Alexandru Surdu este profesor de limba şi literatura română. Îşi face meseria zi de zi, cu plăcere, dezvăluind tainele minunatei noastre limbi, elevilor de gimnaziu de la secţia maghiară din Ghelinţa. Însă setea de cunoaştere l-a impins către ceva mai mult.
O sugestie pentru teza de doctorat se pare că i-a intensificat curiozitatea pentru ceea ce urma să devină mai apoi, o carte publicată cu succes.
R: D-le Surdu, am onoarea să vă iau acest interviu, care cu siguranţă va revela un personaj preţios pentru zona covasneană şi nu numai. Să începem cu o scurtă prezentare a dumneavoastră. Dezvăluiţi-mi câte ceva despre locul în care v-aţi născut, aţi copilărit, de perioada studenţiei , despre familia dvs…
Lăsați cuvintele mari, sunt un simplu profesor și nimic mai mult. M-am născut și am crescut în Târgu Secuiesc, însă, mi-am petrecut multe vacanțe în Araci, de unde îmi trag jumate de picior după tatăl meu. Anii de studenție au fost tumultoși, la început am avut mari decepții, am picat de două sau trei ori la drept și după un timp am renunțat. Era greu pe vremea comunismului, se intra foarte greu, trebuia să știi două cărți pe de rost cu punct și virgulă. După ‘90 am stat pe gânduri, și, după multe dileme am dat la facultatea de drept pe care am terminat-o cu multe greutăți. Greutățile au fost mai ales de ordin material, a trebuit să muncesc că să pot studia.Tatăl meu a murit exact când am dat primul examen de bacalaureat și n-am avut pe cine să mă sprijin material… așa că am făcut totul după propria-mi putere. Paradoxul, însă, avea să fie total în momentul când, în sfârșit, fiind licențiat în Științe Juridice(drept) mi-am dat seama că n-am nicio chemare spre această ocupație, și m-am reconvertit spre meseria de dascăl…urmând studiile de rigoare. Așa e când nu asculți de sfatul celor mai mari. O profesoară mi-a spus că dreptul nu-i de mine, însă n-am ascultat-o, şi asta m-a costat 5 ani din viață.
R: Când v-aţi dat seama că aveţi o chemare pentru arta scrierii ?
Din școală știam că sunt bunicel la compuneri, ca orice adolescent am cochetat și cu poezia…. Apoi m-am oprit. Mai de mult am colaborat cu cotidienele din județ: Cuvântul Nou, Bună Ziua Covasna,azi ele nici nu mai există. Am scris articole și am luat interviuri.
R: Care a fost prima lucrare publicată?
A fost un studiu despre publicistica mitropolitului Nicolae Colan, din ea s-a dezvoltat ulterior teza mea de doctorat și implicit cartea pe care am publicat-o chiar cu titlul: Publicistica Mitropolitului Nicolae Colan.
R:Aveţi vreun mentor, ori o persoană care v-a încurajat şi căreia îi sunteţi recunoscător ?
Da, evident, domnului profesor Ioan Mariș de la Sibiu care m-a îndrumat și m-a încurajat să scriu despre Nicolae Colan. Domnul profesor Ovidiu Moceanu care mi-a îndrumat pașii pe durata studiilor mele de doctorat, din care s-a zămislit cartea Publicistica Mitropolitului Nicolae Colan care este, totuși, o cercetare științifică, și a fost apreciată de un public mai restrâns format din filologi și teologi. Cartea este teza mea de doctorat, puțin modificată, nu rezumatul ei. Subiectul în sine a venit întâmplător, iniţial trebuia să scriu o dizertație de masterat despre Romulus Cioflec, însă, datorită unor complicații s-a născut ideea de a scrie despre publicistica lui Nicolae Colan, mai ales că a fost o temă nouă, necercetată amănunțit.
R: Cât de mult aţi lucrat la această capodoperă?
Nu este o capodoperă, este o lucrare despre frumoasele scrieri ale celui mai important român pe care l-a dat județul Covasna: Nicolae Colan. Cartea înmănunchează 5-6 ani de muncă și de cercetare.
R: Mai aveţi şi alte lucrări publicate ?
Am avut publicate mai multe studii, tot legate de viața și scrierile ierarhului condeier Nicolae Colan. Acum, de fapt lucrez la o altă carte despre Nicolae Colan, care este o urmare firească a primei cărți. Ea va cuprinde o selecție de texte semnate de marele cărturar Nicolae Colan, în integralitatea lor, deoarece în prima carte, din cauza unor rigori, nu am putut să prezint decât pasaje din scrierile sale. Altfel apreciezi un text când îl citești tot și nu doar frânturi din el.
R: Ce premii ori onorarii v-au făcut să vă simţiţi mândru de munca dvs ?
Cel mai mare premiu a fost când cei de la Editura Renașterea din Cluj m-au anunțat că acceptă să-mi publice cartea și cu ea au participat la un târg de carte la Cluj, ocazie cu care a fost și lansată.
R: Sunteţi profesor de limba română. Predaţi elevilor de la secţia maghiară, din Ghelinţa. De ce aţi ales această meserie ?
Îmi sunt dragi copiii, eu n-am, sunt un holtei convins, de aceea îmi iubesc foarte mult elevii.
R: Care e cea mai frumoasă „recompensă” pentru un profesor, cea mai mare bucurie ?
Orice vorbă bună care vine de la un elev sau părinte este o recompensă. Cea mai mare însă este aceea când te întâlnești cu foști elevi și vezi că au reușit în viață….
R: Ce părere aveţi despre sistemul educaţional actual?
Sunt multe de spus – poate cu altă ocazie. Dar într-o societate bolnavă, cu scara valorilor inversată, nici sistemul de educație nu poate fi diferit.
R: Dacă aţi putea fi din nou student, aţi alege altă meserie ?
Nu, aș evita alegerile greșite, meseria de profesor e grea, dar este cea mai frumoasă din lume, deși aduce frustrări și chiar umilințe, uneori.
R: Cu atâtea lucrări şi studii post-universitare, de ce aţi preferat să rămâneţi alături de prichindeii din generală ?
Lucrările au venit mai târziu, studiile la fel, am rămas unde mă simt bine, și cred că-mi este locul, n-am vise de preamărire…. Sunt alții cu adevărat mai talentați și competenți care să predea la licee și facultăți.
R: „Curiozitatea ne omoară”, se spune. Care este cea mai mare curiozitate a dvs.?
Cunoașterea și autocunoașterea în general, uneori problemele sociale.
R: Fiind un om cult, bănuiesc că aţi citit destul de mult. Ei bine, aveţi un scriitor preferat?
De citit am citit, e drept; păi pe vremea lui Ceaușescu nici nu prea aveam ce face… făceam cărări spre biblioteci…. Dar nu mă consider foarte cult, sunt multe lucruri pe care nu le știu și le aflu zilnic…Culți cu adevărat au fost Eminescu, Iorga, Călinescu etc.
R: Care sunt două, cele mai importante lucruri în viaţă, în opinia dvs ?
Credința și sănătatea…. Restul vin de la sine! Totuşi, pe talerele balanţei cu valori morale doresc să mai aşez adevărul, serviciul, toleranța și iubirea creștină…. Mai ales că trăim într-un mediu multicultural, multietnic și multilingvistic.
R: Dacă aţi putea călători în timp, pentru a cunoaşte un anume scriitor, care ar fi acela?
Sunt mai mulți, aș începe cu Eminescu și Caragiale apoi aș merge puțin la Marcel Proust și Balzac și în final la marele Will cu dramele lui perene.
R: Ce moment decisiv v-a făcut să vă schimbaţi, sau să priviţi viaţa cu alţi ochi ?
Am avut momente și mai puțin bune în viață… de obicei atunci când ajungi la cumpănă, începi să vezi lucrurile cu alți ochi, și la mine așa au stat și vor sta lucrurile.
R: Ce vă stimulează atunci când sunteţi vulnerabil ?
Frica de eșec… și dezamăgirea pe care o provoc și mi-o provoc.
R: Aveţi un motto după care vă ghidaţi ?
Dacă nu poți face un bine, mai bine nu fă nimic. Nu te uita înapoi cu mânie…
R: Cum vă vedeţi peste 5 ani ? Credeţi că veţi schimba ceva în viaţa dvs. ?
Mai bătrân cu siguranță, timpul trece peste noi…. Sper să mai public ceva până atunci….. în rest vom vedea ce ne rezervă viitorul.
R: Planuiţi să lansaţi şi alte lucrări ? Unde vă pot găsi cititorii curioţi ?
Da, am câteva proiecte, despre cartea la care lucrez am amintit deja, și vor urma cel puțin două proiecte care s-au cristalizat… despre ele la vremea lor.Sper să mă întâlnesc cu cei care îl apreciază pe Nicolae Colan mai spre toamnă, cînd sper să lansez cartea la manifestările ce vor fi organizate în cinstea marelui ierarh, mai ales că se vor împlini 120 de ani de la nașterea lui.
R: Un salut pentru cititorii nostri şi un sfat pentru sufletele lor ?
Multă sănătate și pace în suflete să aibă atât cititori cât și redactorii cotidianului Mesagerul de Covasna, și evident să fiți iubite și iubiți cu toții.
A consemnat Diandra Pavel
