Ei, v-aţi decis încotro?
În finalul episodului trecut, apărut hăt, în 18 iunie a.c., înainte de a pleca să descopăr „Cele şapte minuni ale Antichităţii”, vă întrebam stimaţi cititori, dacă v-aţi decis să includeţi pe agenda dv. de vacanţă şi minunatul „Oraş al Îngerilor”? Mă refer la Bangkok, Capitala Thailandei, nu la cunoscutul de toată lumea…Los Angeles. De fapt, Bangkok înseamnă „Satul cu măslini”, deşi n-am văzut urme ale acestei denumiri străvechi. Să nu mint, odată în farfurie…
Noi argumente
…Bine, vă mai las să vă gândiţi. Ca să vă momesc, am să vă ofer noi argumente în favoarea opţiunii, primul fiind că fascinantul megalopolis din Asia atrage anul peste 15 milioane de turişti, rivalizând cu Hong Kong și Singapore.
Este orașul care are cel mai lung nume din lume: „Krung Thep Mahanakhon Amon Rattanakosin Mahinthara Ayuthaya Mahadilok Phop Noppharat Ratchathani Burirom Udomratchaniwet Mahasathan Amon Piman Awatan Sathit Sakkathattiya Witsanukam Prasit”. Brrrr….
Ca să încapă integral acest pomelinic în buletinul unui localnic, ar trebui ca respectiva carte de identitate să fie de dimensiuni considerabile. De aceea s-a optat pentru varianta prescurtată şi rezonabilă a denumirii, utilizându-se numai primele două cuvinte, „Krung Thep”.
Ghinion sau noroc?
Dând puţin timpul înapoi, am să rememorez câteva impresii de la sosirea în Regatul Siam, momente interesante despre care n-am avut vreme să zăbovesc. Aşa, bunăoară, în holul impresionantului aeroport a trebuit să mă întâlnesc cu ghidul local. Fireşte, nu ne cunoşteam. Există însă o soluţie clasică în asemenea împrejurări, trăite şi de alţii: gazda stă la ieşire şi agită o hârtie pe care se află scris numele vizitatorului. Iar acesta se duce şi zice „prezent!”.
Simplu de tot.
Mai înainte să dau de ghid, am stat lângă uriaşul conveior ce scotea bagajele din burta avionului până mi-am recuperat trolerul. „Uite-l că vine!”. Era legat la mâner cu o fundiţă verde, spre a-l recunoaşte rapid din mulţimea de valize negre identice ce-ţi trec prin faţa ochilor. Am răsuflat uşurat ca de fiecare dată când ajung la o destinaţie pe calea aerului. Nu se pierduse, nu fusese rătăcit şi nici … „violat”. Aşa cum se întâmplă de multe ori, spre disperarea bieţilor pasageri, care se trezesc că au rămas doar cu bagajul de mână.
Până acum m-a ferit Domnul de un asemenea pocinog cumplit. Realizaţi, stimabililor, ce înseamnă să ajungi într-o ţară străină fără haine de schimb, lenjerie, trusă cu articolele de igienă??? Rămâi zile întregi cu ce e pe tine. Pentru că recuperarea valizei rătăcite durează. De regulă se face abia după ce ai ajuns acasă…
Principala poartă de acces
Aşadar, radios am trecut de „gate”. Cum mă aşteptam, la ieşire un grup de masculii asiatici agitau pancarde cu numele persoanelor pe care urmau să le preia. Conform înţelegerii prealabile de pe Net, pe mine mă aştepta un tip numit Kham. Am citit la repezeală micile pancarde o groază de nume ori prenume, fiindcă unele sunau ciudat. Numai al meu nu era! Uitându-mă mai atent încă o dată, am zărit pe un carton mâzgălit cu o cariocă verde, „Mr.HORJA”.
„Să ştii că eu oi fi ăla”, mi-am zis mai liniştit. Ca atare, m-am îndreptat către tipul cu anunţul. Kham era un tânăr mic de stat, dar ulterior s-a dovedit a fi mare la sfat. Arăta vioi şi comunicativ.
Primul contact…vizual a inclus ceremonialul salutului. La asiatici nu te repezi să strângi mâna interlocutorului, cum facem noi. Iar de ţucat amical pe obraz, în semn de amiciţie şi “Bun-venit”. Ferit-a sfântul! Trebuie să rămâi la o distanţă rezonabilă de celălalt şi să-ţi împreunezi palmele, ca pentru o rugăciune. Atenţie, vârfurile degetelor nu trebuie să depăşească sub nici o formă înălţimea feţei. (Dacă nu te descurci, ar fi bine să ai cu tine un…şubler! E un sfat amical pentru cei fără experienţă – nota mea).
Primul dintre cei doi se înclină cel mai tânăr. Nefiind cazul meu, i-am răspuns, imitându-i plecăciunea.
Eticheta ar fi fost şi mai frumoasă, dacă mi s-ar fi aninat la gât vreo ghirlandă de flori, cum am văzut prin filme. Însă obiceiul nu era de prin părţile locului.
L-am atenţionat amical cum mă cheamă de fapt, nu cum scrisese el pe micul panou. Însă Kham, o ţinea pe a lui: „Yes, yes mister Horja”.
Mai târziu, mi-a povestit că thailandezii nu prea pun bază pe apelative. Folosesc în schimb…porecle. Expresive şi nejignitoare . Curios este şi faptul că multe prenume sunt unisex, încât dacă nu vezi persoana, nu ştii ce fel de parte e: muierească sau bărbătească? Plus că în Thailanda există foarte mulţi transexuali. În felul acesta confuzie e totală.
Ca atare, mica inadvertenţă onomastică în ceea ce mă privea n-a mai contat. Vorba aceia, “tot un drac”!
La plimbare cu …taxiul
Ajunşi pe platforma din faţa aeroportului, am văzut o coadă respectabilă alcătuită din nou-veniţi ce aşteptau la o gheretă. Li se dădea un bilet şi mergeau glonţ la şirul de taximetre care îi aştepta. Noul-venit înmâna şoferului hârtiuţa ce conţine destinaţia scrisă în limba locală de funcţionarul de la ghişeu. În felul acesta se evită confuziile şi…plimbările în cerc pe seama naivilor.
Fiindcă, peste tot în lume metehnele taximetriştilor sunt identice.
Kham mi-a indicat un taxi ce ne aştepta, ajutându-mă amabil să pun valiza în portbagaj.
– Bine, dar nu ai maşină?, l-am întrebat surprins pe micul „înger păzitor” măsliniu. Care în loc să stea protector pe umărul meu drept (la figurat, se înţelege), aşa cum se spune în Biblie, s-a aşezat confortabil alături de mine pe bancheta din spate.
– Am, cum să nu? Însă este preferabil aşa, deoarece aici găsesc întotdeauna greu un loc de parcare.
„Bravo nene, uite ce descurcăreţ! Şi cine achită transportul?”, m-am gândit tipic româneşte. ”Fireşte, turcu’; adică muşteriul”. Presupunere ce s-a adeverit întocmai la final.
Însă ce mai conta? Ajunsesem cu bine în ”Veneţia Orientului”. Iar plimbarea de la aeroport până în Bangkok-downtown a fost o desfătare. Mamă, ce trafic, ce zgârie nori şi ce de verdeaţă!!!
„Suvarnabhumi”
… „Suvarnabhumi” nu este vreun salut cordial, cum poate credeţi. Ci numele principalei porţi aeriene a Regatului vechiului Siam. Sună, într-adevăr, cam ciudat, fiind greu de reţinut. La sosire, după ce am petrecut vreo 12 ore într-un Boeing 777 – cel mai modern aparat din clasa lung curier ce operează în prezent – abia aşteptam să mă dezmorţesc. Aşa că m-am grăbit să fac formalităţile obişnuite vamale, neavând vreme să admir mândreţea de aerogară. Mare greşeală. Dar cui îi arde de aşa ceva după aterizare? Vrei să vezi cât mai repede oraşul, oamenii, tumultul străzii ce se află dincolo de geamurile fumurii…
Ei bine, abia la plecarea înapoi spre Qatar, având mai mult timp de “căscat gura”, am putut să vizitez cât de cât aeroportul. Un colos cu o suprafaţa de 563.000 m², aflat pe locul zece în clasamentul celor mai mari construcţii de pe Terra.
Caracteristica acestui gen de edificii în Orientul Îndepărtat este că pe lângă arhitectura futuristă, design-erii pun în valoare legendele şi cultura tradiţională, oferind turistului informaţii vizuale. Multe opere de artă, muzică folclorică ambientală, aranjamente florale, copăcei ornamentali, statui, fresce, vitralii, picturi murale, alte secvenţe inspirate din mitologia locală. Şi la Beijing am admirat acum doi ani aşa ceva.
Dacă nu aţi mai vizitat până acum mari aglomerări urbane din zona Asia de Sud-Est, ar fi bine să începeţi cu Bangkok-ul, această perlă urbană, ce vă va surprinde la tot pasul: eleganţă, rafinament. Aglomeraţie peste măsură, dar şi urme ale civilizaţiei străvechi.
Două atracţii remarcabile
Dar să nu uit alte elemente realmente interesante din interiorul uriaşului Aeroport “Suvarnabhumi”, care oferă câteva atracţii remarcabile. Mă refer la două lucrări de artă monumentală tradiţională. În primul rând, impozantul Grup statuar compus din 12 luptători uriaşi din Ramakien, fiecare având şase metri înălţime şi cântărind …o tonă!!!
Numele lor sună straniu şi e imposibil să le ţii minte, de aceea trebuie să le notezi. Fioroasele personaje se numesc “Suriyaphob”,“Indrajit”, “Virulhok”, “Cakravarti”, ”Maiyarab”, “Mangkorakarn”, “Tosakanth”, “Viruncamban”, “Askanmara”, “Sahassadeja”-luptătorul cu o mie de feţe şi două mii de braţe -, “Tosagirithorn” – care are o trompă în loc de nas-, şi “Tosagirivan”. Sunt 12? Că n-am avut răbdare să-i mai număr, abia i-am scris.
Kham mi-a povestit pe nerăsuflate esenţa alegoriei. Ţineţi-vă bine. Ramakien reprezintă o versiune a celebrei epopei sanscrite Ramayana. Ea relatează peripeţiile eroului Ramachandra – divinitate hindusă considerată unul din importantele avataruri ale lui Vishnu – Zeul susținător al Universului. Încarnarea lui s-a produs pentru a le arăta vieţuitoarelor de pe Pământ care este drumul cel drept de urmat.
Se pare că multe culturi asiatice au adaptat această legendă. În cazul de faţă s-a optat pentru stilul local, Thai, astfel ca veşminmtele, armamentul luptătorilor, ţinuta acestor personaje fantaste corespund perfect specificului thailandez.
Legende şi mituri asiatice
La Terminalul International Departures de la Aeroportul „Suvarnabhumi” din Bangkok, se află şi un al doilea grup sculptural de mari dimensiuni, despre care ţineam să vă informez. Ilustrează de această dată scene dintr-o legendă intitulată “Învolburarea Oceanului de Lapte” (!?) Sau, poate, n-am înţeles eu bine, şi se referă la… Calea Lactee? Mă rog, nu prea contează.
Şi în acest caz miturile sunt ilustrate ostentativ. Numai că semnificaţiile profunde scapă unor vizitatori semi-ignoranţi (ca să fiu delicat) ce se holbau la ele ca şi mine. Dacă nu ţi se explică, eşti terminat. Personal am fost impresionat de statuia uriaşă intitulată “Regele şerpilor”, vietate ce stă încolăcită în jurul Muntelui Mandara. Alături se află Zeitatea supremă Vishnu, sub forma unei broaşte testoase. Care potrivit celebrei povestiri fantastice Ramakien, susţine pe spatele său întregul Univers.
O altă lucrare înfăţişează Semizeii (Devas), lângă ei stau Demonii (Asuras), care trag de corpul lui Naga spre a agita Oceanul de Lapte. De ce? Intenţia lor este să producă Amrita – nectarul Nemuririi. Numai că din aceasta învolburare se naşte Dhanvantari, care poarta vasul cu Amrita (…)
…Mai există o sumedenie de tălmăciri, total aiuristice pentru alde noi, europenii, dar nu vreau să vă încarc memoria, dragi prieteni. Şi aşa probabil că a obosit după atâtea tâmpenii citite până acum…(Va urma)
Horia C. Deliu
