Despre ce este PulzArt nu pot scrie fără să fac referire la o sintagmă care provoacă alergie multor români. Este vorba de Ţinutul Secuiesc, expresie imposibil de ocolit dacă vorbeşti cu onestitate despre specificul etnografic al regiunii din centrul României. Celor ce se inflamează cînd aud de Ţinutul Secuiesc, negîndu-i existenţa, le propun un simplu exerciţiu de imaginaţie : okey, să zicem că interzicem expresia cu pricina, pe cei ce se încăpăţînează s-o folosească îi pedepsim drastic şi pînă la urmă Ţinutul Secuiesc dispare din vocabularul public, dar ce facem cu REALITATEA regiunii din centrul ţării noastre? Comunităţile secuieşti nu vor dispărea prin simpla izgonire a denumirii lor regionale, nu vor dispărea nici numeroasele semne identitare ale secuilor, de pildă spectaculosul şi preţiosul patrimoniu construit al Secuimii. De-a lungul anilor, amicii de prin Bucureşti sau din Dobrogea mea, care m-au vizitat, mă contactau zicîndu-mi : auzi, vezi că venim la tine în Secuime, eşti pe-acasă? Niciodată musafirii mei nu-mi spun că vor să vină în românimea din Covasna sau în covăsnime, iar în toate poveştile despre călătoria lor în zonă folosesc termenul de secuime şi vor să se-ntoarcă acasă cu diverse amintiri secuieşti, de la palinka sau kürtőskalács/cozonacul secuiesc pînă la fotografii cu castele, conace, cetăţi, monumente istorice şi de arhitectură tradiţională secuiască, etc. Carevasăzică, secuiesc-secuime-ţinutul secuiesc sunt denumiri istorice cu o excepţională valoare de brand, denumiri care fac trimitere la valori unice ce merită protejate şi promovate înţara noastră şi peste tot în lume. În loc să arătăm întregii lumi toate aceste valori care sunt de găsit numai în inima României, folosindu-ne de marca identitară “Ţinutul Secuiesc” pentru a le asigură maximă vizibilitate, noi, românii, ne consumăm energia într-o stupidă şi jalnică bătălie cu o formulă lingvistică.
Aşadar, autorităţile de la Bucureşti se tot fac că nu văd nici o regiune din România care s-ar putea numi Ţinutul Secuiesc. În replică, secuii devin tot mai solidari, îşi cultivă istoria şi simbolurile, se asociază în diverse proiecte economice, sociale şi culturale, dovedind, cu calm şi încredere în propriile valori, că NU vor să ridice graniţe între ei şi români, ci dimpotrivă, au ambiţia să promoveze Ţinutul Secuiesc drept un spaţiu cultural deschis. Merită reţinută această precizare, căci, la urma urmelor, toate atacurile împotriva Ţinutului Secuiesc se întîlnesc în efortul de a întreţine spaima românilor că scopul secuilor este acela de a ridica graniţe în mijlocul României. Iar eu acuma am bucuria de a schiţa portretul unui proiect cultural de esenţă secuiască şi de a vă întreba dacă ridică el vreo graniţă sau, dimpotrivă, fisurează vechi şi nocive ziduri/prejudecăţi.
Sfîntu Gheorghe a intrat în competiţia pentru titlul de Capitală Culturală Europeană, cu un proiect regional numit Sfîntu Gheorghe – Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc. Termenul de predare a proiectului este anul 2015, cînd se depun candidaturile, iar pînă atunci Sfîntu Gheorghe îşi construieşte documentaţia care să-i confirme vitalitatea culturală. O vitalitate culturală care nu este contrafăcută, de dragul concursului european, şi înainte de ‘89 şi după, acest oraş din Secuime a avut mereu un proaspăt şi curajos puls/ritm cultural. Deloc întîmplător şi faptul că, în celebrul studiu despre Vitalitatea culturală a oraşelor din România, Sfîntu Gheorghe se află pe locul 3 în clasamentul oraşelor creative, remarcîndu-se prin una din cele mai bune infrastructuri culturale din ţară, prin cel mai mare procent alocat culturii din bugetul local şi prin industrii creative bine conturate. Dacă e să căutăm un răspuns la întrebarea cum reuşeşte Sfîntu Gheorghe, un oraş micuţ, cu puţin peste 62.000 locuitori, să întreacă la capitolul vitalitate culturală mari oraşe din România, puternice centre economice şi regionale, atunci răspunsul trebuie căutat în PULSUL său. Din acest motiv, un grup de tineri maghiari din Sfîntu Gheorghe şi-au propus să releve pulsul cultural al acestui oraş prin organizarea anuală a unui Festival de arte contemporane, care să constituie nucleul Programului Sfîntu Gheorghe – Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc. Aşa s-a născut PulzArt, care la prima sa ediţie, între 5-8 septembrie, reuneşte scriitori şi artişti, maghiari şi români, pentru a celebra, într-o variantă de toamnă culturală secuiască, ceea ce pe tot purcursul lui 2013 s-a numit Anul sunetului şi al cuvîntului la Sfîntu Gheorghe.
PulzArt s-a deschis ieri, 5 septembrie, orele 16, în Parcul Elisabeta, cu vernisajul Expoziţiei de grup, TEXT ÎN STAŢIUL PUBLIC, unde, printre multe nume sonore, vă aşteaptă şi Eugène Ionesco, Mircea Cărtărescu, George Bacovia, cu fragmente din operele lor, în viziunea unor artişti plastici din Sfîntu Gheorghe. Textele celor trei scriitori români prezenţi în Expoziţie se integrează perfect în atmosfera PulzArt, de pildă, fragmentul din Note de toamnă, de Bacovia, pare a fi rupt din Tabloul zilei de 5 septembrie, cînd s-a deschis Festivalul de Arte Contemporane de la Sfîntu Gheorghe : „În toamna violetă, compozitori celebri/Au aranjat un vast concert …/Pe galbene alei, poeţii trişti declamă lungi poeme – /E-o toamnă, ca întotdeauna, cînd totul geme,/Frumos, şi inert. (…)”
Sensul tuturor celorlalte texte din spaţiul public al Parcului Elisabeta îl veţi descoperi numai dacă veţi ajunge la întîlnirea cu toate ofertele artistice din Programul Festivalului PulzArt.
Programul PulzArt http://www.pulzart.ro/program/?lang=ro
Nina Ţînţar
