În aceaşi zi, după miezul nopţii,  Poliţia Oraşului Întorsura Buzăului a fost sesizată printr-un apel telefonic prin Sistemul Naţional Unic al Apelurilor de Urgenţă 112, despre faptul că pe raza localităţii a avut loc un accident.

În urma verificărilor efectuate de echipa operativă deplasată la faţa locului s-a stabilit faptul că un minor, fără a poseda permis de conducere, a condus un autoturism pe strada Cuicaş şi a accidentat uşor o persoană care se afla pe trotuar, apoi a părăsit locul faptei, revenind după aproximativ 15 minute. Persoana rănită a fost transportată la Spitalul Întorsura Buzăului, iar ulterior a fost transferată la Spitalul Judeţean Sf. Gheorghe, pentru investigaţii.

Conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Întorsura Buzăului, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, din verificările efectuate de poliţişti, rezultă faptul că autoturismul condus de persoana care a provocat accidentul este proprietatea tatălui său şi a fost luat din faţa locuinţei, fără consinţământul acestuia.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt între rude, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea Poliţiei şi vătămare corporală din culpă.

IPJ Covasna

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail