Caravana de informare PNDR se va opri săptămâna aceasta în patru localităţi rurale din judeţ.
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a demarat cea de-a doua etapă a Campaniei de Informare „PNDR VINE ÎN SATUL TĂU”.
Campania presupune derularea unui circuit național de informare a beneficiarilor Programului Național de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013 (PNDR), precum și a potențialilor beneficiari, privind derularea fondurilor europene acordate prin PNDR, şi se realizează sub formă de caravană informativă. Astfel, în cadrul etapei a doua a campaniei, în perioada august – noiembrie 2013 au fost programate 1.850 de întâlniri, la nivel național, cu beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).
În judeţul nostru, Caravana a ajuns în trei localităţi rurale, în luna septembrie, iar în cursul acestei săptămâni se va opri în alte patru localităţi. Astfel, conform calendarului, mâine, 8 octombrie (a.c.), Caravana va ajunge la Comandău, miercuri –09 octombrie -va ajunge la Dalnic, joi –10 octombrie- se va opri la Ghelinţa, iar vineri –11 octombrie – se va opri la Ilieni. Caravana va ajunge în perioada 28-31 octombrie (a.c.) în Cernat, Turia, Ozun, Sânzieni, iar în perioada 7-10 noiembrie (a.c.), se va opri în localitățile: Vâlcele, Valea Mare, Sita Buzăului, Zagon, Zăbala.
Obiectivul principal al Campaniei de Informare „PNDR VINE ÎN SATUL TĂU” este creșterea indicelui de absorbție efectivă și corectă a fondurilor nerambursabile acordate prin PNDR, în sensul creșterii gradului de acuratețe și corectitudine a întocmirii cererilor de plată, precum și a cererilor de finanțare.
Ana Alina Costache