Recapitulări săptămânale ale materiei și simulări lunare ale examenului de bacalaureat și ale evaluării naționale – acestea sunt măsurile pe care dorește să le ia IȘJ Covasna în ceea ce privește pregătirea elevilor covăsneni pentru examene.

Anul școlar 2013- 2014 ar putea aduce noutăți în ceea ce privește pregătirea elevilor covăsneni pentru evaluarea națională și examenul de bacalaureat.  Conducerile unităților de învățământ unde există clase a VIII-a și clase terminale de liceu vor trebui să elaboreze un program de pregătire specială a elevilor pentru examenele naționale.

„În noul an școlar ne propunem ca prioritate absolută evaluările naționale ale elevilor din județul Covasna. Ce înseamnă acest lucru? Vom face o analiză detaliată a situației la nivelul județului, împreună cu directorii (…) Va fi obligatoriu ca ei din septembrie să elaboreze la nivelul unității de învățământ un program de pregătire specială a elevilor pentru examenele naționale – ne referim și la clasa a VIII-a și la clasa a XII-a, la recapitularea materiei. Vreau să văd în fiecare școală, la fiecare disciplină de examen, programarea materiei pe săptămâni și pe luni. În fiecare lună, la sfârșitul lunii se va face simularea examenului din materia recapitulată până în acel moment, o simulare internă. Vom avea și simulări externe, deci la nivelul județului (…)”, a explicat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, inspectorul școlar general al IȘJ Covasna, doamna Keresztely Irma. Potrivit acesteia, ”fără a urmări de la săptămână la săptămână, de la lună la lună recapitulările și nivelul rezultatelor de la aceste simulări nu se pot atinge rezultate”.

„Dacă în urma acestor măsuri concrete, vor fi elevi care nu vor  reuși să facă față la examenele naționale, asta înseamnă că îi revine ca și rezultat- eșecul integral elevului – nu școlii, nu cadrelor didactice, nu Inspectoratului Școlar. În locul lor, noi nu putem învăța, oricât de bine intenționați am fi”, a conchis doamna inspector Keresztely Irma.

 

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail