Interviu cu artistul Gheorghe Țibrea, fost balerin la Teatrul de Operetă din Budapesta
Și-a dedicat o mare parte din viață scenei, fiind balerin la Teatrul de Operetă din Budapesta timp de peste 20 de ani. Din experiența sa profesională pot învăța astăzi foarte mulți tineri, deoarece domnul Gheorghe Țibrea este în prezent profesor de balet la o școală de artă din capitala Ungariei. Dar, chiar dacă este de atât de multă vreme departe de țara sa natală, concediile le petrece tot în România, la Sfântu Gheorghe, alături de familia sa și a surorii sale, aici reușind să își umple sufletul cu bucuria și căldura pe care o oferă sentimentul de a fi „acasă”. „Acasă” l-am găsit zilele acestea pe domnul Gheorghe Țibrea. Acesta ne-a spus o poveste frumoasă – povestea vieții sale, o poveste despre artă, despre sacrificii și împliniri, o poveste pe care o împărtășim cu dumneavoastră în rândurile ce urmează.
– Domnule Gheorghe Țibrea, bine ați revenit acasă! V-ați stabilit în urmă cu multă vreme în Ungaria, unde ați fost balerin la Teatrul de Operetă din Budapesta. Spuneți-ne, vă rog, cum a început totul! Când și cum v-ați descoperit pasiunea pentru balet și care a fost traseul pe care l-ați parcurs în această carieră frumoasă, dar cred că și grea?
– Cum mi-am descoperit pasiunea pentru balet? Se poate spune că nu eu am ales baletul, fiindcă aveam o vârstă fragedă, ci baletul m-a ales pe mine. Cu puțin înainte de începerea clasei I, cineva i-a sugerat mamei să mă dea la gimnastică. Atunci, părinții mei s-au interesat în Brașov, și la Palatul Culturii – Centrul Cultural Reduta, de astăzi – se țineau ore de gimnastică și ore de balet. Iar fiindcă profesorii de acolo au considerat că aveam alura de dansator, mi-au recomandat să fac balet. Și-atunci, din clasa I până în clasa a III-a inclusiv am făcut cursuri de două ori pe săptămână, la Brașov, la Palatul Culturii. Mă duceau părinții acolo, de două ori pe săptămână, din Zizin, pentru că eu m-am născut în Zizin. În momentul în care am absolvit cursurile, profesoara de la Palatul Culturii a spus că am foarte mult talent și că ar fi păcat să nu continui. Astfel, le-a recomandat părinților mei să meargă să mă înscrie la Liceul de Coregrafie din Cluj. La acea vreme, liceu de coregrafie era doar la Cluj și la București. Și-așa, din clasa a IV-a, până în clasa a XII-a am studiat la Cluj și m-am pregătit pentru a deveni balerin. Nu a fost ușor. Eram departe de casă. Programul era încărcat. De dimineață aveam cursurile obișnuite la școală, iar după-amiază aveam repetiții pentru spectacole și exerciții tehnice. Orele de curs le țineam într-o locație, internatul era în altă locație, iar orele de specialitate, de balet – modern, caracter, clasic, dans popular – le țineam în altă locație. La absolvirea liceului, pentru lucrarea de diplomă a trebuit să alegem un rol principal dintr-un balet și am prezentat un spectacol pe scenă, în fața părinților, profesorilor, prietenilor, dar și în fața reprezentanților tuturor teatrelor din țară, inclusiv de la „Fantasio” , reprezentanți care veneau acolo să își aleagă oamenii cu care doreau să lucreze în viitor. Și cu acel rol, ales pentru spectacolul de absolvire a liceului, am primit trei oferte: de a lucra la Teatrul Muzical din Brașov, care se numește astăzi Opera Brașov, la Opera Maghiară din Cluj și la Teatrul Fantasio din Constanța – renumit pentru echipa de balerini.
– Despre ce rol era vorba, ce rol ați ales pentru acel spectacol de succes?
Era vorba despre rolul principal din Baletul „Giselle”, de Adolphe Adam, rolul lui „Albrecht”.
– Și spuneți că ați avut trei oferte în urma acelui spectacol: de a fi balerin la Opera Brașov, la Opera Maghiară din Cluj sau la Teatrul Fantasio din Constanța. Ce ați ales?
– Am ales Brașovul, din dorința de a fi mai aproape de familie, fiindcă am plecat de acasă la studii de mic, după cum v-am spus, și timp de nouă ani am stat departe de familie și de locul natal.
– Ce v-a determinat să plecați din țară? Cum ați ajuns balerin la Teatrul de Operetă din Budapesta?
– Păi, spuneam că am ales Brașovul după absolvirea liceului. Am lucrat timp de cinci ani la Teatrul Muzical din Brașov, apoi am ajuns la Opera Maghiară din Cluj, iar după revoluție am aflat că există un post la Teatrul de Operetă din Budapesta. M-am dus, am dat examen, concurs pentru acel post și am fost admis. Apoi, o perioadă am lucrat la Teatrul din Kecskemet, apoi la Miskolc și de la Miskolc am reușit să ies la o pensie profesională, iar acum predau la o școală generală de artă din Budapesta.
– Care au fost cele mai frumoase momente din cariera dumneavoastră?
Au fost foarte multe momente frumoase. Toate momentele din carieră au fost frumoase. Am avut foarte multe spectacole, spectacole diferite. Unele au fost mai ușoare, altele mai grele. Dar toate au fost frumoase. Momente frumoase au mai fost și în turnee. Am făcut foarte multe turnee și aici, în România, pe vremea când lucram încă aici, dar și în multe alte țări. În Germania am fost în foarte multe orașe, în Elveția, în Austria și în foarte multe alte locuri. Iar atunci, sălile de spectacol erau arhipline, iar satisfacția noastră cea mai mare era aceasta. Să vedem sala plină, să primim aplauze.
– Pentru publicul din România ați mai jucat după ce v-ați stabilit în Ungaria?
– Nu, nu am avut spectacole aici, după ce am plecat în Ungaria.
– În prezent sunteți profesor de balet la o școală din Budapesta. În ce împrejurări ați ajuns la catedră?
– Am terminat facultatea de pedagogie, la secția dans și astfel am obținut dreptul de a preda. Dar am predat și înainte să termin facultatea. În paralel, dansam la Teatrul de Operetă, dar și predam și la Budapesta și la Miskolc. După pensionare, fiindcă noi, balerinii, ne putem pensiona după 25 de ani de muncă, dacă am împlinit vârsta de 45 de ani, fiindcă este o muncă imensă și se consideră o muncă grea, am venit la catedră, iar în prezent predau la o școală generală de artă din Budapesta. Sunt aproximativ cinci ani de zile de când predau acolo. În noul an școlar voi avea elevi de clasa I, de clasa a II-a și de a IV-a.
– Sunt tinerii interesați de acest domeniu?
– Nu prea mai sunt interesați de acest domeniu… Nu mai este ca pe vremuri. Când am început liceul, la Cluj, au pornit două clase a câte 35 de elevi, deci foarte mulți. E adevărat, foarte puțini au și absolvit, deci din aproximativ 70 de elevi, doar 20 am absolvit. Sunt puțini și astăzi care merg mai departe și își fac o carieră în balet.
– Ce sfat le-ați da celor care își doresc să îmbrățișeze o carieră în acest domeniu?
– Le-aș spune să încerce. Dacă într-adevăr le place ceea ce fac, deși consider că sunt destul de puțini cei care vor să continue și să-și facă o carieră în domeniul artei, să fie perseverenți, să lupte ca să ajungă unde își doresc!
– Ce calități trebuie să aibă un tânăr ca să devină un bun balerin?
– Trebuie să aibă ureche muzicală, să-i placă ceea ce face, să aibă o cultură generală bogată și să aibă fizicul corespunzător.
– Ne-ați vorbit despre momentele frumoase. Dar, după cum știm, arta cere sacrificii. Cred că nu a fost o excepție nici în cazul dumneavoastră. Spuneți-ne, vă rog, care au fost greutățile cu care v-ați confruntat și sacrificiile pe care le-ați făcut pentru balet?
– Greutăți…a fost greu câteodată, e adevărat, pentru că pe scenă trebuie să dai tot ce ai mai bun, să fii acolo pentru public, indiferent de starea ta sufletească. Chiar dacă poate ai o zi mai grea, sau ești trist sau ai probleme, pe scenă trebuie să nu se vadă aceste lucruri. Și… câteodată mi-e dor…Mi-aduc aminte de oamenii din țară, de colegii de aici. Mi-e dor! Vorbind de sacrificii…am făcut într-adevăr și sacrificii, dar mai bine să ne gândim doar la momentele frumoase!
– Spuneți că vă este câteodată dor de țară, de colegii de aici. Cum credeți că ar fi fost viața dumneavoastră profesională dacă rămâneați în țară?
– Asta nu pot să știu. Dacă trebuie să îmi imaginez acest lucru pot spune cu certitudine că nu aș fi ales altă carieră. Nu aș fi putut să renunț la artă, la balet!
– Ce vă lipsește cel mai mult de acasă, din România, atunci când sunteți plecat?
– În primul rând familia. Și… mi-e dor de locurile în care am copilărit. Oricine pleacă, chiar dacă o duce bine unde e, simte un gol ce nu poate fi umplut…dorul de țară nu se stinge…
– De aceea, ori de câte ori aveți ocazia, reveniți în țară. Concediile vi le petreceți deseori la Sfântu Gheorghe. Cum vi se pare orașul?
– Sunt îndrăgostit de Sfântu Gheorghe și aparțin, pe undeva, acestui oraș. De când am plecat din țară, nu a trecut an în care să nu petrec măcar o săptămână la Sfântu Gheorghe. Orașul îmi place foarte mult! Este adevărat că în două ore îl poți traversa pe jos, dar e un orășel foarte frumos, curat. Parcul îmi place foarte mult!
– Știu că sunt ultimele zile pe care le petreceți în orașul nostru. Când vă propuneți să reveniți?
– Cât mai repede! Cu prima ocazie în care voi putea!
– Vă mulțumim pentru amabilitate!
A consemnat Ana Alina Costache
