…Un scârţit scurt. Uşa casei bătrâneşti a familiei Szabo din comuna Hăghig se deschide cu greu. Privirea încearcă să se acomodeze cu semiîntunericul, după lumina orbitoare de afară. Cum trec pragul mă învăluie o aromă difuză de plante. Pe o masă lungă în holul de la intrare observ puse la uscat felurite buruieni. Se află şi câteva punguţe cu seminţe, săculeţi cu bălării încă verzi, borcănaşe ce conţin felurite substanţe. Stau aliniate ca într-o farmacie. Doamna Carmen Szabo, nora venită în vizită la socri, îmi urmăreşte mulţumită reacţia de încântare.
Îi spun că mă pricep şi eu un pic la ierburi. Dar nu la cele…periculoase, pe care le inhalează unii debusolaţi. În suita de articole publicate periodic în „Mesagerul de Covasna” şi dedicate tradiţiilor populare, m-am referit mereu la obiceiul multor femei în etate din mediul rural de a strânge şi utiliza plante medicinale. Sau cum sunt denumite în popor – ierburi de leac. Ele reprezintă nişte „medicamente compensate” de natură, utile mai ales persoanelor cu venituri modeste.
– Strămoşii noştri au folosit mereu anumite plante pentru terapii, considerând că ar avea puteri magice. Se spune că încă de pe vremea dacilor exista obiceiul strângerii şi conservării unor vegetale miraculoase, cunoscute doar de vraci şi utilizate cu succes în vindecarea sau ameliorarea unor boli.
Ca odinioară, mai sunt şi azi oameni (tot mai puţini) care se pricep la strângerea plantelor cu proprietăţi terapeutice , numai bune să oblojească răni, să aline suferinţe.
– Ca de pildă?
– Să zicem o durere de măsele, de burtă, răceli, vărsat de vânt, gâlci, ulcere, tăieturi, bube, arsuri, calmarea durerilor facerii. Oho, mai ales la ţară, unde posibilităţile materiale sunt reduse, multe beteşuguri pot fi alinate ori chiar vindecate cu asemenea leacuri naturale găsite prin poiene, păduri, câmpii sau special cultivate în grădină. Majoritatea speciilor vegetale la care mă refer cresc însă spontan, având proprietăți farmaceutice folosite atât în terapeutica umană, cât și veterinară.
– Şi care, în plus, nici nu costă nimic!
– Exact. Ne sunt oferite gratuit de… Mama Natură. Totul este să le ştii rostul: cum arată, în ce mod se prelucrează, la ce folosesc, în ce cantităţi să le utilizezi când ai nevoie. Nu este chiar aşa simplu, cum pare!
„Secrete” învăţate în familie
De la o specialistă autodidactă ca d-na Szabo, care a deprins „secretele” plantelor medicinale din propria familie, de la părinţi şi socrii, transmiţându-le mai departe celor două fiice ale sale (dintre care una e stabilită în Italia şi nu se mai ocupă cu aşa ceva) am aflat şi noi câteva taine. Aşa, bunăoară, începând din aprilie şi continuând cu fiecare lună din sezonul călduros până în septembrie, se pot aduna numeroase soiuri. Dacă operaţiunea se efectuează prea repede sau, din contră, după o anumită dată-limită, aceste “leacuri verzi” nu mai au efectul scontat.
– Există chiar un fel de calendar al recoltării lor, ne explică interlocutoarea, lunile iulie, august şi septembrie reprezentând perioada de vârf pentru asemenea activităţi.
Cele mai cunoscute plante medicinale
O rog pe d-na Szabo să-mi înşire cele mai cunoscute ierburi de leac, sau bălării, cum li se zice în unele zone.
– Haideţi să le trecem în ordine alfabetică pe cele mai utilizate, ca să ne fie mai uşor şi să nu uităm vreuna. O să mă refer doar la cele cunoscute de mine: afin, busuioc, cătină, cimbrişor, coada şoricelului, coriandru, galbenele, măceş, mentă, mesteacăn, păpădie, patlagină, pelin, rostopască, salvie, sunătoare, talpa gâştei, troscot, urzică, vâsc, volbură. Sigur, există şi altele, însă eu pe acestea le cunosc bine şi câteva se află chiar în această cămară din Hăghig.
Multe dintre ierburile de leac erau considerate sfinte, protectoare, aşa îmi spunea bunica, cum ar fi de pildă, busuiocul. Altele erau ştiute numai de babele satului pricepute la descântece, magii, ritualuri.
Din păcate, obiceiul strângerii plantelor medicinale nu prea se mai practică. Pe tineri nu-i interesează deloc asemenea lucruri, iar când nu vom mai fi noi, cei în etate, vor dispărea – ca multe altele – asemenea datini şi practici vechi.
Discutând pe îndelete cu d-na Szabo Carmen am aflat că “nu-i suficient să ai habar cum arată o plantă medicinală sau alta. Ci trebuie să ştii când să le aduni, usuci şi apoi să prepari din ele decocturi, infuzii, alifii, tincture, hapuri.
– Mulţi culegători ambulanţi din aceeia care stau pe la marginea pieţelor (ştiţi dv. la cine mă refer) habar nu au de virtuţile lor terapeutice, de remediile oferite, culegându-le la nimereală, „după ureche”. Puţine dintre femeile bătrâne de la ţară (întrucât bărbaţii nu se ocupă cu aşa ceva) mai au putere să meargă şi să strângă ierburi de leac. Nici nu mai rentează, când găseşti la magazinele Plafar sau la farmacii tot ce doreşti.
…Ca reporter aş vrea să precizez în acest context faptul că am întâlnit în ultima vreme la câteva târguri urbane cu profil tematic (cum a fost şi recenta manifestare expoziţională cu vânzare intitulată Slow Food „Roadele Pământului”® ) standuri unde specialiştii în domeniu ofereau informaţii, broşuri şi, mai ales, leacuri gata preparate din plante medicinale.
Ierburi de leac care se culeg în luna august
După cum arătam mai înainte, există anumite perioade propice recoltării ierburilor de leac, luna august fiind foarte potrivită.
Cum a trecut Sfânta Marie Mare se culeg ultimele buruieni medicinale şi treptat, treptat activitatea cunoaşte o diminuare, întrucât apar – chiar şi discret – primele semne ale toamnei. Dacă ieşim din luna lui „Gustar” şi intrăm în „Răpciune” se cheamă că Echinocţiul de Toamnă nu mai e departe, când ziua va fi egală cu noaptea. Şi când în mod „oficial” (nu doar calendaristic, ci şi astronomic) sezonul autumnal va sosi.
Am întrebat-o pe cunoscătoarea într-ale ierburilor medicinale, doamna Szabo Carmen, care sunt speciile specifice lunii în care ne aflăm? „Deja am adunat rostopască, afine, zmeură, talpa gâştii, coriandru. A fost un sezon bun, ca şi în agricultură, crescând multe plante de leac. Perioada optimă a fost punctată de trei date importante cu semnificaţie religioasă: Schimbarea la Faţă a Mântuitorului (6 august), Adormirea Maicii Domnului (15 august) şi Tăierea Capului Sf. Ioan (29 august). Culegătorii se ghidează ţinând cont de aceste date, deoarece dacă se depăşesc termenele efectele binefăcătoare ale plantelor se diminuează sau dispar”.
Rostopasca
Iată câteva indicaţii privitoare la două dintre cele mai cunoscute buruieni folosite de medicina populară, care se culeg în luna aceasta. Ne referim în primul rând la rostopască, numită popular şi „iarbă de negi” sau negelariță. Este o plantă erbacee cu tulpina ramificată, ce conține un suc galben-portocaliu, acru, otrăvitor, folosit în industria farmaceutică. Are frunze mari, lobate, florile galbene-aurii şi fructul ca o capsulă. Rostopasca se utilizează în combaterea negilor, bătăturilor, în tratarea rănilor, contribuind la fortificarea părului. Mai e bună în stimularea digestiei, contribuie la asimilarea unor vitaminele şi mineralele, la restabilirea tranzitului intestinal.
Sunt trei feluri în care se prepară: ceai, tinctură, suc. Ceaiul de rostopască este indicat in afectiunile hepatice. Se recomandă consumul a două, trei căni de ceai pe zi, cam o săptămână. Tinctura se poate folosi pentru tratarea prin ungere repetată a afectiunilor dermatologice precum negi, veruci, bătături, eczeme. Sucul de rostopască e bun mai ales în tratament extern, aplicându-se în straturi.
Coriandrul
Să discutăm acum şi de coriandru – o plantă înaltă, de 40-50 de cm înălţime, foarte asemănătoare cu pătrunjelul; cu care este şi înrudit, fiind adesea numit pătrunjel chinezesc.
Fructul este picant şi aromat, având o largă întrebuinţare în gastronomie. Trebuie reţinut că până şi în Biblie este menţionat, coriandrul fiind amintit printre „ierburile amare” utilizat în bucătăria tradiţională evreiască. Planta este răspândită şi în Balcani, Rusia, India, Olanda şi America.
Posedă proprietăți bactericide și fungicide. Se folosește pentru combaterea viermilor intestinali. Intră în compoziția ceaiului tonic, bun pentru ameliorarea colicilor la copiii mici. Coriandrul are proprietăţi purgative şi de înlăturare a flatulenţei. Este utilizat şi împotriva migrenelor, conjuctivitelor, iar pasta de seminţe este folosită în tratarea ulceraţiilor cavităţii bucale. Efectul dezinfectant al componentelor din frunză împiedică infectarea rănilor deschise.
Gânduri de final
…În încheierea acestui reportaj mai special, adăug doar atât: reţineţi şi utilizaţi aceste „medicamente compensate” ale…naturii, dragi cititori. Sunt foarte eficiente şi gratuite!
Cât despre plantele care se culeg în luna lui „Răpciune”, un bob zăbavă. Veţi afla în curând. Să fim sănătoşi!
Horia C. Deliu
