M-a surprins neplăcut modul în care s-a acţionat la Liceul din Bucureşti.
Nu s-au respectat procedurile pe care de obicei le folosim în astfel de cazuri.
Nu am înţeles de ce a fost necesară intervenţia cu atât de mulţi politişti în uniformă, cu negociatori şi alte elemente de dispozitiv, de parcă se executa o misiune de intervenţie cu grad înalt de pericol!?
În astfel de situaţie, consider că ar fi trebuit mai multe cadre de poliţie judiciară care puteau audia, chiar şi la faţa locului, elevii în cauză.
Ce era de făcut? Un proces verbal, şi o simplă declaraţie pe un formular tip, în care să se consemneze declaraţia persoanei în cauză. Nici până astăzi, cel puţin eu, nu ştiu precis dacă au fost sau nu au fost mandate de aducere. Nu vreau să fac prea multe aprecieri de natură procedurală, dar cred că simple invitaţii erau îndestulătoare, în acea fază a cercetărilor.
Nu am înţeles, de asemenea, de ce când situaţia devenise periculoasă s-a insistat cu intrarea în incinta liceului cu autobuzele în care urmau să fie urcaţi copiii care ar fi trebuit să fie audiaţi, de ce când situaţia se deteriorase nu au venit să discute cu presa şi parinţii copiilor, factorii de conducere din Parchetul şi Poliţia bucureşteană?
Purtătorul de cuvânt, un ofiţer tânăr, lipsit de experienţă, nici nu ştia ce să mai spună. Nu pentru că ar fi slab pregătit, ci pentru că, aşa cum văd că se obişnuieşte în ultima perioadă, cei cu funcţii de răspundere stau în spate, iar celui care e pus să vorbească îi e teamă nu că ar greşi ce spune oamenilor sau presei, ci de cum ar fi interpretate vorbele lui de către şefii care stau, aşteaptă, şi se orientează după mersul evenimentelor. Nu e bine aşa! Munca în poliţie trebuie să fie în interesul cetăţeanului, şi nu în detrimentul acestuia sau în folosul nu ştiu cărei persoane sau grup de persoane.
Poliţia, prin activitatea sa, nu trebuie să deranjeze comunitatea, societatea, ci să îşi facă munca în linişte, respectând legea şi nu gândirea de moment a unuia sau altuia, care din păcate acum au putere de decizie, oriunde, oricând şi oricum.
Toate acestea se întâmplă datorită supercentralizării care există în poliţie. Nimeni din executanţi nu mai are curajul să acţioneze după gândirea proprie, de teamă să nu fie interpretat greşit sau să îşi supere şefii.
În altă ordine de idei, fără a face un partizanat politic – şi mă gândesc la dl. Prim-ministru ca un simplu tehnocrat şi un om ancorat în societatea românească de astăzi – cum să nu îţi spui părerea şi să nu soliciţi verificarea modului în care s-a intervenit la liceu, când zeci de copii urmau să fie ridicaţi si transportaţi cu autobuzele la sediul unor unităţi ale statului român?
Intervenţia dânsului o consider omenească, prin funcţia pe care o deţine, şi prin caracterul pur uman de părinte. Oare cei care acum critică şi îşi dau cu părerea ce ar fi zis, dacă, în autobuzele respective erau ridicaţi copiii lor, ca nişte infractori?
Oare ce s-ar fi întamplat dacă nu era presa, mass-media în general, să prezinte starea de fapt? Se ajungea ca poliţia să se ia la trântă cu părinţii acelor copii? Oare chiar aşa am ajuns, ca prin respectarea unor dispoziţii ambigue să uităm de profesionalism, de omenie?
De aceea salut şi felicit intervenţia, în primul rând umană, a primului ministru, pe care în nici un caz nu o consider o imixtiune în treburile justiţiei. Oh, de-ar fi numai asta…
Dar aşa e întotdeauna, hoţul strigă hoţii.
E foarte periculoasa aceasta situatie in care este angrenata politia romana. Muncim ani de zile sa creem o imagine pozitiva a politiei, cheltuim bani, energii, sa ne apropiem de comunitate, sa fim intelesi de aceasta, si niste neaveniti sterg totul intr-o secunda.
V-a plati cineva vreodata pentru toate aceste greseli, cu voie sau fara de voie? Imi aduc aminte si ca un fost lucrator comercial intr-o carciuma, a ajuns ministru de interne, a desfiintat posturile de politie, au murit oameni la portile spitalelor si poate urmau sa fie si crime pe scarile sediilor posturilor de politie, unde oamenii cu probleme mai veneau si ei sa isi rezolve necazurile.
Asta e, ca la noi, la nimenea.
