„Muzica, imensa muzică”
Din volumul „Amintirile lui George Enescu” de Bernard Gavoty (Editura Curtea Veche), am reținut o extraordinară mărturisire a marelui nostru muzician: „Nimic pe lume nu mă atrăgea așa de mult ca muzica, experiențele pe care le făceam în diferite domenii hrăneau și amplificau pasiunea mea pentru universul sunetelor. Muzica este adevărul meu”, iar pe altă pagină: „Eu nu iubesc decât un lucru pe lume: muzica, imensa muzică.”
Departe de a mă considera un bun cunoscător al „imensei muzici”, sunt ca fiecare dintre spectatorii obișnuiți ai concertelor din cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”, un iubitor și un trăitor de muzică, la care aș adăuga un cronicar de sentimente care simte nevoia să împărtășească emoțiile trăite. În această calitate, apreciez în mod cu totul deosebit dăruirea instrumentiștilor și a interpreților, dar și starea de sărbătoare a spectatorilor.
Într-una din publicațiile Festivalului, un cronicar muzical a fost atât de impresionat de atmosfera unui concert, încât avea impresia că dincolo de cupola Ateneului „Dumnezeu ne dădea semn că ne iubește, făcându-și biserică peste dăruirea interpretului și peste smerenia noastră.”
Enescu – 2013 –ziarul Festivalului Internațional „George Enescu”
Bogat în conținut, în imagini și în … pagini (16 pagini în apariție zilnică sau 24 de pagini la sfârșit de săptămână, pentru două zile), Enescu – 2013 este ziarul cel mai căutat și cel mai citit în perioada Festivalului. Prezintă programul pe zile și ore, cu locul desfășurării, dar important este că informează despre prestația tuturor concertele, despre interpreți și soliști, interviuri cu personalități muzicale celebre, oferă pagini de istorie a operelor muzicale și de „Biografie Enescu” etc.
Titlurile sunt captivante, anume gândite ca să fie citite. Vom exemplifica prin câteva: „Emoțiile primei săptămâni de Festival”, „Wagner, debut fastuos”(eveniment de mare însemnătate pentru Festivalul Internațional „George Enescu” și pentru viața muzicală românească), „O seară sublimă între blestemul aurului și puterea iubirii”(referitor la concertul „Aurul Rinului” din tetralogia „Inelul Nibelungului”), „Triumful Walkiriei” (cu un important aport autohton în rândul solistelor – șase din cele opt walkirii au fost românce), „Wagner, la final” (despre monumentala epopee muzicală, oglindind în întregimea sa concepția artistului privind opera totală care unește arta lirică, muzica și acțiunea – operă capitală a romantismului), apoi „Madrigal la Ateneu” și „Noua tinerețe a vechiului Madrigal” etc.
„O seară de neuitat” a fost concertul Filarmonicii din München cu violonistul francez Gautier Capuçon, unul dintre cei mai apreciați violonceliști ai lumii care, venind la București, a declarat (interviul „Un violoncel dezlănțuit în Simfonia enesciană”) că este „cel mai greu să cânți muzica unui compozitor în țara sa”, deoarece a interpretat „Simfonia concertantă pentru violoncel și orchestră” de George Enescu.
Articolul „Savall și muzica veche” prezintă ansamblurile „Hesperion XXI” și „La Capella Reial de Catalunya”, dirijate de celebrul Jordi Savall, care au interpretat la Ateneul Român, concertul-spectacol intitulat „Dinastia Borgia”, încercând să reconstituie un anume itinerar cu scopul de a ilustra ascensiunea și declinul uneia dintre cele mai puternice familii ale Europei, toate acestea prin muzica timpului în care a viețuit, acoperind o perioadă de peste șase secole.
„Succesul lui Tomescu” are în vedere evenimentul lansării DVD-ului lui Alexandru Tomescu, când Piața Festivalului a fost neîncăpătoare, peste 2500 de oameni fiind prezenți să-l asculte pe violonist într-un recital în care a interpretat lucrări de Bach și de Ysaÿe.
Pagina cu titlul „Concertele de la miezul nopții”, din nr. 16 al publicației prezentate, se referă la două programe, din două nopți (de la ora 22,30, până spre două noaptea) la Ateneul Român, ale orchestrei „Academia Saint Martin in the Fields”, fondată în 1959, la Londra, care a avut cel mai mare număr de discuri înregistrate din lume, peste 500, menționăm, ale unei orchestre de cameră.
Interviurile din fiecare număr al publicației Festivalului sunt interesante prin bogatele informații oferite. De exemplul, dirijorul Jordi Savall, în interviul intitulat „Cantemir scrie atât de frumos!”, declară, referindu-se la Dimitrie Cantemir al nostru: „Cantemir este un compozitor care ne-a lăsat o muzică interesantă și scrisă atât de frumos … Pentru mine a fost o adevărată revelație descoperirea acestui muzician”. În interviul „Nu știu notele, nu am urechea formată”(nr.15), Theodor Paleologu mărturisește că ascultă muzică clasică, ca să-și întrețină buna-dispoziție și să doarmă mai liniștit.
În fiecare număr din publicația Enescu – 2013 găsești pagini de istorie a muzicii: „Muzica lui Wagner până în 1944”, „Tristan și Isolda pe scena Operei bucureștene”. „Ludovic Spiess, o amintire mereu vie” este un material prin care Festivalul îl omagiază pe marele tenor, care ar fi împlinit anul acesta 75 de ani și care „a știut să plămădească, să dăruiască emoție”. Cu bucurie, am citit articolul „Maria Tănase, tributul nemuririi”, în care ni se amintește că Maria Tănase (1913-1963) a fost supranumită Pasărea măiastră, Edith Piaf a României, Regina cântecului popular, stăruind încă „în memoria și în sufletul celor care o regăsesc în taina artei muzicii noastre populare”.
Bineînțeles că dintr-o publicație a Festivalului „George Enescu” nu se putea să lipsească paginile dedicate geniului muzicii, patronul spiritual al Festivalului Internațional. Pagina „Biografie Enescu”, din edițiile ziarului citite de noi, are în vedere două mari opere enesciene, „Oedipe” și „Poema română”. În legătură cu „Oedipe”, sunt redate amintirile scriitorului Alejo Carpentier despre premiera operei de la Paris, din 1936, și fragmente din cartea de dialoguri cu Iosif Sava, „Patima muzicii”, în care baritonul David Ohanesian deapănă amintiri despre capodopera enesciană „Oedipe”, spunând că „s-a născut să cânte Oedipe”. Fragmentul din volumul „George Enescu” de Grigore Constantinescu (2009) descrie succesul „Poemei române”, la Paris, acum peste 100 de ani.
În câteva rânduri, am încercat să evidențiem o publicație care are marele merit de a fi în pas cu desfășurarea celui mai important eveniment cultural din România. O publicație cerută și așteptată de publicul Festivalului, care o apreciază la adevărata ei valoare.
Luminița Cornea
