, vor trebui respectate anumite condiţii.

„Una dintre condiţii este să fie un ghid lângă copii – acesta poate fi chiar şi învăţătorul, profesorul- dar să fie un om cu pregătirea necesară, pentru ca această excursie, în afară de o oportunitate de a se cunoaşte mai bine, de a se forma clasa ca o mică comunitate şi de a se simţi bine- să asigure şi cunoştinţe reale. Deci, să fie un program de calitate (…) În funcţie de posibilităţile financiare, contribuim la acoperirea cheltuielilor pentru excursie ”, a explicat preşedinta fundaţiei.

Astfel, programul trebuie să fie bine organizat, iar în acesta să fie incluse obiective culturale şi turistice. O altă condiţie este ca grupul să fie format din minim 20 de participanţi (un colectiv de clasă). Trebuie ştiut însă că pot fi grupate maxim două clase pentru o excursie. În cazul grupării a două clase, este suficientă înaintarea unei singure aplicaţii.

Aplicaţiile se înaintează sub forma completării formularelor tip, la biroul Fundaţiei Comunitare Covasna (Sf. Gheorghe, Str. Bisericii nr. 1A). Formularul, dar şi alte informaţii pot fi găsite pe pagina de internet a Fundaţiei: www.hka.ro.

Programul  de finanţare „Mai mult decât un loc pe hartă” s-a desfăşurat şi anul trecut.

„Anul trecut a fost un program de succes. Peste 1000 de copii au participat (…) Şi din partea cadrelor didactice am primit feedbackuri foarte bune (…) În totalitate au fost organizate 28 de excursii. Au aplicat din toate părţile judeţului. Am avut participanţi şi din Întorsura Buzăului, ceea ce înseamnă de fapt o valoare adăugată, pentru că noi, Fundaţia Comunitară, căutăm mereu contacte noi şi în mod special contactele cu organizaţii civile din zonele în care populaţia românească este mai mare sau majoritară. Astfel, am putut crea o relaţie cu cei de la Întorsura Buzăului”, ne-a spus doamna Bereczki Kinga.

 Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail