Cu bucurie am găsit în corespondenţă acasă după un lung voiaj peste hotare, recentul volum de versuri semnat de distinsa poetă Anthonia Amatti, membră a Uniunii Scriitorilor din România. Elegantul tom poartă un titlu incitant, „AMbiguitatea AMurgurilor AMeţitoare” şi a apărut la Editura „Proilavia” din Brăila – un oraş de suflet al autoarei, la fel ca şi staţiunea Covasna, unde se află în prezent.
Primul gând venit în minte după ce mi-am aruncat privirea pe copertă m-a dus la regretatul şi genialul…Marin Sorescu, care prin anii ’80 publica un aşa-zis „roman într-o doară” cu un nume la fel de ciudat, „Viziunea vizuinii”, menit să-i intrige şi, totodată, să-i atragă pe cititori. Ceea ce s-a şi întâmplat…
Deşi pentru superstiţioşi acest al XIII-lea op din creaţia profesoarei Mioara Nicolau, alias poetesa Anthonia Amatti, poate părea cu ghinion, vă asigurăm că nu este. Dimpotrivă, ca un admirator ce i-am citit şi recenzat aproape toate cărţile, pot să afirm că avem de-a face cu unele dintre cele mai izbutite creaţii, atât tematica, dar mai ales structura elaborată a lucrării recomandând-o ca o operă de valoare.
„La umbra nucului bătrân”
Volumul la care ne referim a fost lansat oficial în data de 29 iunie 2013 cu prilejul Zilelor „Andrei Şaguna”, manifestare literară tradiţională din judeţul Covasna ce a ajuns la ediţia cu numărul XXI. Ea se desfăşoară sub genericul „La umbra nucului bătrân” şi are loc la Casa Memorială „Romulus Cioflec” din Araci-Vâlcele, moderator fiind prof. dr. Luminiţa Cornea, un dascăl plin de har, o pasionată animatoare culturală şi, de asemenea, o scriitoare prolifică.
Cu acel prilej au avut loc (ca şi în alte dăţi) dezbateri, lansări şi prezentări de carte aparţinând autorilor din zona noastră. Acţiunea a fost organizată de Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni şi Despărţământul „Astra” din judeţele Covasna şi Harghita, în colaborare cu Radio România şi revista „Vatra Veche” din Târgu Mureş. Dintre personalităţile prezente îi amintim printre alţii pe scriitorii şi criticii literari dr. Nicolae Băciuţ, redactor- şef al revistei „Vatra Veche”, şi prof. Ion Popescu-Topolog, director al publicaţiei „Dealul Melcilor” din Braşov.
Amintiri despre inefabile amurguri
Într-o Postfaţă a volumului „AMbiguitatea AMurgurilor AMeţitoare” – care în paranteză opinez că ar fi putut fi paginată drept Prefaţă lămuritoare – autoarea realizează câteva crochiuri delicate în proză referindu-se la amurguri, acele minunate momente al zilei ce se îmbină delicat cu seara.
„A fost o vreme când aşteptarea amurgului era emoţia unui crepuscul, învăluind îmbrăţişarea îndrăgostiţilor, însetaţi de intimitate şi ameţiţi de speranţe, scrie inspirat Anthonia Amatti. Apoi, venea timpul în care amurgul însemna binemeritata odihnă după tumultul trudei cotidiene; refugiul în mult aşteptata izolare în sine, la care râvneai ziua consacrată altora. Şi apoi inevitabilul, prea timpuriul amurg al ultimelor anotimpuri. Lumina toamnelor şi iernilor, părăsind orizontul la orele datorate vieţii, se estompează brusc, lăsând clar-obscrurului dreptul la amibiguitate”(…)
Este un mic eseu despre clipele îngemănării zilei cu noaptea, momente pe care unii semeni prozaici poate nici nu le observă ori rămân nepăsători, simţirea lor nevribrând asemeni poetei.
Cicluri tematice bine definite
Cartea „AMbiguitatea AMurgurilor AMeţitoare” este structurată pe VII capitole distincte, intitulate sugestiv„Amo-Amare-Amati”; „Amiaza”; „Amintiri”; „Amuletele disperării”; „Parfumuri”; „Scrisorile unei pietre către cei dragi” şi „Epilog”.
Regăsim teme mai vechi din creaţia autoarei, leit-motive dragi, păstrate cu parcimonie în tainiţele sufletului. Sunt felurite obsesii, spaime, angoase ale fiecăruia dintre noi, mesaje subliminale detectate de lectorii sensibili.
Personal am aperciat mai cu seamă epistolele poetice trimise celor apropiaţi, în primul rând Părinţilor plecaţi la cele veşnice, apoi Iubitului, Fiului, Prietenilor, ca şi autoarei însăşi.
„M-am încărcat în timp (ce e „timp”? Nu cred că există) cu energiile mele negative/ Mânie, teamă, disperare, ranchiuni/ Inconştient, m-am zbătut să scap de ele, să le degajez/ Să eman undele întunecate din ungherele ascunse/ Rămâneţi o clipă prieteni – măcar până la purificare” (…)
Ce bine ar fi de s-ar putea, adăugăm noi.
Cu gândul la „Oraşul salcâmilor”…
Pe lângă valoarea intrinsecă a poemelor, trebuie evidenţiaţă frumuseţea cărţii în sine, în care nuanţa albastră a filelor şi desenelor conferă linişte, armonie, pace sufletească. Ca atare, salutăm atât prestaţia notabilă a redactorilor Editurii „Proilavia” (vechea denumire a Brăilei), cât şi a specialiştilor de la imprimeria SC Paper Print Inest SA tot din Brăila, impresionându-ne plăcut ţinuta grafică de ansamblu a volumului.
Şi, apropo de „Oraşul salcâmilor”, trebuie spus că prof. Mioara Nicolau şi onorabilul ei soţ, actorul Laurenţiu Nicolau, îşi împart existenţa ultimilor ani făcând naveta în funcţie de anotimp între Covasna şi Brăila, căutând vara răcoarea şi prospeţimea aerului de munte din Carpaţi, iar iarna blândeţea climatului în urbea de pe malul Dunării.
Un crez de-o viaţă
În încheiere acestor consideraţii, am să citez un pasaj semnificativ din interviul pe care i l-am solicitat acum doi ani autoarei, convorbire apărută în cotidianul „Mesagerul de Covasna” în data de 7 martie 2011, ce titlul edificator – „Vreau să las ceva în urma mea”.
La întrebarea „Cum v‐aţi autocaracteriza?”, poeta Anthonia Amatti preciza: „Drept o «Vărsătoare» gata să dăruiască, să ajute, să facă mereu paşi înainte. Îmi place să fiu eficientă şi expeditivă”.
… Iar aceste calităţi se văd la tot pasul.
Horia C. Deliu
